Carla’s Dreams a reușit să câștige inimile a milioane de oameni. Adună la concerte mii de admiratori de toate vârstele. Fiecare melodie nouă devine instant hit poziționându-se pentru lung timp în topul celor mai difuzate piese de la radio! A câștigat numeroase premii muzicale, iar pe YouTube a ajuns să strângă de fiecare dată în timp record mii de vizualizări… iar asta în doar câteva ore de la lansare.
Băieții își scriu singuri piesele, dar au reușit să compună și pentru alți artiști. În plus, au colaborat cu voci feminine de renume din industria muzicală reușind de fiecare dată să aducă o doză de prospețime în acest domeniu.
Numele trupei este pe buzele tuturor, iar chipurile lor pictate zugrăvesc emoții și conturează caractere!

Sunt peste tot… zilele orașului, festivaluri, concerte private în cluburi sau aer liber!
De ce Carla’s Dreams sunt atât de apreciați?
Carla’s Dreams nu e un singur om, nu e doar o trupă ci un întreg proiect. Misterul creat în jurul acestuia, dar și mesajele transmise au fost rapid recepționate și acceptate nu numai de publicul din Republica Moldova și România ci din întreaga lume. Cântă în română, rusă și engleză, iar mesajele lor reușesc să smulgă acel fucking wow de le fiecare! Muzica nu are granițe și nu are nevoie de un anumit grai pentru a fi transmisă. Are nevoie de acea emoție care să ajungă la inimile tuturor. Carla’s Dreams a reușit însă de fiecare dată să transmită acea emoție în cel mai inedit mod posibil. Mai mult decât atât. Ne-a învățat cum să zâmbim și plângem liberi, sub denumirea OM și ne-a încurajat să fim mai buni!

De ce să îi inviți și în orașul tău?
Carla’s Dreams reușește să se mențină în topul preferințelor spectatorilor, așa că a pornit un adevărat maraton de concerte atât în țară cât și peste hotare. Bineînțeles că majoritatea concertelor au loc în România. Partea frumoasă constă în faptul că fiecare piesă aduce mai aproape oameni, iar fiecare concert încurajează turismul mioritic. Spun asta pentru că există persoane care iubesc atât de mult ceea ce fac băieții, încât se plimbă după ei prin toată țara. Astfel se bucură și de un concert de excepție și de frumusețile patriei. Chiar și eu recunosc faptul că anul acesta am mers la mare special pentru ei.
Faptul că sunt așa iubiți de public este un motiv temeinic pentru care ar trebui să îi inviți în orașul tău. Dacă ești organizator de evenimente atunci poți folosi cu încredere pagina de contact Carla’s Dreams! Cu siguranță publicul va avea parte de un concert de excepție. Spun asta pentru că băieții știu să facă spectacol. Cântă foarte bine live, sound-ul e ușor diferit față de ce auziți la radio sau pe YouTube, melodiile fiind adaptate stilului rock. Băieții comunică excelent cu publicul și fac de fiecare dată un show memorabil. Au un respect deosebit față de cei veniți să îi asculte și depășesc de fiecare dată așteptările celor care au reușit să îi înțeleagă!
Așa că dacă ești organizator de evenimente, apelează persoana care se ocupă de impresariat Carla’s Dreams pentru a face o bucurie publicului din orașul tău! Onorariul este pe măsura spectacolului oferit. Însă vă garantez că nu este mai mare decât al altor artiști care au cunoscut succesul. Dacă dorești ca misterioasa trupă să facă show și la evenimentul tău poți solicita o ofertă pentru Carla’s Dreams pret direct de la Global Booking sau pagina oficială Carla’s Dreams!
Îți dorești cu adevărat să știi cine se află în spetele acestor măști?
Nu striga, ascultă… Fiecare melodie reprezintă o piesă dintr-un uriaș puzzle. Mistere, emotii, trăiri, încredere, prietenie, talent, iscusință, muncă, sinceritate, iubire nemărginită față de familie și glie, sacrificiu… toate acestea zugrăvite în nuanțele unui suflet zbuciumat. Fiecare piesă transmite mai mult decât un mesaj banal perceput de public ca un ecou al propriului gând. O reflexie a gândurilor transpuse în metafore și acorduri de chitară. Fiecare piesă construiește un uriaș puzzle despre cine este de fapt Carla’s Dreams! Așa că dacă îți dorești să îi cunoști cu adevărat închide ochii și ascultă!
De ce poartă mască? De ce nu ar purta? Toți purtăm! Doar că ale noastre sunt incolore. Ale lor în schimb reflectă starea de spirit din acel moment zugrăvită de fiecare dată în culori potrivite.
Ce înseamnă Carla’s Dreams pentru mine
O muză? O stare de spirit? Ceva care mă motivează și îmi dă încredere? Sau poate toate la un loc!
În sufletul meu, ritmurile și versurile emană o energie pozitivă, aproape hipnotică despre ce înseamnă muzica în general. Nu m-au cucerit instantaneu. Astfel de cuceriri în timp se pierd. M-au cucerit treptat atât prin muzică, vers cât și prin modestia și inteligența solistului din fiecare apariție publică. L-am urmărit în multe interviuri, iar răspunsurile lui m-au impresionat deoarece nu respectau un anumit șablon. Nu căuta să răspundă la ce vrea interlocutorul să audă ci la ce vrea el să transmită.
Dacă ar fi să fac un top al pieselor CSD nu cred că aș reuși. Spun asta deoarece fiecare piesă e o stare de spirit, iar stările de spirit sunt schimbătoare. Îmi plac toate la fel… și cele noi și cele vechi… și cele în română și cele în rusă sau engleză. Din egoism aștept mereu ceva nou, surprinzător și care să rupă butonul de repeat!
Solistul a declarat de multe ori că nu-și dorește ca noi să avem așteptări de la el/ei, deoarece știe că așteptările mari pot aduce dezamăgiri. Dar cineva care se consideră un #Antiexemplu, un #Imperfect nu are cum să dezamăgească! Însă poate depăși așteptările așa cum reușește să o facă de fiecare dată.
Un mesaj pentru Carla’s Dreams
Noi cei care vă admirăm știm că suntem egoiști și că vrem să vă vedem peste tot.
Și cum timpul e relativ și al naibii de scurt nu o să spun decât: Mulțumim pentru timp, pentru dragoste, pentru că ați fost cu noi, pentru că sunteți… cei care ați pătruns în sufletele noastre, iar dacă memoria mulțimii nu ține, respectul nostru față de ce înseamnă CSD va dăinui veșnic!
Sănătate, libertate și pace… V-am cuprins ,)
Nu ma intereseaza cum arata ei fara machiaj, oricum muzica buna asa cum este muzica lor o ascult cu ochii inchisi.
Ma bucur cand observ ca oamenii au inteles asta si nu mai sunt interesati de felul in care arata fara machiaj. Muzica lor e tot ce conteaza, nu felul in care arata. Iar mastile au un farmec aparte. 😉
A fost o perioada cand am fost intrigata de trupa asta… in sensul bun al cuvantului! Imi doream si inca imi doresc sa ii intalnesc face to face, sa vorbim si de ce nu, sa am un interviu cu ei… cat de mic acolo! Sper sa se intample candva… ii ador!
Poate o să râzi, dar eu am întrebările deja pregătite. 😀 Doar îndrăzneală să i le adresez îmi trebuie. Și să nu cad în penibil.
Să îi întâlnesc face to face să vorbim și să le dau o îmbrățișare se află pe lista mea de dorințe. Dar la cât de repede mă emoționez nu cred că aș fi în stare să le spun cât de mult îi apreciez… 😀
Sper doar să dureze și să nu se piardă pe drum acest proiect.
Și eu sper să dureze cât mai mult. O spun din egoism, știu… pentru că în spatele acestui proiect există și o doză destul de mare de sacrificiu.
Pe drum nu are cum să se piardă… doar să dispară subit. Însă sper că noi cei care îi iubim nu vom fi lăsați așa ca măgarul în ceață. Pentru mine cel puțin, chiar dacă proiectul ar ajunge la final mi-aș dori să știu doar atât: că ei sunt bine!
Muzica lor este tare buna,ii admir mult!
Imi place la nebunie tot ceea ce compun. O trupa de nota 10, a reusit sa ma cucereasca cu fiecare melodie lansata.
Ai vorbit /scris ca un adevarat fan!
Zuzi, se vede cat de mult iti place trupa! 🙂
Mvai! Bate-ma, injura-ma, zi-mi orice. Doar fan nu ma numi! :))
Da, imi place mult trupa, dar nu sunt fana si evit acest cuvant! Sunt doar o persoana care ii admira foarte mult…
Muzica lor atrage de la mic la mare, recunosc ca am fost foarte mirata, sa o aud pe Ania fredonand cu reala placere piesele lor, deci nu doar o melodie ci trei. Nu stiu cat de mult intelege din versurile lor dar clar linia melodica a impresionat-o.
Al meu la 3 ani are un intreg repertoriu redat bineînțeles pe limba lui. Într-o zi mi-am aplicat o mască facială în timp ce H dormea. S-a trezit mai devreme și când m-a văzut, s-a uitat la mine și îmi spune „Eoina mea” 😀
Sincera sa fiu, imi plac. Imi place misterul din jurul trupei, imi place graiul, imi plac melodiile, versurile, in asa fel incat nici nu imi pasa cine e sub masca. Conteaza doar produsul final: muzica.
Așa este! <3
Mie imi place conceptul sau de a nu-si arata chipul si de a lasa oamenii sa se concentreze stric pe muzica sa. De fapt asta ar trebui sa faca toti, sa ne faca sa simtit muzica si nu sa ne capteze atentia cu un corp bine lucrat sau cu o fata decupata din reviste.
Exact despre asta e vorba! Si CATEGORIC nu doar in muzica ci in orice domeniu. Din pacate e greu sa schimbi mentalitatea oamenilor asa usor. Chiar daca suntem in 2017, anumiti oameni sunt in continuare discriminati.
Imi place Carla’s Dream, dar in ultimul timp l-am gasit atat de arogant incat nu pot sa zic ca mai am acea apreciere pentru el ca la inceput. Are melodii frumoase si din gura lui suna deosebit orice canta
Mie mi se pare la fel de modest ca inainte doar ca evenimentele prin care a trecut in ultima perioada l-au facut sa fie ceva mai precaut si mai transant. Poate de aici impresia ta referitoare la asa zisa aroganta afisata. Eu culmea, am inceput sa il apreciez din ce in ce mai mult. 😀
Si crede-ma ca nu doar eu. Ma uit cum sotul meu e cateodata mult mai atent decat mine in unele aspecte care tin de CSD. In altele nu ma poate intrece…
Ce articol frumos. Din cauza ta si eu am inceput sa ii ascult. Nu vreau sa stiu cine e in spatele mastii, atata timp cat vocea imi face inima sa vibreze.
Mulțumesc! Chiar un mare mulțumesc. De duminica asta începe X Factor. Pe solist îl poți urmări și ca jurat la acest concurs.
Albinuto, eu cred ca pana la urma iti va canta la nunta fiului tau sau la ziua ta, e prea mult pana la nunta. 😀 Si mie imi place, recunosc, nu pana acolo de a deveni patimasa, dar imi plac. Tot de la tine am aflat ca cea mai infocata fana a lui este o concitadina de-a mea. Sunt mandra de asta. Cinste lor pentru ceea ce fac.
Hahaha, nici chiar așa! lol Lamîîță, dar departe te mai duce gândul. Fi-miu are 3 ani. :))
Băieții nu cântă la nunți :))) sau cel puțin nu la nunți obișnuite. Nu e domeniul lor. La ziua mea… poate… undeva într-un univers paralel. :))) Dar nu e imposibil. În privința fanei din Drobeta, crede-mă că nu ai de ce fi mandră. Is just a little troll! #răbdareșitutun #Spitalul9SecțiaAgitați
În rest, cinste lor! <3
ce sa zic? ma abtin… nu-i ascult decat daca se iveste asa, o ocazie, in rest ascult cu totul altceva! nici nu-mi plac, nici nu-mi displac!
Imi place muzica lor si imi place Sergiu. Pentru ca imi provoaca imaginatia si ma intreb mereu despre ce va fi urmatoarea piesa sau cum va arata masca lui. Stiu ca sunt chestii copilaresti dar ma fac sa ma simt bine si cred ca asta e scopul.
Lui Serj ii plac mult provocarile! :))) Si sa se joace cu imaginatia noastra. 😉
Si eu sunt o mica fana Carla’s dream, imi plac melodiile lui, le ascult mereu. Astept cu nerabdare, de fiecare data, sa vad cu ce hit-uri ne mai incanta urechile.
Imi place mult Carla’s il ascult pe unde-l prind :)))
ce sa mai… stii ca suntem pe aceeasi lungime de unda si mie imi plac cel putin la fel de mult cum iti plac tie. sper sa-i tina mult timp si sa auzim o piesa noua cat de curand!
Iti garantez ca o sa auzim. BTW „Formula apei” si „Animal de prada” le-ai ascultat?
Mai, nu stiu ce sa zic. Nu prea mai sunt la curent cu noutatile muzicale de azi. Asa la prima vedere nu pare genul meu de muzica/formatie dar daca tu zici ca sunt ok atunci am sa incerc si eu sa ascult ceva din muzica lor 🙂
Nu o spun doar eu! :))) O spun numeroasele trofee castigate ca recompensa a muncii si talentului! <3
Au devenit una din trupele mele preferate, transmit un mesaj foarte frumos in fiecare piesa, s-au ridicat foarte repede si abia astept urmatoarea lor melodie, care cu siguranta o sa fie un hit.
Si mie imi plac mult, m-au cucerit de la inceput!
Cum de ce Carla’s Dreams? :))) pentru ca sunt preferatii tai, nu? Eu cand am auzit de un concert Carla’s dreams in orasul meu, ma intrebam cine mai e si asta? Credeam ca e vreo piți care cântă. Apoi mi-am dat seama ca deja imi placeau melodiile lor, dar am circumstante atenuante :))) de la o varsta, conteaza doar muzica, si mai putin cine o canta. Big like for Carla’s Dreams!
Curiozitatea m-a facut sa-mi doresc sa aflu cine este in spatele acestei masti. Cu timpul mi-am pierdut interesul si n-am mai fost atat de curioasa pentru ca nici interesul meu pentru acest artist nu a fost asa mare. Are piese interesante, vocea lui este unica si recunosc ca-mi place sa-l ascult.
Stii ce tocmai ai facut? M-ai convins sa merg la un concert de-al lor cand o sa am ocazia. M-ai facut extrem de curioasa de cum canta CSD live prin faptul ca ai spus ca suna usor diferit fata de cum ii aud la radio. Chiar m-ai facut curioasa sa vreau sa iau pulsul de la un spectacol de-al lor.
Daca esti in Bucuresti pe 1 si 2 Nov poate ne vedem la Hard Rock Cafe. :))) Crede-ma ca pe masura ce ii ascult mai des imi plac din ce in ce mai mult.
Maine e confruntarea cu CTC dar e deja Sold Out!
[…] o ascult descopăr noi elemente care dărâmă tot ce mintea mea construise până în acel moment. Carla’s Dreams, ai reușit să te joci atât de frumos cu mintea noastră încât nu pot să spun decât că mă […]
Super tare, albinuto!
Daca vreau sa aflu ceva despre baietii de la Carla’s Dreams, pe tine trebuie sa te intreb 😀 Faptul ca poarta masca ii diferentiaza de restul artistilor de la noi (care, multi dintre ei sunt tot de-o masca, incolora, ca sa folosesc termenul tau)
Dar daca intr-o zi se vor satura sa tot poarte aceste ….masti pictate? 🙂
Noi inapoi ii vom picta asa cum spune o buna prietena virtuala care le-a dedicat o poezie pe care i-a recitat-o chiar pe scena la XFactor lui Sergiu.
Recunosc la început eram curioasă cum arată băieții de la CSD însă mai apoi am înțeles că de fapt contează ce transmit ei și nu chipurile lor. Cu fiecare piesă eram mai atrasă de muzica lor ca un magnet. De fiecare dată aștept cu nerăbdarea piesa nouă pentru că îmi trezesc emoții diferite.
Ma bucur ca rezonezi cu ce transmit baietii. Din punctul meu de vedere ei fac mai mult decat muzica. Si nu este o supraevaluare, e realitatea. Ei au adus arta la cel mai inalt nivel.
Da, ati vorbit aici, sa nu se destrame cum au facut cei de la Ozon. Si trupa Ozon imi placea mult
[…] vizită în Moldova sper să fie la un concert Carla’s Dreams. Atunci poate voi avea ocazia să o cunosc și pe Maria, care s-a remarcat la XFactor prin poezia […]
Eu nu stiam de ei, multumesc de introducere. Auzisem de un grup cu fatza bine mascata si mi s-a parut o decizie buna pentru a-si mentine o viata normala acasa.
Acum cu tine am ascultat cateva melodii si canta bine. Dupa vorba dupa port zic ca sunt basarabeni.
Da, trupa este creaţia unui basarabean. Un om care a câştigat întreaga mea admiraţie prin bun simţ, educaţie, muzică, mesaj…
Pentru mine CSD e ca un drog. Însă unul plăcut, a cărui dependenţă mă face să văd lumea cu alţi ochi. Pentru a înţelege asta trebuie să asculţi nişte piese mai puţín cunoscute, dar reprezentative: „Hobson`s Choise”, „Scrisoare fratelui mai mic”,””Născut în Moldova”, „Unde”, dar şi cea în care fără să ne dăm seama, toţi ne regăsim „Antiexemplu”. Cea din urmă a fost difuzată la radio şi pe posturile muzicale de la TV, mai ales că poartă şi numele ultimului album lansat la a cărui lansare am avut onoarea să fiu prezentă. Să fiu acolo, un om în mulţime. De ea e imposibil să nu ştii.
Toate piesele au un mesaj puternic. Însă îţi trebuie o anumită stare pentru a înţelege sau simţi. Stare în care am reuşit să intru şi nu-mi mai doresc să ies. Pe măsură ce îi/îl ascult, încep să îi/îl îndrăgesc din ce în ce mai mult. A adus multe schimbări în sufletul meu (în bine). Ce a făcut el/ei cu mine se numeşte magie. Iar cuvinte să îi mulţumesc nu am… sunt prea puţine.
[…] pe care o simt atunci când merg la concertele artiştilor mei favoriţi nu poate fi descrisă în cuvinte. Efectiv simt că plutesc, iar efectul este de lungă durată. […]
[…] Aceasta este descrierea noului single „Pe umerii tăi slabi„, cel mai nou single Carla’s Dreams, o odă închinată femeii, o piesă cu un mesaj emoţionant menită să scoată la lumină cele […]
[…] în vacanță ori de câte ori ai ocazia. Dacă îți place distracția, atunci mergi la concertele artiștilor preferați! Dacă îți plac piesele de teatru sau ești un cinefil convins, atunci nu invoca lipsa […]
[…] renumiți din muzica pop, rock, indie-folk și jazz din Republica Moldova și din România precum Carla’s Dreams, Zdob și Zdub, The Mono Jacks, Cuibul, Byron, Irina Sârbu Band, Valeria Stoica și Nadia Trohin […]
[…] cea din fața scenei, unde au putut fi ascultați cei mai iubiți artiști din Republica Moldova: Carla’s Dreams și Zdob și Zdub. Muzica propusă de organizatori a fost pe toate gusturile, de la fusion-jazz-ul […]