Nu mai am timp!

13

Ce e timpul?
Un interval în care uităm să iubim
Sfâşietor şi tragic ajunşi la sfârşit privim
Clipe irosite pierdute-n trecut
Nu se mai întorc, rămân acolo, într-un urlet mut!

Nu mai am timp să privesc către soare
Cum plin de speranţă împrăştie lumina-n zare
Îl simt cum arde dogorind amintiri
Remuşcări şi dorinţe răscolite-n simţiri

Nu mai am timp să privesc cerul plin de stele
A mea a căzut de mult, nu mai e printre ele
Luceşte timid sleită de putere,
Se stinge încet răpusă de durere

Nu mai am timp nici măcar să visez
Rămâne doar să-nchid ochii și adânc să meditez
Să las în urmă tot răul din mine
Să mă eliberez de gândul ce prizonier sufletu-mi ține!

Nu mai am timp, dar cui îi mai pasă?
Timpul e relativ, e ca o pedeapsă!
Se scurge apatic gonind printre vise
Lăsând în urmă doar gânduri nescrise!

Să îl întorc? Să îl opresc?
De ce să-i schimb cursul firesc?
Se va opri el când va dori să mă privească
Se va întoarce când va dori viața să-mi răscolească!

13 COMENTARII

    • Multumesc pentru apreciere. Inspiratia nu vine mereu cand vreau… iar o poezie scrisa doar de dragul de a scrie ceva nu transmite aceeasi emotie. Nu stiu daca si asta transmite, dar pentru mine inseamna ceva.

    • Si eu m-am gandit la asta. Poezia insa a fost in draft de mai mult timp. In ziua publicarii am mai adaugat decat ultimele doua strofe. O coincidenta stranie. Chiar foarte stranie. Noaptea o public, apoi a doua zi aflu de tragedie. 🙁
      Insa sincer poezia nu reprezinta neaparat o fata a mortii ci a eliberarii sufletesti. Moartea poate fi una din ele, dar nu in cazul de fata. 🙁
      E doar o coincidenta stranie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here