Ce e timpul?
Un interval în care uităm să iubim
Sfâşietor şi tragic ajunşi la sfârşit privim
Clipe irosite pierdute-n trecut
Nu se mai întorc, rămân acolo, într-un urlet mut!

Nu mai am timp să privesc către soare
Cum plin de speranţă împrăştie lumina-n zare
Îl simt cum arde dogorind amintiri
Remuşcări şi dorinţe răscolite-n simţiri

Nu mai am timp să privesc cerul plin de stele
A mea a căzut de mult, nu mai e printre ele
Luceşte timid sleită de putere,
Se stinge încet răpusă de durere

Nu mai am timp nici măcar să visez
Rămâne doar să-nchid ochii și adânc să meditez
Să las în urmă tot răul din mine
Să mă eliberez de gândul ce prizonier sufletu-mi ține!

Nu mai am timp, dar cui îi mai pasă?
Timpul e relativ, e ca o pedeapsă!
Se scurge apatic gonind printre vise
Lăsând în urmă doar gânduri nescrise!

Să îl întorc? Să îl opresc?
De ce să-i schimb cursul firesc?
Se va opri el când va dori să mă privească
Se va întoarce când va dori viața să-mi răscolească!

De

14 comentarii la „Nu mai am timp!”
    1. Multumesc pentru apreciere. Inspiratia nu vine mereu cand vreau… iar o poezie scrisa doar de dragul de a scrie ceva nu transmite aceeasi emotie. Nu stiu daca si asta transmite, dar pentru mine inseamna ceva.

  1. Irina, aprecieri pe poezii eu nu fac pentru ca stii ca nu mi-a placut niciodata poezia. In schimb, ideile sunt foarte actuale si ma recunosc aproape in fiecare vers.

    1. Si eu m-am gandit la asta. Poezia insa a fost in draft de mai mult timp. In ziua publicarii am mai adaugat decat ultimele doua strofe. O coincidenta stranie. Chiar foarte stranie. Noaptea o public, apoi a doua zi aflu de tragedie. 🙁
      Insa sincer poezia nu reprezinta neaparat o fata a mortii ci a eliberarii sufletesti. Moartea poate fi una din ele, dar nu in cazul de fata. 🙁
      E doar o coincidenta stranie.

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.