Ce neplăceri îți poate crea un avion pierdut și ce poți face pentru a primi despăgubiri

0

Un avion pierdut sau care întârzie cu siguranță crează multe neplăceri. De cele mai multe ori se lasă cu pierderi materiale semnificative sau cu vacanțe distruse. În acest caz poți solicita despagubiri intarziere avion, dacă zboul este anulat sau dacă avionul întârzie mai mult de 3 ore însă trebuie să știi și care sunt condițiile, deoarece există și circumstanțe extraordinare care fac excepție de la acest demers.

Este foarte important să îți cunoști drepturile nu doar obligațiile, așa că recomand să parcurgi și Regulamentul CE nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului!

În ce situații poate fi un avion pierdut.

Un avion poate fi pierdut sau poate întârzia din mai multe cauze. Cele mai frecvente sunt cauzate de condițiile meteo nevaforabile. Bineînțeles că în această situație nu ar trebui să existe plângeri și nemulțumiri în acest sens, pentru siguranța pasagerilor și membrilor echipajului este prioritară. Nimic nu este mai prețios ca viața.

Alte situații care stau la baza anulării anumitor zboruri sau întârzieri ale acestora sunt deciziile de gestionare a traficului aerian, instabilitatea politică și riscurile la adresa securității. Cu siguranță nu vrei să zbori pe deasupra unei zone de conflict sau în cazul în care există suspiciunea că în unul din avioane se află persoane care doresc deturnarea avionului. Până la verificarea minoțioasă se poate aștepta.

Poți pierde avionul și din vina ta. Dacă ajungi prea târziu la aeroport și nu îți faci la timp check-in în termenul stabilit. În acest caz nu doar că nu ai dreptul de a solicita despăgubiri, dar nu poți recupera banii nici măcar pe bilet.

Ce ai de pierdut dacă se anulează un zbor sau întârzie un avion și pierzi zborul de legătură?

Vacanța

Toți visăm la vacanța perfectă. Ne facem planuri din timp, ne pregătim cu meticulozitate bagajele și așteptăm momentul magic la fel cum un copil așteaptă să vină Moș Crăciun cu darurile mult dorite. Este firesc să existe așteptări la nivel înalt mai ales în condițiile în care destinația de vacanță este una nouă iar dorința de a o vedea este foarte mare.

Întâlnirea de afaceri

În ziua de azi putem avea parteneri de afaceri în orice colț al lumii. Ne desparte o simplă apăsare de buton, sau după caz un simplu zbor cu avionul. Poți oricând să zbori la Paris, Londra, Roma sau Moscova pentru a îți întâlnii partenerii de afaceri și pentru a încheia noi parteneriate. Un zbor anulat poate fi o întâlnire anulată, implicit un contract pierdut. Însă între noi fie vorba. Un partener de afaceri cu adevărat serios va înțelege situația.

Ce faci în cazul în care un zbor este anulat sau amânat.

Cheltuielile suplimentare legate de cazare și masă vor fi asigurate de catre Compania Aeriană în anumite situații.

Poți solicita rambursarea prețului total al biletului pentru partea de călătorie neefectuată sau redirecționare în cel mai scurt timp către un alt zbor. În timpul de așteptare ai dreptul la mese și băuturi răcoritoare, în funcție de timpul de așteptare, și la două apeluri telefonice, mesaje sau e-mailuri. Dacă redirecționarea are loc a doua zi, ai dreptul la cazare peste noapte. Transferul între unitatea de cazare și aeroport va fi suportată de către compania aeriană.

După caz ai dreptul la obținerea unei compensații între 250-600 de euro în funcție de distanța zborului sau asigurarea transportului către destinația dorită. Află aici daca ești eligibil pentru despagubiri sau compensații și care este valoarea lor aproximativă.

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.