De ce trebuie să ții cont atunci când cumperi mobilă pentru copii

10

 

Atunci când devenim părinți intimitatea noastră de adulți este pusă în pericol, așa că oricât ne dorim să ne petrecem cât mai mult timp cu cel mic, la un moment dat va veni clipa în care va trebui să aibă propriul spațiu în care să doarmă sau să își desfășoare activitățile.

Sunt părinți care încă de la nașterea micuțului aleg să îi pregătească propria cameră, iar alți părinți transformă propriul dormitor și în dormitor pentru bebe. Eu am ales a doua variantă și nu am niciun regret, pentru că sunt clipe cu care nu am cum să mă mai întâlnesc. În plus pot invoca aici și comoditatea. Noaptea e mai ușor să îl ai în cameră sau lângă tine decât în o cameră alăturată.

 

Bineînțeles că a avut pătuțul lui, dulapul lui, măsuța lui și tot ce are nevoie un bebe într-o cameră, iar pereții au fost decorați cu stickere ca în povești.

Ce spun studiile, nu a contat pentru mine. A contat ce am simțit la acel moment și am simțit bine. Pentru că bebe a crescut fără teamă de întuneric, singurătate sau alte fantsme pe care mulți dintre colegii lui de la grădiniță le au. Și credeți-mă că de lipsă de imaginație nu duce lipsă. Dar nu are frici nejustificate ci doar frici induse cum ar fi atenția la mașini când suntem pe stradă, să întrebe mereu dacă are voie să pună mâna pe un animăluț sau să nu umble pe unde i s-a explicat că nu are voie.

Însă timpul se scurge și bineînțeles că vine momentul în care copilul are nevoie de un spațiu al lui. Acest aspect este benefic pentru ambele părți implicate pentru că atât părinții cât și copilul au nevoie de intimitate.

Așadar atunci când urmează să amenajezi camera unui copil trebuie să ții cont de următoarele aspecte:

Buget

Bugetul este luat în calcul de majoritatea familiilor cu venituri reduse. Însă mare atenție. Mobila ieftină și de proastă calitate poate însemna în timp un cost mult mai ridicat decât o mobilă realizată din materiale de calitate superioară, multifuncțională și ușor adaptabilă schimbărilor.

Cum am mai spus, copilul crește. Așa că dacă ați trecut de etapa pătuțului, alegeți un pat suficient de mare cât să îl poată folosi și după ce va mai crește.

În cazul dulapurilor, acestea pot fi folosite un timp mai îndelungat cu condiția ca periodic să fie readaptate vârstei. Puteți face asta cu ajutorul autocolantelor și stickerelor de mobilier. Aducând o notă personală, copilul se va simți în largul lui.

Spațiu

Spațiul este principala problemă cu care se confruntă în special familiile care locuiesc la bloc. Însă cu puțină imaginație și puțin simț practic, amenajarea camerei copilului sau a copiilor nu va reprezenta o problemă, indiferent de locul liber disponibil. Chiar dacă aveți mai mulți copii puteți apela la anumite trucuri care să vă ajute să optimizați mai ușor fiecare colțișor.

Astfel, paturile supraetajate și cele cu spații de depozitare reprezintă cele mai inspirate alegeri pentru camera copilului. În același timp puteți compartimenta camera pe diferite zone de activități sau individuale.

Alocă  atenție deosebită spațiului de lucru mai ales dacă aveți copil la școală. Biroul trebuie să fie suficient de mare pentru a putea scrie confortabil, iar acesta să fie dotat cu spațiu de depozitare pentru cărți și caiete. Puteți opta și pentru o comodă, mai ales că pe măsură ce va crește va avea nevoie de cât mai mult loc.

Nu uita nici de spațiul de recreere și joacă. Aici puteți să vă puneți împreună imaginația la contribuție astfel încât cel mic să se bucure din plin de „colțișorul vesel”. Ideal ar fi dacă ai ține cât mai mult cont de ce anume își dorește. Astfel nu vă împiedicați de jucării prin toată casa, iar cel mic se va simți în largul lui atunci când se joacă.

Vârsta copilului

Vârsta copilului este esențială atunci când dorești să amenajezi camera copilului. Bineînțeles că o cameră de bebe nu va mai fi actuală pentru un copil de 5-6 ani. Iar o cameră pentru un copil de 5-6 ani nu va mai fi utilă unui adolescent. Camera copilului trebuie reactualizată în permanență în funcție de vârsta copilului. Dacă atunci când este bebeluș, alegerile le faci tu ca părinte, pe măsură ce va crește își va impune propriile dorințe. De aceea înainte de a amenaja camera este foarte important să discutați despre asta și să alegeți împreună ce considerați util și frumos.

Fetiță sau băiat

Ideal este ca fiecare să aibă camera lui mobilată după nevoile și hobby-urile fiecăruia. Dacă nu este posibil, cât sunt micuți diferența dintre sexe nu este o problemă, dar pe măsură ce cresc fiecare își va dori să aibă parte de propria intimitate. Este ceva firesc, așa că dacă nu există spațiu compartimentarea camerei trebuie realizată cu mare atenție astfel încât nici unul dintre copii să nu se simtă stânjenit atunci când își schimbă hainele de exemplu. Puteți apela la un truc simplu. Un paravan care să împartă cumva camera.

Alte crieterii importante

  • Culori cât mai vii dar care să dea senzația de luminozitate. Dacă ai pereții albi, atunci cumpără mobilă cât mai colorată. Însă nu exagera prea mult cu culorile, altfel camera va fi obositoare pentru ochi.
  • Lumina naturală, cea mai importantă. Așează biroul sau locul pentru citit cât mai aproape de fereastră. Cumpără mobilă care să propage frumos lumina naturală care intră pe fereastră în întreaga încăpere.
  • Cumpără mobilă cu colțuri rotunjite astfel încât copilul să nu se rănească. Aceasta regulă poate fi aplicată pentru camerele destinate copiilor de 4-8 ani.
  • Numărul de copii: Numărul de copii este strâns legată de problema legată de spațiu de care am amintit mai sus. Bineînțeles că fiecare își dorește propriul loc, dar dacă vor împărți camera atunci trebuie obligatoriu compartimentată pe spații individuale. Optează pentru mobilă ergonomică, ușor adaptabilă spațiului și nevoilor fiecăruia.
  • Atenție la detalii: decorează pereții cu personaje din desenele preferate, alege un covor din culori cât mai vii și forme cât mai amuzante, cumpără o draperie în ton cu restul camerei și o lustră care să respecte tematica. Nu uita nici de lenjeria de pat. Este camera copilului, nu a ta, așa că acesta trebuie să se simtă în largul lui.
  • Și încă o dată: discutați și alegeți împreună mobilierul.

 

 

 

 

 

DISTRIBUIȚI

10 COMENTARII

  1. Cand cumparam mobila pentru copii trebuie sa tinem cont de multe aspecte,cum ar fi culoarea,este musai,materialul folosit,sa ave grija sa nu cada moblia la prima saritura pe pat,se mai poate intampla si asa si apoi sa tinem seama si de recomandarile tale,multumim!

  2. Cred ca pe la 6-7 ani, tin minte ca mi-am manifestat singura dorinta de a avea camera mea. Evident ca nu am avut o mobila precum cele care le sunt astazi destnate copiilor. Si nici fiul meu nu a avut, nu prea era la moda mobila pentru copii. Ma uit astazi la cat de frumoase sunt, incat greu e sa faci o alegere. Bugetul si spatiul, cred ca sunt marea problema.

  3. Si eu am optat tot pentru redecorarea propriei camere atunci cand l-am nascut pe Dragos, dar am facut-o si din lipsa de spatiu. Nu am schimbat mobila dar am zugravit peretii in culori vesele, am pus stickere cu personaje din desene animate si am cumparat o mocheta cu modele pentru copii.

  4. Noi am inceput sa ne crestem copilul dupa recomandarile specialistilor cea mica avand camera separata si am sfarsit cu ea in patul nostru. De abia pe la trei ani si-a reluat camera si atunci deja avea pareri exacte de ceea ce vrea sau nu in camera ei.

  5. Sunt frumoase tare sugestiile tale! Fetita cea mare si-a spus cuvantul in amenajarea camerei ei, in care tot schimba cate ceva, pe masura ce creste. Cu cel mic ne pregatim pentru migrare, deocamdata e in camera cu noi.

Lasă un răspuns la Aluculesei Brindusa Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.