Cremele de protecţie solară au devenit prietenele mele cele mai bune, mai ales de când am descoperit că avem o predispoziţie ridicată la afecţiuni dermatologice atât eu cât şi copilaşul meu. Razele solare favorizează formarea de tumori pe suprafaţa pielii, de aceea expunerea la soare ne obligă să luăm măsuri suplimentare de protecţie.
Oricum e bine să ne protejăm toţi împotriva razelor UV indiferent de starea de sănătate, sezon sau de zona geografică în care ne aflăm. Dar dacă suntem ceva mai sensibili, atunci protecţia solară este absolut esenţială. Vă spun cu cea mai mare sinceritate că vara, nu ieşim din casă fără să ne dăm cu cremă de protecţie pe zonele expuse la soare. Horia deja îmi spune singurel atunci când ieşim la plimbare: „mami, cremă!”
Crema natur&sun de la Bema pentru copii cu factor de protecţie 50 este concepută special pentru pielea delicată a copiilor şi protejează împotriva razelor UVA şi UVB. Este foarte delicată cu pielea bebeluşului şi foarte eficientă! Se aplică uşor, iar timpul de absorbţie în piele este destul de rapid. Procedeul se repetă cam la 2 ore, mai ales dacă mergeţi la plajă, sau după fiecare ieşire din apă. Horia a folosit-o şi înainte de a ajunge la mare doar pe mânuţe şi picioruşe, dar şi pe plajă pe tot corpul. Este recomandat să aplicăm întotdeauna crema cu 30 minute înainte de a ne expune direct la soare. De aceea e bine să vă aplicaţi crema din cameră, de sub umbrelă sau dimineaţa până la ora 10:00 când nivelul radiaţiilor este foarte scăzut.
Crema pentru protecţie solară de la BEMA de 150 ml este realizată doar din extracte din culturi organice certificate ICEA, nu conţine parabeni, dioxină, alcool, emulgatori sintetici, SLES / SLS, petrol, silicon, formaldehida sau derivati, gaze propulsoare, produse de origine animală, organisme modificate genetic şi derivaţi ai acestora, coloranţi sau substanţe cu potenţial alergen cum ar fi: Nickel, Crom sau Cobalt.
Formula din ingrediente naturale este certificată ecologic şi conţine extract de Porphyria Umbilicalis, Alga Corallina, Alga Litotamnio, Merisor, Ulei de orez, Ulei de Amarant si ulei de migdale dulci.
Crema are un miros plăcut o textură foarte soft şi se va folosi 6 luni de la data desigilării. O găsiţi la doar 65 lei, un preţ mai mult decât rezonabil aş putea spune. Ţinând cont de raportul calitate preţ, consider că această cremă se clasează într-un loc fruntaş în ceea ce priveşte cremele cu protecţie solară pentru copii.
Nu am copii atat de mici, dar am prietene cu copii micuti asa ca am dat share
Produsele cosmetice pentru copii sunt bune si pentru adulti, pentru ca au mai putine chimicale agresive. Pe incercate!
Si eu folosesc des geluri de dus pentru copii, chiar si crema aceasta am folosit-o si pe mine. Sa mai zic de lotiunile de corp? Pana si sotul meu care nu prea foloseste creme isi da.
Si eu am folosit tot cu SPF 50, insa de la alta marca. Este important sa ne protejam atat copilasii, cat si pe noi, de razele soarelui.
Oh, de cand caut o crema naturala cu SPF! pana acum am folosit doar dermato-cosmetice dar as vrea sa incerc si altceva.
Nu am incercat aceasta crema, am un bebe de 9 luni si sunt in cautare de produse cat mai bune.
Nu am stiut de existenta acestei creme… ca as fi cumparat-o, mai ales ca urmeaza sa plecam si noi cu cea mica in concediu. Deja i-am luat de la alta marca, tot cu SPF 50… 🙁
nu stiam de gama aceasta, noi avem alta, tot cu 50 dar cred ca merita incercata!
nu ma pricep la ingrediente dar am incredere in tine pentru ca stiu ca nu ai lua pentru Horia ceva care sa ii puna sanatatea in pericol. Desi sunt multi cei care se lauda ca nu folosesc creme de plaja pentru ca sunt asa si pe dincolo, eu cred ca sunt foarte necesare, nu doar utile.
Cand era fie-mea mica eu o dadeam cu SPF 30, dar nici nu cred ca erau cu valoare mai mare, de fapt si astea de-abia le gaseam.
Anul asta am fost deja la mare. La fel ne-am protejat cu o crema cu SPF 50. Anul viitor poate incerc si crema recomandata de tine.
Chiar astazi am vazut la tv. un scurt reportaj de pe litoral cu parinti inconstinti care stateau la ora 13 la plaja cu copii mici, copii si sub un an, rosii ca racul, fara a-i proteja nici macar cu o palariuta, dar minte cu crema. Erau agitati, plangeau, evident ca disconfortul era foarte mare pentru ei, dar nici ca plecau de pe plaja. Nistre cretini de parinti.
Si eu folosesc acest tip de crem pentru fata. Asigura o protectie buna si delicata tenului.
E de tinut mine, este obligatorie la plaja, insa nu trebuie uitata nici in restul anului.
[…] Să îl scoată cineva pe Horia din apă! Numai râsul lui se auzea. Răpus de oboseală Horia a adormit pe plajă la umbra umbrelei. Bineînţeles că nu a lipsit nici protecţia solară. […]
De foarte multe ori si eu aleg creme cu protectie solara pentru copii, desi nu am unul. Protejeaza mai bine pielea si pot sta linistita la soare. Despre aceasta nu stiam, dar multumesc pentru recomandare.
O perioada de timp chiar si eu am folosit produse cu protectie solara dedicata celor mici intrucat pielea mea este extrem de sensibila. Si eu sunt adepta produselor bio, fara parabeni, alcool sau alte substante care pot fi nocive. Este un produs tentant, fiecare mamica ar trebui sa-l aiba pentru cel mic 🙂
Si eu trebuie sa mi iau o crema buna pentru ca am fost la plaja, undeva la munte si m-am ars rau de tot.
Protectia solara este intr-adevar foarte importanta pentru ca soarele nu mai este ce era odata(deja vorbesc ca bunica).
ps.Ce mare s-a facut Horia! Sa-ti traiasca!
Nu am incercat aceasta crema pana acum. Si eu folosesc tot factor de protectie mare pentru cremele cu protectie solara si incerc sa caut produsele cele mai naturale