Recenzie: Gandhi – Şi India va fi liberă (vol II) de José Frèches

4

Cine mă urmăreşte ştie că printre pasiunile mele se află şi India, un leagăn al civilizaţiei şi un loc cu o încărcătură energetică pozitivă. O ţară cu multe controverse, o ţară a extremelor care nu este înţeleasă de oricine. India oferă două posibilităţi. Ori te face să te îndrăgosteşti iremediabil de ea, ori te face să fii total dezgustat. Nu există cale de mijloc… sau cel puţin aşa percep eu situaţia. Eu una pot afirma că fac parte din categoria persoanelor care au văzut India dincolo de barierele sale socio-culturale. Am văzut un tărâm magnific, încărcat de istorie şi spiritualitate. Am văzut ce înseamnă dragostea faţă de semeni, sacrificiul, compasiunea, bunătatea, liniştea interioară, arta şi tot ce e frumos.

E destul de greu să cuprinzi în câteva cuvinte ideile despre Mohandas Gandhi, un om mărunţel, dar cu un suflet mare („Mahatma” Gandhi). Pentru a înţelege întregul fenomen trebuie să ştii câte ceva despre India şi să citeşti ambele volume. Despre primul volum v-am vorbit aici.

Deşi ambele volume fac parte din categoria „Roman Istoric”, eu văd mai mult decât atât. Este o carte biografică dar care prezintă într-o formă artistică un întreg ansamblu despre felul în care evenimentele se desfăşurau în acea perioadă, despre mentalitatea oamenilor, ideologie politică şi religioasă. Fiecare paragraf trebuie analizat cu atenţie pentru a îi înţelege sensul, asta datorită faptului că datele istorice sunt îmbrăcate în detalii pe care doar o persoană pasionată de cultura lor ar putea înţelege cu adevărat sensul şi valoarea întregului ansamblu.

Acţiunea se desfăşoară cronologic asemeni unor pagini de jurnal, astfel încât să fie mult mai uşor de înţeles.

În volumul al doilea „Şi India va fi liberă”, Gandhi continuă lupta nonviolentă împotriva autorităţilor britanice. Poate pare incredibil. Când spui „luptă” de obicei te gândeşti la violenţă, mai ales când vine vorba de a elibera o ţară de subjugul coloniştilor. Forma cea mai simplă la care a apelat Gandhi pentru a înlătura Imperiul Britanic să îşi mai desfăşoare activităţile pe teritoriul Indiei a fost boicotarea comerţului şi neplata „birului”. A încurajat strict comerţul intern.

Indienii erau deja sătui de coloniştii care făceau abuz de putere şi care se lăfăiau în lux în timp ce oamenii de rând mureau de foame, dar şi de faptul că se crease un fel de societate care înlătura anumite drepturi fundamentale ale indienilor din anumite pături sociale, cum ar fi dreptul la vot, dreptul la liber comert. De asemenea se dorea Independenţa Indiei deoarece conflictele interne erau din ce în ce mai violente mai ales cele de ordin religios.

În 1915, Gandhi revine în India după ce timp de 10 ani a stat departe de ţară, mai exact în Africa de Sud. Întors în ţara sa pe care o adora atât de mult, Gandhi şi-a găsit rapid adepţi care i-au urmat ideologia „Satyagraha” care presupunea refuzul oricărei colaborări cu britanicii prin boicotarea  mărfurilor sau refuzul de a mai plăti impozite. Mulţi, dar puternici. Nu au cedat, iar astfel, apelând la o strategie paşnică, au reuşit să îşi câştige independenţa. Dar pentru această independenţă au plătit un preţ destul de sângeros care a lăsat urme adânci în inimile patrioţilor. Din păcate există anumite consecinţe conflictuale care continuă să existe chiar şi în ziua de azi.

Pe plan spiritual Gandhi a continuat lupta de sine, ducând o viaţă cât mai simplă, în abstinenţă. Medita, postea şi îşi învingea nevoile sexuale.

Chiar dacă a câştigat mulţi adepţi, să nu credeţi că totuşi întreaga Indie l-a iubit. În întreaga sa activitate şi-a câştigat şi mulţi duşmani. Chiar dacă în ultima  parte a vieţii a dus mai mult o campanie socială decât politică pentru a integra şi castele inferioare în societate, lumea a început să îl privească cu alţi ochi. Conflictele religioase şi politice, precum şi implicarea Indiei în cel de-al doilea război mondial (1939-1945), au contribuit în mod decisiv la divizarea Indiei din 1947. Astfel, în data de 14 august 1947 Gandhi priveşte cum soarele răsare pentru ultima dată deasupra Indiei coloniale încă întregi.

Pe data de 15 august 1947 India obţine mult dorita independenţă faţă de dominaţia britanică, însă pierde partea de nord. (Pakistanul de astăzi)  Această pierdere a reprezentat o adevărată dramă pentru hinduşii din Pakistan cât şi pentru musulmanii din India, iar împărţirea teritoriului a fost scăldat în râuri de sânge.

Mohandas, în ciuda faptului că avea organismul destul de slăbit începe un nou post jurând că nimic nu îl va opri să îl întrerupă. Nu ia în considerare faptul că apropiaţii îl roagă să renunţe. Gandhi reporneşte o luptă internă cu sine. Participanţii la această ceremonie realizează că acest post este diferit de celelalte. Este un prag dintre lumea aceasta şi cea de dincolo. Nimeni nu înţelege de ce Mohandas recurge la un asemenea gest. Organismul devine din ce în ce mai slăbit. Este vegheat şi monitorizat în permanenţă atât de o echipă de medici cât şi de familie, dar şi de o mulţime de prieteni. După 5 zile acceptă însă şi ia o gură de suc de portocale în aplauzele tuturor vizitatorilor.

Pe data de 19 ianuarie 1948, o zi de luni, Gandhi se află la templu pentru rugăciunea publică. Atunci a avut loc prima tentativă de a fi ucis, însă revolverul este defect şi nu se descarcă. Pe data de 20 ianuarie, o bombă artizanală explodează pe peluza unde oamenii asistau la rugăciune, însă fără a face victime. Toată India află de acest atentat, poliţia e în alertă iar Gandhi îşi manifestă intenţia de a pleca în Pakistan spunând că nu se teme de moarte şi că Dumnezeu e singura lui protecţie.

Pe data de 30 ianuarie 1948 însă, Gandhi este asasinat chiar de conaţionalii lui din cauza faptului că acesta a dus după eliberare un întreg proces de democratizare, iar acest aspect nu era pe placul tuturor. 3 focuri de armă prăbuşesc trupul firav al unui mare lider politic, un lider care a reuşit să scrie istorie într-un mod unic.

Focul sacrificial care tocmai a fost aprins va arde până când hinduismul va fi epurat de cea mai mică urmă de discriminare a castei celor ce nu trebuie atinşi. Întrucât a fost voinţa lui Dumnezeu să nu îl sting cu moartea mea, sunt convins că există milioane de reformatori gata să îşi sacrifice viaţa pentru a scăpa hinduismul de acest blestem monstruos.

„He Ram!”

Dacă vă place acest tip de lectură, volumul 2 îl puteţi achiziţiona de la Editura All, la un preţ de excepţie.

Ambele volume merită o atenţie deosebită şi ar trebui citite de orice pasionat de istoria sau cultura Indiei.

 

4 COMENTARII

  1. De mult timp imi propun sa cumpar aceste carti pentru ca ma intereseaza subiectul.
    Gandhi este cunoscut in intreaga lume, iar principiile lui continua sa fie respectate de catre multi indieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.