Aragazul şi hota – un cuplu perfect în orice bucătărie

7

Nu îmi pot imagina o bucătărie fără aragaz şi hotă.

Aragazul în primul rând este indispensabil. Acesta este cel mai important aparat electrocasnic dintr-o bucătărie. Fără el, bucătăria ar fi doar o simplă cameră de zi. Cu ajutorul lui, ne putem bucura de unele din cele mai delicioase preparate făcute cu măiestrie „ca la mama” acasă! Până şi cafeaua parcă e mai savuroasă dacă e preparată la ibic pe aragaz. Aragazul e cel care ne adună pe toţi în jurul mesei şi tot el e cel care ne ajută să experimentăm noi reţete şi să îi surprindem pe cei dragi.

Hota îşi va elimina din bucătărie fumul, aburul şi mirosul neplăcut din timpul gătitui. Pentru că nu-i aşa? Unele preparate, pe cât sunt de delicioase, pe atât sunt de neplăcute în timpul procesului de gătire… Să luăm drept exemplu ciorbiţa. La noi în familie se mănâncă zilnic. E uşor de preparat şi foarte delicioasă. Doar că mirosul de carne în fierbere nu e tocmai unul prea plăcut. Peştele, este alt preparat pe care îl iubim şi îl mâncăm destul de des. Însă mirosul lui, fără o hotă s-ar împrăştia în toată casa şi cu siguranţă nu ne dorim asta. Pe lângă miros mai există un inconvenient… aburul. Umiditatea acestuia contribuie a degradarea treptată a celorlalte aparate electrocasnice din bucătărie. Iar dacă ai poftă de o prăjeală… nu mai zic… Din aceste motive consider că hota un aparat electrocasnic absolut necesar în orice bucătărie, iar împreună cu aragazul… fac cuplul perfect!

Ce aragaz să alegi cu un buget redus?

Există o gamă variată de modele cu fel de fel de funcţii. Însă, indiferent cât de modernă dorim să fie bucătăria, ne lovim de fiecare dată de buget. Dacă doreşti un aragaz low-cost, dar de calitate, recomand un aragaz pe gaz Arctic! Eu am unul de mai bine de 8 ani care încă arată şi funcţionează impecabil, în condiţiile în care gătesc aproape zilnic. În 8 ani au apărut alte modele, mult mai performante şi cu un design modern.

  • Astfel, noile aragaze de la Arctic permit aprinderea arzătorului printr-o singură apăsare, fără să ai nevoie de chibrituri, Iar arzătorul de la cuptor se aprinde şi mai uşor decât la vechile modele.
  • Un aspect important este reprezentat de faptul că Arctic pune mare preţ pe siguranţa consumatorului. Aragazele au capacitatea de a opri alimentarea cu gaz în cazul stingerii accidentale a flăcării. Nu trebuie să lăsaţi niciodată maşina de gătit nesupravegheată, însă se întâmplă ca în anumite cazuri din cauza presiunii scăzute sau neatenţiei, flacăra să se stingă. În acest caz, datorită sistemulu sistemului „Safety plus” alimentarea cu gaz va fi automat oprită.
  • sunt echipate cu iluminare interioară a cuptorului pentru a urmări cu uşurinţă procesul de preparare a alimentelor, fără să fii nevoit să verifici prea de deschizând uşa cuptorului.
  • au capacitatea de a contoriza durata de pregătire a unui preparat şi de a te anunţa când timpul setat detine s-a scurs.
  • au capacitatea de a preseta temperatura optimă de gătire a fiecarui preparat, astfel acestea vor fi gătite corect şi rapid.
  • sunt flexibile şi dimensiuni mici, chiar dacă au cuptorul încorporat. Pot fi adaptate cu uşurinţă mobilei de bucătărie.

Ce hotă să alegi?

Un aragaz cu un raport calitate preţ de excepţie, are nevoie de o hotă pe măsură. Alegând una care să asigure absorbţie optimă, întreţinere uşoară, confort şi uşurinţă în utilizare, nu trebuie să îţi faci griji în privinţa mirosurilor neplăcute, aburului sau fumului. Iar dacă pe lângă aceste aspecte hota este silenţioasă şi cu un consum redus de energie electrica precum cele de aici, atunci ai făcut cea mai bună alegere! În plus, dacă vrei să îi oferi persoanei iubite o cină romantică şi să găteşti ceva special, mirosul nu te va da de gol…

În concluzie, aragazul şi hota sunt indispensabile dintr-o bucătărie modernă şi fac un cuplu perfect! De ce să despărţim aceste produse?

DISTRIBUIȚI

7 COMENTARII

  1. Arctic Fan si eu. Am frigider, aragaz si masina de spalat de la acelasi brand. Bine, ale mele sunt modele mai vechi. Imi fac si mie cu ochiul produsele noi cu tehnologii moderne, dar anul asta nu sunt sanse se investitii in electrocasnice.

  2. Sa stii ca eu sunt fidela produselor Arctic, si-au capatat increderea pe parcursul atator ani si mi se pare un avantaj sa folosesti produse autohtone mai ales cand acestea se ridica la nivelul asteptarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here