BottegaVerde.ro ne aduce în dar frumuseţea

24

În ultimul timp tot v-am vorbit despre BottegaVerde.ro, brandul numărul 1 în Italia când vine vorba de produse cosmetice sau de îngrijire a corpului. Dacă până acum m-am axat doar pe geluri de duş, pe care pur şi simplu le ador, de data aceasta am comandat şi câteva produse pentru make-up.  Nu obişnuiesc să mă machiez absolut în fiecare zi, iar atunci când o fac, prefer culorile naturale. Deşi mai rar, sau la ocazii speciale folosesc şi nuanţe ceva mai îndrăzneţe, consider că mi se potriveşte mai mult stilul natural.

Produse make-up de calitate la preţuri reduse

Fiind prima comandă de produse cosmetice, m-am axat pe ceva ce ştiu sigur că mise potriveşte. Astfel, am ales următoarele produse:

 

 

CC Cream – corector ideal – tratament all in one 


Am vrut ceva mai mult decât un fond de ten. Am tot oscilat între un BB Cream şi un CC Cream, iar în cele din urmă am ales acest produs. – un tratament corector CC CREAM  all in one uniformizant, cu extract de violete şi orez – antiîmbătrânire – SPF20 – bej închis de 30 ml. Am făcut o alegere extrem de inspirată. Din fericire, nuanţa mi se potriveşte perfect.

De ce am ales acest produs? În primul rând am ales acest produs datorită faptului că oferă protecţie împotriva razelor UV şi este anti-age, foarte prietenos cu orice tip de ten. Am observat că are o textură foarte fină, se aplică foarte uşor şi rapid, fără ca eu să depun un efort special pentru a înlătura acel aspect neplăcut pe care unele fonduri de ten îl oferă, şi anume senzaţia de mască.  Din acest motiv am cam evitat în ultimul timp fondurile de ten.

Ce oferă acest produs? „Corecţie perfectă şi un machiaj de calitate cu un singur gest. Finisaj strălucitor, îmbogăţeşte aspectul tenului… ascunde cearcanele, uniformizează aspectul tenului, corectează petele, luminează tenul, protejează şi hidratează, acoperă imperfecţiunile, reduce ridurile.” Produsul poate fi cumpărat la un preţ redus, de doar 62 lei.

Rimel volum extrem cu Vitamina E şi proteine de mătase


Este un produs care alungeşte genele, oferindu-le cu adevărat volum. Fiind îmbunătăţit cu acţiunea protectivă a Vitaminei E şi a proteinei de mătase, rimelul se aplică uşor, nu este lipicios, nu se usucă şi nici nu irită ochiul. Este un produs testat oftalmologic, aşa că poate fi folosit cu încredere. Am optat pentru acest rimel, nuanţa negru de 8 ml mai mult din curiozitate. Sincer, chiar îmi place. Îl puteţi comanda de aici, la un preţ redus de doar 34 lei!

Luciu de buze strălucitor, cu unt de mango şi Vitamina E


Luciu de buze obişnuiesc să folosesc în special vara, însă şi în sezonul rece îl prefer. Îmi plac şi rugurile, dar parcă luciul de buze simt că mi se potriveşte mai mult. Am cam oscilat între o nuanţă roşu căpşună foarte sexy şi nuanţa nude. În cele din urmă a câştigat nuanţa nude, însă acum îmi pare rău că nu le-am comandat pe amândouă. Poate data viitoare! Îmbpgăţit cu Mango şi Vitamina E, luciul de buze catifelează şi hidratează buzele, lăsând un aspect foarte natural.  Este foarte discret şi oferă buzelor o senzualitate aparte. Dacă nu sunteţi adepta unui machiaj strident, acest luciu de buze este o alegere excelentă. Luciul de buze poate fi comandat de aici, la un preţ redus de doar 25 lei!

Lac de unghii cu rezistenţă îndelungată – roşu


Când vine vorba de manichiură, mă gândesc cu nostalgie la perioada în care îmi puneam unghii cu gel. Apelam la acea tehnică nu numai pentru aspect ci şi pentru simplu fapt că gelul era foarte rezstent şi nu riscam să mă trezesc cu manichiura distrusă după fiecare activitate casnică. Până într-o zi când am constatat că am devenit alergică la o substanţă din gelul pentru unghii.

Am revenit la oja clasică, însă din păcate am constatat că trecerea aceasta de la gel la ojă este foarte grea. Oja nu rezista mai mult de 3 zile pe unghii, iar asta pentru mine este un adevărat coşmar, deoarece nu sunt chiar un as când vine vorba de manichiură.

Am ales o ojă de la BottegaVerde.ro deoarece în ultimul timp am tot citit pe bloguri că ar fi destul de rezistentă. Şi aşa este. Oja rezistă chiar şi o săptămână. De obicei optez pentru un model simplu, fără culori să alte decoraţiuni, însă pentru Ziua Îndrăgostiţilor, am optat pentru un model cu un cupidon îndrăgostit.

Oja aleasă este nuanţa roşie – nuanţa mea preferată când vine vorba de unghii. Îmi place mult roşul, este o culoare clasică ce nu se va demoda niciodată. O nuanţă plină de pasiune şi cu un efect wow pe unghii! Lacul de unghii poate fi cumpărat de aici la un preţ redus de doar 19 lei.

Cadou la comandă: Gel de duş cu extract de struguri roşii


Acest gel de duş este foarte revigorant şi senzual. Conţine ca note de vârf: lămâie, acorduri proaspete de struguri roşii, piersică; note de mijloc: marine, petale de iasomie, mosc alb; note de bază: ambră albă, patchouli, lemn de cedru. Face o spumă densă şi lasă pielea catifelată, plăcută la atingere şi cu o aromă suavă foarte plăcută. Gelul de duş vine ambalat într-un flacon transparent din plastic de 400 ml. Acesta a fost cadou la comandă, însă dacă doriţi să îl achiziţionaţi separat, preţul lui în acest moment este 20 lei, preţ redus!

Ce a ieşit?

 

 

24 COMENTARII

  1. Imi plac unghiile :). Iubesc ojele de la ei pentru ca se usuca foarte repede, nu mai vorbesc de cele care dupa ce se usuca risipesc miros de cocos, imi vine sa le mananc :))

  2. Rimelul este foarte bun si il recomand. Dupa ce se mai usuca putin da si mai bine volum genelor. Il recomand si eu. Folosesc si BB cream de la ei care este buuun!
    Per total imi plac produsele Bottega verde si am foarte multe produse de acest gen care au intrat in rutina mea de ingrijire si de makeup

  3. Îs chiar faine unghiile. Să ştii că si eu mi-am luat de la ei un fond de ten rezistent la apă și chiar e bun. Poate e prea lichid.. dar acoperă și își face treaba bine. De gelurile de duş însă… ce să îți zic în plus?! Fac o spumă faină și lasă pielea super catifelată, mai ales cel de cocos. Chiar își merită banii produsele astea. Ce n-am încercat sunt ojele și nici nu o voi face prea curând, că deah… am o colecție uscată într-o cutie. 😂 Și nu prea sunt eu să-mi fac unghiile singură, dar cred 100% că îs mai bune decât cele de la Avon. 😁

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here