Pasionat de bricolaj sau pur şi simplu vrei să te autogospodăreşti? Uite ce nu ar trebui să îţi lipsească din magazie!

4

Când vine vorba de întreţinerea unei gospodării, trebuie să ne gândim la faptul că avem nevoie de foarte multe tipuri de produse. Dacă femeile se orientează mai mult spre obiectele necesare în bucătărie şi cele necesare pentru curăţenie, bărbaţii tint să se orienteze către scule şi unelte.

Iar cum românul este priceput la toate, adună ca o furnicuţă tot felul  de lucruri care la nevoie ajung să fie foarte utile. Pasiunea faţă de bricolaj se naşte de multe ori şi din nevoie. Înveţi să faci ceva, apoi începe să îţi placă, mai ales dacă eşti înzestrat şi cu puţină pricepere.

Să presupunem că avem de montat un obiect de mobilier suspendat. Dacă nu ai o bormaşină, atunci trebuie să chemi un prieten în ajutor, iar dacă acesta nu este disponibil, trebuie să găseşti pe cineva dispus să te ajute contra cost. E destul de aiurea să fii nevoit să strigi după ajutor pentru fel de fel de lucruri mărunte. La fel şi atunci când ceva se strică şi poate fi reparat, cum ar fi clanţa unei uşi, un robinet la baie, un picior la scaun etc. Pentru toate acestea ai nevoie de anumite unelte şi scule.

Poate că te întrebi de ce ar trebui să investeşti bani în astfel de obiecte pe care le foloseşti ocazional? Ei bine mai gândeşte-te puţin. Nu ştii că necazul vine de fiecare dată când te aştepţi mai puţin? Iar atunci ai nevoie urgent de ajutor şi nu găseşti la nimeni. Iar la urgenţe, un meseriaş îţi ia şi pielea de pe tine. De multe ori cu banii daţi la o intervenţie îţi acoperi integral costul aparatului luat.

Însă înainte de a face pasul cel mare şi de a îţi cumpăra anumite scule, unelte sau utilaje, trebuie să te gândeşti la următoarele aspecte: scopul pentru care le achiziţionezi, cât de des le vei folosi, cine anume le va folosi, renumele brandului, preţul… scule profesionale, semiprofesionale sau pentru hobby.

 

Bormaşina


Scopul ei este de a găuri la nevoie anumite materiale, nu de a îţi teroriza vecinii. Deci foloseşte-o doar când ai nevoie de ea! Dacă ai de dărâmat şi găuri pereţi recomandată este o bormaşină cu percuţie, mai puternică. Însă dacă ai de asamblat mobila sau alte obiecte din lemn, ideal este să optezi pentru o bormaşină mai mică, eventual cu acumulator.

 

Autofiletanta


Mică, uşurică şi foarte practică, autofiletanta este un produs absolut necesar şi util în orice gospodărie. Mult mai practică decât o şurubelniţă clasică, autofiletanta poate fi folosită la lucrări mărunte. De exemplu, dacă eşti apicultor şi ai de montat rame pentru faguri, o autofiletantă este absolut necesară. Cu accesorii potrivite, o poţi folosi şi la găuri fine în materiale mai moi, cum ar fi lemnul.

 

Flexul sau polizorul unghiular


Acesta reprezintă unul din cele mai utile obiecte din casă. Cu ajutorul lui poţi tăia aproape orice material sau îl poţi folosi la şlefuit şi curăţat anumite obiecte dure. Astfel, dacă ai de pus gresie şi faianţă, ai de reparat o ţeavă de la baie, ai de şlefuit o scândură sau chiar de curăţat tuciul înnegrit de grăsime arsă, flexul se poate transforma cu uşurinţă în unul din cele mai utile scule din casă. Bineînţeles că pentru fiecare obiect tăiat sau şlefuit va trebui să utilizezi accesoriile potrivite, accesorii pe care le poţi cumpăra de la orice magazin care vinde articole de bricolaj.

 

Fierăstrăul pendular


Foarte necesar şi util pentru tăierea plăcilor de OSB şi a plăcilor de pal este un fierastrau pendular. Este uşor de folosit şi are o tăiere foarte exactă. Dacă eşti un bun meseriaş şi pasionat de design interior, iţi poţi proiecta chiar tu mobila în funcţie de nevoile tale şi spaţiul disponibil. În acest caz, o astfel de sculă este absolut necesară. În plus, îţi va fi absolut utilă şi în cazul în care ai de ridicat o magazie, foişor sau o dependinţă.

 

O trusă de scule


O trusă de scule dotată cu chei pe mai multe dimensiuni, şurubelniţe manuale, ciocan, patent, cleşte de scos cuie şi alte accesorii este absolut necesară. O astfel de trusă ar trebui să existe în orice gospodărie, pentru că poate fi folosită şi de cele mai neîndemânatice şi nepricepute persoane.

 

Foarfeca de tuns gardul


Mai mult ca sigur dacă stai la casă şi ai un frumos gard viu o să ai nevoie de o foarfeca de tuns gardul. Cu ajutorul acesteia, gardul tău viu va fi personalizat şi mereu aranjat. Recomand persoanelor care locuiesc la curte să planteze pe lângă gard in special thuja care rămân verzi tot anul, chiar şi în sezonul rece. În plus acestea pot fi lăsate să crească până la înălţimea dorită şi mai apoi tăiate pentru ca gardul să arate îngrijit. Aceste plante nu numai că încântă vizual ochiul dar sunt şi un bun scut protector împotriva prafului şi zgomotului de pe stradă.

 

Maşina de tuns iarba


Dacă ai o curte, mai mult ca sgur îţi doreşti un gazon verde şi frumos. Dar pentru a fi frumos, trebuie să îl îngrijeşti. În primul rând iarba continuă să crească, iar dacă nu o tunzi curtea ta va arăta deplorabil. O maşină de tuns iarba este uşor de folosit, iar utilizarea ei poate fi chiar distractivă.

 

Furtun de grădină şi pistol de stropit


Dacă stai la casă, atunci mai mult ca sigur ai nevoie şi de un furtun de grădină cu ajutorul căruia să îţi poţi uda florile, răsadurile sau gazonul. Şi de ce nu? Îl poţi folosi la spălat aleea sau chiar maşina. Din acest motiv consider că un furtun este absolut necesar la casa omului.

 

Drujba


Ideală pentru tăierea pomilor uscaţi şi curăţarea crengilor uscate, drujba nu ar trebui să îţi lipsească, mai ales dacă eşti pasionat de pomicultură şi în grădina ta există o frumoasă livadă de pomi fructiferi. Pentru a da rod, aceştia trebuiesc îngrijiţi corespunzător, iar o drujbă te va ajuta să cureţi crengile uscate uşor şi rapid.

 

Aparat de sudură


Nu este un dispozitiv pe care să îl foloseşti în fiecare zi, însă dacă ai o casă în construcţie sau un gard de reparat, atunci un aparat de sudură îţi va fi absolut necesar.  Cele mai populare sunt aparatele care exercită o sudare manuală cu electrozi inveliti.

Bineînţeles că pe măsură ce gospodăria se dezvoltă, ajungi la concluzia că ai nevoie şi de alte unelte şi scule care să îţi uşureze munca si care să te ajute să îndeplineşti cu uşurinţă orice sarcină fără să apelezi de fiecare dată la meseriaşi care de multe ori nu reuşesc să se ridice la nivelul aşteptărilor tale. Ba mai mult, îţi cer şi bani foarte mulţi.

 

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Cu toate ca stau la apartament multe dintre sculele prezentate de tine sotul meu le are si multe altele. Bineinteles nu avem masina de tuns iarba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here