Tocană de ghebe cu usturoi şi pătrunjel

0
Vă spuneam în articolul anterior despre cât de delicioase sunt ghebele şi câte preparate minunate pot fi gătite cu ele. Nici anul acesta pădurea nu ne-a dezamăgit şi ne-a oferit spre bucuria noastră mai mult de 20 kg de ghebe pe care le-am conservat cu sare ca să mă bucur de aceste minunate bunătăţi ale pădurii o perioadă îndelungată.
Mai înainte de toate ţin să vă amintesc că ghebele, după ce au fost curăţate şi spălate bine, se fierb cel puţin 20 – 30 minute, iar apa se aruncă.
De data asta am ales să gătesc ghebe cu usturoi şi pătrunjel.
            INGREDIENTE
–        1 kg de ghebe fierte
–        1 ceapă
–        7 – 8 căţei de usturoi
–        o legătură mare de pătrunjel verde
–        ulei, sare, piper
Într-o cratiţă se pune ceapa la călit peste care se presară puţină sare. Când ceapa s-a înmuiat, se adaugă ghebele tăiate solzişori şi se amestecă petru a nu se lipi. Se poate completa cu puţină apă. Se adaugă usturoiul tăiat felii sau pisat, apoi pătrunjelul şi se lasă la foc mic pentru aproximativ 20 minute.
Se serveşte cu mămăliguţă, pâine sau pur şi simplu!
Poftă bună!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.