Ar trebui sau nu România să primescă imigranţi din Orient?

Toată isteria provocată de valul de imigranţi sirieni şi irakieni care au invadat în ultima perioadă Europa, m-au determinat să scriu şi eu despre acest subiect extrem de sensibil.

Lăsând la o parte rasismul, xenofobia sau alte idei care contavin celor morale, legale, umane o să îmi expun cât se poate de obiectiv punctul de vedere.

Într-adevăr e dureros să-ţi părăseşti ţara. Nu o faci de bine ce-ţi e. E cumplit să tremuri de frică în fiecare clipă că vei fi ucis. Tot ce cauţi este să fugi.

Dar unde?

Aici apare marea problemă. De ce refugiaţii şi-au ales Europa drept „tărâm al făgăduinţei”? De ce imigranţii nu şi-au ales ca destinaţie tot ţări majoritar musulmane, ţări care au aceleaşi principii şi cutume? Ce se urmăreşte de fapt cu această invazie? Sunt întrebări la care sincer mi-e teamă să mă gândesc ce răspuns au.

De impresionat nu are cum să nu te impresioneze o mulţime de femei cu micuţi în braţe, dar din punctul meu de vedere aceasta este doar o strategie de sensibilizare pentru invazia teroristă. Toţi ştim că majoritatea teroriştilor folosesc copii drept scut de apărare. Problema este că majoritatea imigranţilor sunt bărbaţi cu o constituţie atletică, care o dată infiltraţi printre noi, pot oricând săvârşi cumplite acte de terorism. Şi atunci nu e normal ca şi noi să ne temem? De gândit mi-a dat mult atitudinea lor violenta. Se purtau ca ultimii huligani, nicidecum ca nişte oameni disperaţi de situaţia din ţara lor. Mai cumplit este faptul că o dată ce s-au văzut în Europa, au început să-şi impună dorinţele. Le respect credinţa, dar dacă noi creştinii mergem, într-o ţară musulmană suntem obligaţi să respectăm legile de acolo. Nu asta condamn, mi se pare corect! La fel de corect mi se pare ca şi ei să ne respecte
pe noi! Dar se pare că nu o fac!

Dacă erau atât de disperaţi nu refuzau pachetele cu hrană primite de la „Crucea Roşie”. Oare acest tip de atitudine nu ar trebui să ne pună pe gânduri? Azi refuzi mâncarea, mâine arunci o biserică în aer, un metrou, un muzeu, o piaţă, o şcoală, doar din considerente care contravin principiilor tale. Nu înţeleg de unde atâta cruzime şi răutate. Şi pentru ce? Toţi ne uităm la acelaşi cer, de ce să nu o facem în pace?

Eu sunt foarte paşnică, nu m-ar deranja prezenţa lor dacă ar fi ceva mai respectuoşi. Dar se pare că nu sunt.

Mă întreb oare câţi dintre victimele războiului au nevoie de ajutor şi câţi fac parte dintr-o strategie militară bine organizată care să distrugă ţările europene. Cu siguranţă cei neajutoraţi, tot acolo au rămas. Mă întreb de ce nimeni nu-i opreşte pe membrii Statuluii Islamic de la acest masacru sângeros, ca războiul să înceteze, iar oamenii să trăiască liniştiţi în ţara lor. Mă întreb cine finanţează această operaţiune.

Nemţii, dacă tot au fost atât de primitori ar fi trebuit să îi ia cu avioanele la ei în ţară ca să evite acest haos creat. Sincer, nu aş vrea să fiu în pielea ungurilor.

Şi mai trist, în timp ce în România copiii mor în spitale şi bărânii în azile, în timp ce tinerii îşi caută cu disperare un loc de muncă, iar cei care îl au trudesc de dimineaţă până seara pe sume la limita subzistenţei, Uniunea Europeană ne bagă pe gât 7000 de imigranţi. Unde vor locui aceşti oameni? Cine le va asigura pâinea zilnică? Credeţi că ne vor fi vreodată recunoscători. Cu siguranţă nu! Se vor ridica cu fel de fel de pretenţii, iar dacă nu le vom putea face faţă, atunci vom suporta consecinţele faptului că i-am ajutat.

E trist faptul că România trebuie să suporte consecinţele unui război în care nu e implicată.

În Constituţia României la Articolul 3, aliniat 4 citim clar: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”, deci este clar că această repartiţie stabilită de UE contravene legii din ţara noastră! Marea Britanie a luat atitudine, dar noi ne
lăsăm invadaţi!