Efectele poluării sunt din ce în ce mai vizibile, iar dacă vrem să stopăm acest fenomen, sau măcar să îl încetinim, fiecare dintre noi trebuie să începem să consumăm inteligent, să ne obișnuim să reciclăm absolut tot și să nu mai cumpărăm lucruri inutile care mai apoi le aruncăm.

Când eram copil îmi aduc aminte că duceam sticle la schimb de bere sau apă, altfel plăteam și prețul sticlei. Acum nu știu dacă mai sunt centre care practică acest tip de comerț, dar această modalitate de a determina cumpărătorul să recicleze, o felicit.

Pentru birou din fericire unde sunt mai mute persoane există dozatoare de apă, bidoanele fiind schimbate la fiecare nouă comandă.

Pentru a evita consumul inutil de hârtie, printăm doar ce este absolut necesar, dacă situația permite, printăm pe ambele părți ale hârtiei. Iar dacă mai avem anumite hârtii, încercăm să folosim fiecare suprafață, luând notițe și făcând calcule pe partea neprintată. Documentele nefolositoare le tocăm cu un distrugător de documente, iar hârtia o aruncăm de fiecare dată la containerul cu hârtie și carton. Pentru a printa documentele, am ales o imprimantă eco-friendly care permite încărcarea cu cerneală direct de la birou. Nu doar că poluăm mai puțin ci reducem considerabil și costurile.

Pentru că nimic nu trebuie să se piardă, chiar și apa de la aerul condiționat o folosim la a uda plantele din ghivece. În plus, nu lăsa apa de la robinet să curgă inutil.

Pentru telecomanzi folosim de fiecare dată acumulatori reincarcabili, astfel nu numai că scutim bani cu achiziția unor noi baterii, dar poluăm și mai puțin. Bineînțeles că bateriile le aruncăm doar în cutiile cu baterii de la centrele comerciale care au spații special amenajate pentru reciclarea lor. Pentru a nu rămâne fără acumulator, indicat este să ai câte doi, iar când un acumulator s-a descărcat să ai altul de rezervă cât îl pui la încărcat. Astfel nu vei simți niciodată disconfortul de a nu putea folosi acumulatorul la nevoie. În cazul bateriilor obișnuite, dacă nu mai ai alta la schimb ești nevoit să mergi să cumperi una, iar dacă nu ai posibilitatea, atunci rămâne să aștepți. În schimb acumulatorul îl bagi repede la încărcat și în câteva ore îl poți folosi.

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.