”Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipsește”. M-a urmărit mult acest aforism și se pare că încă o face având în vedere că face parte din motto-ul acestui blog. În mare parte rezonez cu Schopenhauer, în ciuda faptului că a fost un veritabil misogin, iar cu astfel de mentalitate nu pot rezona. Însă alta era mentalitatea pe la 1800, iar Arthur Schopenhauer nu era singur filozof cu greutate în literatură care să fi avut o astfel de mentalitate.
Tocmai aici voiam să ajung. Acest citat este ca o sabie cu două tăișuri. Faptul că ne gândim la ceea ce ne lipsește, nu este neapărat rău. Este bine să ne dorim mai mult, să ne dorim să evoluăm și să facem în același timp tot posibilul să ne îndeplinim visurile. Dacă nu ne-am gândi la ce ne lipsește nu ar exista o motivație. Ne-am plafona, iar dacă toți ne-am mulțumi cu puțin atunci nici măcar nu o să mai avem șansa de a ne gândi la ceva.
Pe de altă parte, în valul care ne cuprinde atunci când ne luăm avânt pentru a urca tot mai sus pe scara vieții, uităm de ce avem. Neglijăm trupul, sufletul, familia. Astfel ajungem să pierdem relația cu cei dragi, ne îmbolnăvim sau devenim depresivi. Uităm că ce avem trebuie păstrat. Neglijăm ce avem și ajungem să le pierdem. Realizăm asta mult prea târziu.
În esență care este cel mai frumos dar de la viață? Sănătatea! Dacă suntem sănătoși, mutăm și munții din loc. Dacă nu … pierdem tot!
Din păcate multe persoane, punând sănătatea pe plan secund, află mult prea târziu că suferă de o anumită boală. În rândul femeilor cele mai comune sunt cancerul la sân și cel de col uterin. Ambele pot fi ușor depistate dacă se fac controale regulate, iar dacă sunt depistate la timp viața este salvată în mare parte din cazuri. Majoritatea femeilor când sunt diagnosticate cu cancer mamar consideră că viața s- a sfârșit. Însă nu este chiar așa. Viața abia acum începe, sau mai bine zis lupta cu ea și pentru ea. Abia atunci sănătatea este prețuită cu adevărat… pentru că ”rareori ne gândim la ceea ce avem”. Acum nu mai avem, dar ne lipsește. Ajungem iar să ne gândim la ce ne lipsește.
La ceva ce am avut dar am pierdut. Sentimentul este același și atunci când o femeie suferă o sarcină extrauterină. O parte din ea se pierde, atât fizic cât și psihic, mai ales când vine vorba de un copil dorit, iar pe lângă îndepărtarea embrionului, femeia are nevoie de tratament psihologic și multă dragoste și susținere din partea familiei. Mergând la control încă din primele săptămâni și fiind atente la cum ne simțim, ne salvăm viața.
Totuși, ce ar fi fost dacă cercetătorii, medicii, oamenii de știință s-ar fi plafonat și nu ar fi vrut mai mult?
Ajungem astfel în același punct. De multe ori ajungem să ne plângem de lucruri mărunte și suntem astfel orbiți de lucrurile cu adevărat importante din viața noastră. Asta pentru că ”Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipsește”.
