Toamna s-a așternut la Notino cu reduceri, așa că dacă tot vrei să îți faci un cadou economisind și ceva bani, acum este momentul să îți îndeplinești dorința. Începutul de toamnă, vine la pachet cu griji în plus. Pentru mine, vine la pachet cu primul an de școală, într-un context atipic și la care nu m-aș fi gândit nici în cel mai urât vis. Pentru a compensa puțin îngrijorarea, trebuie să fac ceva și pentru mine. De obicei femeile reușesc să se trateze cel mai bine atunci când se simt copleșite de emoții negative prin shopping. Iar un parfum bun și mai ales de la un brand îndrăgit, va fi cea mai fericită alegere.

Iar dacă ar fi să aleg un parfum care simt că mă definește în acest moment, acesta este Libre de la Yves Saint Laurent! Miroase demențial și mi se potrivește perfect. L-am descoperit datorită unei mostre gratuite primite la una dintre comenzile anterioare și pur și simplu m-a cucerit. Cum s-ar spune… Nu eu am ales parfumul, ci el m-a ales pe mine. Până și numele parfumului parcă mă caracterizează, iar senzația pe care am avut-o atunci când mi-am aplicat prima pulverizare a fost chiar de libertate. Și chiar pentru moment să uit de haosul din jurul nostru. Mă simt LIBERĂ și implicit mai sigură pe mine. Dacă aș rămâne total fără libertate, aș rămâne fără nimic! Aș fi ca un leu în cușcă. Iubesc libertatea, iar când mă simt liberă, mă iubesc pe mine. Este ideal pentru o femeie puternică și sigură pe ea.

Parfumul este descris ca o compoziție care debutează cu esențe de portocal, ilustrate de petitgrain, împreună cu acorduri de lavandă însoțite de ulei de mandarină și coacăză neagră. Lavanda se regăsește și în notele din inimă, unde ține companie iasomiei. Simfonia finală, de vanilie caldă, cu mosc, chihlimbar și cedru, conferă parfumului o personalitate grandioasă.

Dacă dorești să achiziționezi acest parfum, acum e momentul! Ai 20% reducere la toate parfumurile de la Yves Saint Laurent!

Dacă ar fi să fac un top al parfumurilor, atunci ar trebui să intru într-o stare profundă de meditație pentru a mă deconecta de la toate energiile care îmi pot influența pozitiv sau negativ starea de spirit. Pentru că un parfum este dincolo de cost sau brand, o stare. O stare care pune pecetea pe personalitatea noastră. Pentru că este foarte important ca atunci când așegi un parfum să te identifici cu el.

Dacă parfumurile de la Yves Saint Laurent sunt în topul preferințelor mele (Libre & gama de parfumuri Opium), Lancôme îl urmează. Poate pentru ca La Vie Est Belle în toată esența ei, sau un veritabil Poême.

Dacă observați, în topul preferințelor se află notele de iasomie, note pe care le regăsesc din plin la brandurile preferate.

Dacă achiziționezi produse de la Lancome, beneficiezi de o reducere de 15% care se aplică automat în coșul de cumpărături. 

Ața că dacă a venit toamna, îmbracă-te în cel mai îndrăgit parfum.

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.