Nu mai este mult până la ridicarea restricțiilor, iar saloanele de înfrumusețare se vor deschide. Însă dacă nu ai reușit să îți rezervi încă un loc cât mai curând sau nu dorești ca după data de 15 mai să ieși din casă cu rădăcinile albe sau vizibil nevopsite, atunci nu ezita să te vopsești acasă. Vei vedea că nu este foarte greu, în plus vei economisi și bani. Important este să îți cumperi vopsea de păr profesională și să respecți câteva reguli de bază în ceea ce privește vopsirea părului, precum și recomandările de pe prospectul produsului folosit.
Bineînțeles că acasă rezultatul nu va fi ca la salon, dar dacă dorești ceva simplu, atunci nu ai cum să dai greș.
Eu mă împac foarte bine cu vopseaua de păr fără amoniac, chiar dacă se spune că nu ar fi la fel de rezistentă ca una cu amoniac. În ultimul timp îmi comand vopsea de păr Syoss de la Notino, astfel evit să merg prin magazine, sa ating produse atinse și de alții, să am surpriza neplăcuta dacă nu verific la raft și nici casiera să iau altă nuanță sau să pierd mult timp în fața raftului indecisă în privința nuanței. În plus eu îmi vopsesc lunar părul, chiar dacă nu e recomandat. De aceea prefer vopsea fără amonia și bogată în uleiuri. Am foarte multe rădăcini albe, iar amoniacul simt că mă sufocă, eu fiind astmatică.
Testează înainte să folosești!
Este o regulă de baza asta. Una dintre principalele recomandări de pe prospect. O regulă peste care nu trebuie să treci, chiar dacă ai mai folosit produsul. Aplică puțină vopsea în zona tâmplelor sau a cefei și așteaptă câteva minute. Dacă simți disconfort (înțepături, usturime, mâncărime), atunci nu continua să îți vopsești tot părul și clătește-te urgent cu apă. Poți avea mari neplăceri. Testul este valabil și pentru vopsitul la salon. Un salon care își respectă clientele cu siguranță va testa înainte produsul.
Citește cu atenție instrucțiunile de folosire
Dacă ai testat, asta nu este tot. Ai grijă să nu stai mai mult decât este necesar cu vopseaua în păr deoarece riști să îl degradezi. Nu sta nici mai puțin, deoarece vopseaua nu va avea suficient timp să acționeze asupra părului. Ai grijă ca vopseaua să nu îți intre în ochi. Folosește mănușile din dotare, o pelerină și o bonetă. Dacă nu ai pelerină sau bonetă, poți improviza foloosint un sac de gunoi și o pungă. Pentru prepararea vopselei folosește un vas din ceramică sau din plastic. Vopseaua o poți aplica cu o pensulă specială. Cea preparată direct în tub este mai ușor de aplicat.
Culoarea părului
Dacă alegi o culore mai închisă decât nuanța naturală, atunci nu ai de ce să îți faci griji. Problema apare atunci când vrei să îți schimbi culoarea părului optând pentru nuanțe mai deschise, atunci s-ar putea să ai nevoie să urmezi mai mulți pași cum ar fi decolorarea. Aceste proceduri pot degrada părul dacă nu sunt efectuate corect. Poți opta pentru produse de păr profesionale ca la salon, însă doar după o bună documentare! Chiar și așa, nu ai garanția că vei obține chiar nuanța dorită.
Pregătește părul înainte de vopsire
Specialiștii susțin că nu este recomandat să îți vopsești părul imediat după ce te-ai spălat pe cap. Asta din cauza faptului că prin spălare porii se deschid. În plus pot să apară și mici leziuni insesisabile la atingere produse de unghii. În același timp, părul trebuie să nu fie îmbâcsit sau încărcat cu produse de îngrijire. De aceea este recomandat ca înainte cu o zi de a te vopsi, să te speli pe cap. Recomandarea este valabilă și în cazul în care optezi pentru salon.
Cantitatea de vopsea necesară
Lungimea părului este alt criteriu de care trebuie să ții cont. Doar nu vrei să îți vopsești doar jumătate din podoaba capilară? Dacă ai un păr mediu și des, atunci este suficientă o cutie de vopsea. Cu cât părul este mai lung, cu atât ai nevoie de o cantitate mai mare de vopsea. Ia o cutie în plus pentru orice eventualitate. Dacă nu o să ai neapărat nevoie de ea, atunci o vei folosi ulterior pentru vopsirea rădăcinilor.