Adesea pot fi vazute ca niste jucarii pentru copii ceea ce si erau la momentul in care au aparut, trotinetele care acum sunt electrice, au castigat in ultimii ani extrem de mult teren in fata altor mijloace de transport si o popularitate deosebita. Peste tot il lume vedem din ce in ce mai multa lume, mai multi adulti care le folosesc zilnic, adulti care poate sunt imbracati chiar si la costum.

Trotinetele electrice se pot folosi in continuare si de copii bineinteles, insa, acestea sunt mai degraba destinate acelor persoane care isi doresc un mod prin care sa se poata deplasa mult mai rapid prin aglomeratia urbana si cu cele mai mici costuri.

Aceste trotinete electrice sunt disponibile in toate formele si dimensiunile, si si-au demonstrat de-a lungul timpului eficienta si mobilitatea, chiar si in cele mai aglomerate zone.

Din fericire, pe trotinetele electrice dezvoltarea tehncologiei si-a pus amprenta, astfel ca astazi avem pusa la dispozitie o modalitate distractiva de a ne deplasa rapid, eficient, ieftin si chiar ecologic. Dorinta de a beneficia de un mijloc de transport individual avantajos este din ce in ce mai mare, astfel ca, tot mai multi producatori de baterii s-au axat pe producerea unor baterii compacte dar care ofera o cantitate mare de energie, astfel incat sa poata fi montate pe o trotineta cu un minim de efort si fara a ii creste foarte mult greutatea.

Principalele avantaje pe care le ofera o trotineta electrica sunt:

  • Mobilitate crescuta – este mult mai usor sa va strecurati printre zecile de masini oprite in coloana la semafor
  • Costuri minime de intretinere si utilizare – cel mai mare cost pe care il aveti consta in achizitionarea trotinetei in sine, dupa care, energia electrica necesara pentru deplasare reprezinta o cantitate aproape insesizabila, iar in ceea ce priveste intretinerea propriu zisa a trotinetei noi noute, nu va ramane decat sa va ingrijiti de sistemul de franare.
  • Usor de incarcat – o puteti incarca oriunde aveti o priza la dispozitie, fie acasa, fie la job sau in orice alt loc
  • Usor de depozitat si carat – datorita faptului ca vorbim despre trotinete care sunt pliabile, odata stranse, se pot cara usor pe scari sau in lift, precum si pune bine intr-un colt al casei, poate pe balcon, asfel incat sa nu va incurce.
  • Preturi accesibile – in functie de mai multe criterii precum echipamentele folosite ca dotari, capacitatea de incarcare si capacitatea bateriei, implicit si a autonimiei si asa mai departe, preturile sunt extrem de variate si pot incepe de la aproximativ 2000 de lei pentru o trotineta decenta, sau chiar mai putin.

Acestea fiind spuse, daca si dumneavoastra aveti nevoie de o modalitate mult mai simpla pentru a va deplasa pe distante scurte si medii in oras, trotineta electrica poate reprezenta solutia optima din toate punctele de vedere.

De Guest

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.