Majoritatea celor care adoptă sau cumpără un animal de companie nu se gândesc la faptul că acesta vine la pachet cu o serie de responsabilități. Înainte de toate, un animal de companie este o ființă vie, cu nevoi. Nu o jucărie pe care să o așezi într-un loc și de care să uiți atunci când nu ai chef. Nu uita că dacă l-ai adus în familia ta, atunci devine un membru al familiei cu drepturi depline. Iar cum îl obișnuiești așa se va comporta. Nu degeaba se spune că animalul seamănă cu stăpânul.
La ce trebuie să te aștepți?
Nu e greu. E chiar plăcut să ai pe cineva care să te întâmpine cu bucurie în prag atunci când te întorci de la muncă. Oricât ești de supărat, bucuria sinceră a prietenului necuvântător îți va da o stare de bine și îți va însenina ziua. În plus, este dovedit științific faptul că atunci când nu te simți bine unele animale simt. Câinele de exemplu te va veghea, iar pisica se va așeza în zona afectată și va începe să toarcă.
Foarte important este să îi cumperi de fiecare dată hrană adecvată speciei și vârstei.
Nu uita să îi acorzi o parte din timpul tău. Nu o neglija. Dacă ești mai tot timpul plecat și nu ai în grija cui o lăsa atunci mai bine nu o adopta.
O problemă intervine atunci când pleci în vacanță. Nu orice pensiune sau hotel acceptă familii cu animale. Nu îți face griji, alții nu accepta nici cu copii. Sincer, pe cele din urmă le-aș închide, dar neah… dreptul de a selecta clienții. Dacă vrei să ieși din țară cu pisica, atunci va trebui ca aceasta să fie microcipată, să aibă făcut vaccinul polivalent și antirabic pentru pisici, cu aproximativ 5 zile înainte de a trece granița să îi faceți o deparazitare internă și externă și foarte important: pașaportul. În acest document vor fi trecute toate datele despre identificarea pisicii și istoricul privind vaccinurile și analizel făcute. Documentul este eliberat de către medicul veterinar și obligatoriu va conține ștampila și parafa medicului veterinar care atestă faătul că pisica este clinic sănătoasă și aptă de transport. În enele țări se cere și analize de sânge, așa că este bine să le faceți si să le înregistrați pentru a nu întâmpina surprize neplăcute. Foarte important este ca pașaportul să fie înregistrat după microcupare și vaccinare la Directia Sanitar Veterinara din județul de rezidență al tău.
Dacă pleci pentru scurt timp, atunci îl poți lăsa în grija rudelor sau vecinilor de încredere. Însă nu singur sau în stradă. Asta este inuman.
Afecțiuni frecvente la pisici
Pisica la fel ca și omul se poate îmbolnăvi. Cele mai frecvente afecțiuni cu care se confruntă pisicile sunt: infectarea cu paraziți externi și interni (cum ar fi Toxoplasma gondii care provoacă toxoplasmoza), rabia, obezitatea, insuficiența renală, limfomul, dermatoza, gingivita, hipertiroidismul.
Vizitele periodice la medicul veterinar vor preveni anumite afecțiuni, iar în cazul apariției acestora tratamentul primit va diminua suferința micului prieten și după caz, îl va vindeca.