În fiecare an auzim aceleași cuvinte: „anul acesta vom avea cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani”. Pe bune? Cine spune asta? Un tabloid de doi bani care aruncă un titlu pentru oleacă de raiting? Cei de la Institutul de Meteorologie nu emit astfel de averizări decât cu 2-3 zile înainte în cazul în care urmează ninsori abundente și viscol. Însă un lucru e cert…. fiecare iarnă este foarte grea dacă te prinde nepregătit. În rest… toate sunt la fel. Anormal este când nu ninge și e prea cald!
În ultimii ani, deși există mult mai multe mijloace de a se pregăti, oamenii s-au obișnuit să se culce pe o ureche și să lase totul în mâna sorții. Cum dă o ninsoare mai zdavănă și un ger mai puternic, cum gata… „natura a făcut prăpăd”. Iar ei așteaptă autoritățile și voluntarii să îi scoată din casă și să le umple cămările cu provizii! Asta deja e nesimțire dusă la cel mai înalt nivel!
Ce ar fi de făcut? Indiferent dacă anul acesta vom avea sau nu parte de o iarnă grea, aceasta nu trebuie să ne găsească nepregătiți.
Îmi aduc aminte de satul în care am copilărit. Iernile erau cu adevărat aspre pe lângă ce e acum…. încălzirea globală se pare că și-a spus cu adevărat cuvântul de s-au schimbat atât de multe în 20 de ani.
În copilărie nu era iarnă fără ca zăpada să nu ajungă până la streașină. Ningea zile la rând, iar sătenii ieșeau cu mic cu mare la deszăpezit! Căile de acces erau deszăpezite la lopată de gospodarii satului. În ogradă, fiecare om își făcea singur pârtie. De la ușă până la poartă, până la fântână și până la grajdi. Din omenie, cei aflați în putere făceau pârtie și la vecinii bolnavi sau prea bătrâni.
Îmi aduc aminte cum în curte zăpada era atât de înaltă încât aveam impresia că mă aflu într-o cazemată. Și asta an de an… Acum, în același sat zăpada rar atinge jumătate de metru.
Nu vreau să rămînem blocați în trecut. Ca specie umană, suntem creați pentru a evolua. Dar se pare că mulți au luat-o în direcția opusă. În loc să păstrăm ce e bine și să mergem mai departe, așteptăm se ne pice totul din cer.
Oamenii din anii trecuți învățaseră să se autogospodărească. Cei mai bătrâni trecusera deja prin ororile războiului și erau învățați cu greul. Știau în același timp că iarna nu-i ca vara și că trebuie să se pregătească din timp pentru sezonul rece. Astfel iarna nu duceau lipsă de nimic, chiar dacă nu aveau atât de multe magazine și alimente de cumpărat.
Cum ne putem pregăti pentru iarnă?
Casa bine izolată
O casă bine izolată va păstra în interior căldura. Astfel faceți o economie considerabilă în privința cheltuielilor cu încălzirea, indiferent dacă aveți o sobă clasică sau o centrală termică. Există multe metode de a îți izola locuința. Cele mai eficiente și la îndemână sunt tot cele realizate din materiale ecologice (celuloză, paie, lână, lemn) cu liant din argilă și var stins. Să nu credeți că aceste izolații sunt ca în povestea celor 3 purceluși. Acestea sunt tratate ignifug și prinse bine de structura clădirii pentru a rezista intemperiilor. În copilărie îmi aduc aminte cum în fiecare an mamaie lipea pereții casei cu un amestec de argilă și bălegar, apoi văruia. Ei bine, acest amestec era termoizolant. Nu vă spun că la fel trebuie să procedați și voi. Doar că dacă vreți, puteți să vă izolați casa și cu bani puțini.
Centrală termică
Centralele termice au început treptat să înlocuiască sobele clasice. Asta datorită faptului că au capacitatea de a oferi în permanență o căldură constantă. Sobele clasice din păcate se încălzesc prea tare, iar mai apoi se răcesc destul de repede. Iar o dată cu ele și întreaga locuință. Cel mai dificil este noaptea și dimineața când frigul chiar se simte. În plus sobele sunt mai greu de întreținut și folosit. Nu e prea plăcut să le alimentezi în permanență cu lemne pentru a te încălzi. Decât o sobă, mai bine un șemineu rustic!
Dacă însă ești o persoană comodă și îți dorești în permanență căldură constantă, atunci alege o centrală termică. Cei care locuiesc în zone în care nu există alimentare cu o rețea de gaze naturale, pot opta pentru o centrala pe lemne! Costurile de exploatare sunt reduse și sunt ideale pentru o familie unifamilială. Chiar dacă și aceasta trebuie alimentată cu lemn, măcar în interior vă puteți bucura de căldură constantă evitând astfel diversele probleme de sănătate cauzate de fluctuațiile de temperatură. De reținut că pentru o astfel de centrală trebuie folosit doar lemn uscat deoarece lemnul verde folosit ca și combustibil solid, scade considerabil randamentul și puterea termică a centralei. Asta este valabil și pentru sobe și șeminee. În același timp, nu aștepta să vină iarna ca să constați că nu ai lemne. Procură-le din timp.
Generator de curent
Un generator de curent este foarte important mai ales în zone unde există frecvent pene de curent. Aici găsești o ofertă avantajoasă de generatoare de curent din care poți alege! Nu te vei mai simți rupt de lume atunci când din cauza condițiilor meteorologice curentul electric este întrerupt. Tot ce trebuie să faci este să ai combustibil suficient pentru câteva zile. Atenție însă unde și în ce condiții îl depozitezi! Pentru astfel de caz recomand un generator trifazat, putere 3 KVA/230V, capacitate rezervor minim 5 litri.
Provizii suficiente
Nu am înțeles niciodată de ce omul modern, mai ales cel care locuiește într-o zonă mai greu accesibilă nu-și pregătește cămara pentru iarnă. Bunicii mei aveau mereu cămara plină. Nu aveau de ce și nici de unde să cumpere. Și cu ce aveau ieșeau din iarnă, indiferent cât de grea era. Nu zic să aveți mâncare pentru 3 luni, dar măcar pentru două săptămâni puteți avea. Beciul și cămara bunicilor era plină de fel de fel de bunătăți sau produse pentru gătit: cartofi, fasole uscată, mazăre uscată, ceapă, morcov, făină, mălai, murături, varză la butoi, brânză la saramură sau brânză afumată, conserve de legume pentru ciorbă, ardei copt în suc propriu, zacuscă, dulceață, compot, carne afumată la cantă. Pe lângă acestea, își cumpărau din timp ulei și zahăr. Apa potabilă o procurau din fântână, dar aveau mereu și în canistre pentru cazurile extreme.
Vremurile însă s-au schimbat. Dacă alimentele de bază nu le mai procuri în gospodărie le poți cumpăra treptat pentru a îți umple cămara. Din ce? Dacă ești chibzuit și pui osul la muncă ai din ce. Ai grijă să-ți aduni treptat alimentele necesare în cămară și nu vei mai suferi de foame.
Medicamente!
Nu poți sta în casă fără un stoc de medicamente. Ai grijă să ai atât medicamente eliberate fără prescripție medicală (Aspirină, Antinevralgic, Paracetamol, Nurofen) cât și medicamente eliberate de medic în cazul în care urmați un tratament. În același timp să nu vă lipsească pansamentele și dezinfectanții. Din casă nu ar trebui să vă lipsească nici plantele medicinale pentru diverse ceaiuri. Le puteți procura din magazinele de tip plafar dacă nu le-ați adunat în perioada de vară.
Lopată, freză de zăpadă și bunăvoință!
Lopata nu trebuie să-ți lipsească de la ușă. Dacă faci pârtie la timp, atunci îți va fi mai ușor să faci față cantității mari de zăpadă. Trebuie doar să vrei! Și da, încă o dată aduc în discuție faptul că nu trebuie să te gândești doar la tine și să dai dovadă de omenie făcând pârtie și la vecinii bolnavi și foarte bătrâni. Nu ți-ar strica nici o freză de zăpadă. Te va scuti de mult efort. Nu uita să dai jos și zăpada de pe acoperiș, dar înainte să înghete. Greutatea ei poate provoca fisuri în structura acoperișului sau te poate accidenta.
Dacă faci toate astea, cu siguranță vei trece mai ușor peste iarnă.
In ultima perioada nu mi s-a parut iarna atat de grea incat sa nu poti iesi pana la magazin sa iti cumperi ce ai nevoie. Insa ai dreptate, este mult mai bine sa faci provizii de mancare si de medicamente, pentru ca niciodata nu se stie…
le am cam pe toate in afara de generator. As da banii pe unul, ca sa nu mai stau in bezna si frig atunci cand e pana de curent, dar nu prea am unde sa il pun si unul mic si silentios nu stiu cat de bun ar fi, asta daca exista asa ceva.
Pe noi oamenii de rand nu ne prinde niciodata iarna nepregatiti, doar pe autoritati le ia pe nepregatite chiar daca vine in octombrie sau in decembrie.
Saptamana trecuta afirmam ca la noi nu se opreste curentul decat foarte rar si ca atunci il pornesc in maxim o ora.
Lasa ca am avut o surpriza si ne-au oprit curentul de dimineata pana seara tarziu, iar robotul lor nu era setat sa anunte motivul. Norocul nostru ca nu e vreme rea altfel…Cu ocazia asta am descoperit ca ne trebuie alt generator pentru ca nu mai functioneaza cel pe care il aveam.