Lampa din sare de Himalaya – care sunt avantajele şi de unde o poţi cumpăra!

6

Aerul pe care îl respirăm este un factor foarte important în ceea ce priveşte starea generală de sănătate sau dispoziţia noastră. La acesta se mai adaugă alimentaţia şi mediul în care trăim. Mulţi dintre noi încercăm să ne îmbunătăţim viaţa folosind uleiuri aromatice, purificatoare de aer, alimente bio sau alte suplimente alimentare naturale. Alţii, ceva mai curajoşi aleg să se mute în zone mai puţin poluate şi să consume doar alimente produse în propria gospodărie sau chiar să renunţe la tehnologia modernă, care pe lângă numeroasele avantaje, prezintă şi o serie de dezavantaje pentru starea generală de sănătate a organismului. Eu consider că nu ar trebui să ne izolăm total de lumea modernă şi să căutăm un echilibru în tot ceea ce facem găsind soluţii pentru a ne îmbunătăţi viaţa. De exemplu, pentru purificarea aerului am ales lampi de sare pe bioportal.ro!

Eu sunt o persoană destul de sensibilă atât la praf cât şi la alte mirosuri tari. Ba chiar evit să folosesc odorizante de cameră ce aruncă periodic câte un puff în aer. Am o sensibilitate a căilor respiratorii şi prefer să evit cât de mult produsele chimice cu potenţial alergen. Să nu credeţi că nu suport niciun parfum. Parfumurile pentru corp da, însă orice spray îmi crează o stare de disconfort. Prefer produsele naturale.

În privinţa purificatoarelor de aer, cele mai ingenioase mi s-au părut acele lampi de sare Himalaya, deoarece prezintă o serie de avantaje şi beneficii ce nu ar trebui ignorate.

  • lampa din sare de Himalaya are rolul de a purifica aerul. Toţi ştim efectele sării asupra organismului. Dacă nu putem ajunge noi la salină, atunci aducem salina în locuinţa noastră. Sarea este cel mai bun remediu natural acţionând împotriva problemelor create de astm, bronşită sau alte infecţii ale căilor respiratorii.
  • În casele în care se fumează, o astfel de lampă va ajuta la împrăştierea fumului  astfel încât să nu mai fie la fel de deranjant pentru cei din jur.
  • cei care sunt adepţi ai tratamentelor alternative şi ai medicinii holistice au ajuns la concluzia că o lampă de sare are rolul de a preveni apariţia alergiilor, de a împiedica apariţia insomniei şi de a înlătura migrenele sau oboseala.
  • lampa de sare ajută la oxigenarea creierului şi contribuie la îmbunătăţirea stării de bine a organismului fiind un bun remediu împotriva stresului sau depresiei. Practic ajută organismul să se relaxeze mai uşor
  • sunt ideale pentru persoanele care practică yoga şi sunt ideale în şedinţele de meditaţie
  • lampa de sare este realizată din cristale de sare de mici dimensiuni, acestea având rolul de a emite ioni negativi cu rol de a înlătura efectele electromagnetice din locuinţă generate de aparatele electrocasnice pe care le deţineţi. Astfel acesata va neutraliza efectul creat de monitoare sau becurile artificiale
  • pe lângă toate aceste beneficii, lampa cu sare de Himalaya este şi un frumos obiect de decor.

Dacă şi tu îţi doreşti un astfel de obiect în locuinţa ta şi cauţi o lampa de sare Himalaya pret avantajos şi nu ştii unde să cauţi, bioportal.ro îţi oferă mai multe modele de lămpi de diverse dimensiuni la preţuri avantajoase!

 

DISTRIBUIȚI

6 COMENTARII

  1. O am de vreo 2 ani si iti spun sicer ca nu mi se mai infunda nasul si ca am un somn muult mai profund. O tin pe noptiera si incerc sa o tin aprinsa cel putin 5-6 ore pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here