M-am îndrăgostit de orașul Brașov!

13

Avem o țară frumoasă. Fiecare localitate are propriul famec. Însă unele meleaguri mă atrag ca un magnet și mă fac să-mi doresc să mă stabilesc acolo. Una din aceste localități este Brașovul, orașul de la poalele Tâmpei.

Brașovul este un oraș medieval încărcat de istorie asupra căruia și-au lăsat amprenta în mare parte coloniștii sași, dar și coloniștii secui.

Brașovul te întâmpină cu o climă preponderent rece, așa că dacă nu iubiți canicula cu siguranță veți căuta refugiu la poalele Tâmpei. Eu urăsc canicula așa că sigur m-aș împăca bine cu temperatura din acest oraș.

În privința poluării lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Chiar dacă acesta se află la cea mai mare altitudine din România, fiind așezat între munți și înconjurat de păduri, Brașovul este unul din cele mai poluate orașe din țară din cauza puternicei industrializări, traficului intens sau a centralelor de apartament. Însă disconfortul creat de poluare nu se resimte la fel ca la București, Iași sau Ploiești.

Ce poți face în Brașov?

Brașovul este un oraș animat tot timpul anului de numeroși turiști care își doresc să se relaxeze sau să se distreze.

În Brașov chiar nu te poți plictisi! Dacă te-ai decis să locuiești în Brașov, atunci află că ai ales să locuiești în unul din cele mai frumoase orașe din România. Poți merge oricând în Poiana Brașov sau Râșnov fără să fii sufocat de traficul greoi de pe Valea Prahovei. Noi de la Ploiești doar până la Sinaia am făcut și 4 ore cu mașina. Vă imaginați că până în Brașov aș mai fi făcut cel puțin o oră.

În oraș există numeroase obiective turistice pe care le puteți vizita oricând sau la care puteți merge împreună cu cei dragi atunci când îi primiți în vizită: Biserica Neagră, Sinagoga Neologa, Turnul Alb, Turnul Negru,  Poarta Schei, Poarta Ecaterina, Bastionul Ţesătorilor, Bastionul Graft sau cea mai îngustă străduță din România, Strada Sforii!

În restul zilelor vă puteți bucura de o plimbare relaxantă prin Piața Sfatului, pe Strada după Ziduri, o  plimbare cu telecabina spre Tâmpa sau să vă plimbați pe numeroasele alei pietonale și să admirați frumoasa arhitectură sau să vă petreceți timpul în Parc Aventura. Seara vă puteți distra în numeroasele cubluri alături de turiști.

Vrei să-ți cumperi o locuință în Brașov? Ce alegi?

Lupta dintre locuințele vechi și cele noi a fost mereu acerbă. Însă în ultimii ani am observat că tendința spre nou a crescut. Așa că din ce în ce mai mulți tineri în special, preferă să achiziționeze o locuință nouă într-un cartier rezidențial. O alegere înțeleaptă aș putea spune.

Dacă dorești să te muți în acest oraș, poți apela cu încredere la  Avantgarden3 Brașov!

Este un cartier rezidențial cu apartamente și garsoniere, o zonă liniștită situată la doar 7 minute de centrul orașului. Cartierul cuprinde peste 3500 unități locative și este în curs de dezvoltare, multe familii plătind deja un avans pentru noile locuințe. Blocurile sunt structurate pe 8 nivele cu unități locative de una, două sau trei camere. Apartamentele sunt ideale atât pentru cei care locuiesc singuri cât și pentru familiile cu copii!

Ce facilități ai?

Cartierul se află la doar 6 minute de Parcul Acvatic, iar în apropiere are și un teren de fotbal acoperit, așa că dacă ai un băiat pasionat de fotbat, o să fie foarte fericit acolo. Mai mult decât atât, în zonă se află numeroase școli și grădinițe, precum și locuri special amenajate pentru copii (spre exemplu Kinderland). Dacă iubești filmele, poți merge la cinematograful Cityplex.

Cartierul nu este departe nici de Coresi Shopping Resort, iar cumpărături poți face de la Auchan City, Billa, Penny Market, Metro sau alte supermarket-uri și piețe.

Cartierul a fost special gândit pentru confortul tău și al familiei tale, așa că ai parte de tot ce îți dorești în zonă: școli, grădinițe, cinematograf, supermarket-uri, centre comerciale, farmacii, clinici private, reprezentanțe auto, benzinării, locașuri de cult.

În plus, poți opta și pentru loc de parcare, așa că nu ai de ce să duci o luptă deschisă cu vecinii pentru parcare. Ai locul tău!

Cum poți plăti?

Pentru a achiziționa o locuință în acest cartier rezidențial există 4 modalități de plată: plata integrală, plata în trei tranșe, plata în două tranșe prin accesarea unui credit, plata în rate la dezvoltator. Așa că pentru o familie cu venituri medii, e greu dar nu imposibil!

 

13 COMENTARII

  1. Eu as lua o casa in Brasov pentru a putea petrece acolo week-end-urile si vacantele. Ar fi nemaipomenit. Visez de cativa ani la acest pas, dar mai trebuie sa astept. Sper ca nu multi ani.

  2. Fix despre o locuinta acolo vorbeam zilele trecute cu soțul meu.Ne tentează foarte mult, dar momentan inca mai avem 50de credite si casa noastra inca nu e gata. (pe care am făcut.o ditamai castelul de parca as avea 100 de copii).Dar ideea e acolo si cred ca nu vom renunța.

  3. Brasovul chiar este un oras frumos. Curat, cu trafic fluid datorita strazilor multe cu sens unic, fara caini comunitari si cu multi turisti straini care-i trec „pragul”. E un oras care ma face sa ma gandesc la unele orase din strainatate pe care le-am vizitat. Plus ca si oamenii de acolo sunt altfel, parca mult mai civilizati decat in alte zone ale tarii. Cat despre cartierul Avantgarden3, sa stii ca locuintele chiar sunt de vis. Am vazut un apartament cu doua camere la un prieten de familie si am ramas placut impresionata. Pana si cand iesi pe balcon si stai pe sezlong ai o priveliste super frumoasa si extrem de curata. Ceea ce mi se pare a fi un tablou desprins din orasele de peste hotare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.