REVISAL sau Registrul General de evidență a salariaților este un registru care se completează online și care conține toate contractele de muncă ale salariaților, actele adiționale ale acestora și deciziile de suspendare sau încetare ale CIM din cadrul unei intreprinderi.

Conform Codului Muncii, fiecare angajator are obligația de a înființa un astfel de registru. Evidența salariaților se ține prin intermediul unei aplicații pusă gratuit la dispoziție de Inspectoratul Teritorial de Muncă, sau prin intermediul altor programe care respectă normele legislative în vigoare. Acest REVISAL ține loc de clasicul carnet de muncă și este în permanență actualizat astfel încât tu să te poți bucura de toate modificările care au loc în Codul Muncii..

Ce date trebuie să conțină REVISAL-ul


Orice Registru electronic de evidență a salariaților trebuie să conțină:

  • Date despre angajat (nume, prenume, cetățenie, CNP)
  • Tipul Contractului Individual de Muncă,
  • Durata contractului
  • Tip Normă (normă întragă sau o fracțiune de normă) – se selecteaza din listele de opțiuni predefinite
  • Funcția / Ocupatia conform COR
  • Numărul contractului – se completează numărul contractului individual de muncă atribuit de către angajator conform normelor interne ale acestuia
  • Data încheiere contract – se completează data semnării contractului individual de muncă de către ambele părți
  • Număr ITM: se completează numărul contractului atribuit de către Inspectoratul Teritorial de Muncă
  • Data ITM: se completează data la care contractul se ia în evidență laInspectoratul Teritorial de Muncă
  • Data începere activitate – se completeaza data în care salariatul urmează să înceapă activitatea conform CIM
  • Data de sfârșit contract: se completează data în care contractul de muncă se încheie, în cazul în care acesta a fost întocmit pe o perioadă determinată.
  • Perioada detaşării şi denumirea angajatorului la care se face detaşarea- unde este cazul
  • Salariul de bază lunar brut şi sporurile aferente conform CIM
  • Alte detalii / informatii contract: după caz, aici se introduc alte informații suplimentare referitoare la contract

Teamnet, echipa care a pus bazele unei aplicații de succes!


Dacă sunteți curioși cine se află în spatele acestui registru electronic de evidență a salariaților, menit să faciliteze munca oricărui angajator, vă voi spune că este vorba de Teamnet echipa coordonată de Bogdan Padiu. Prin intermediul acestei platforme, zilnic sunt gestionate peste 10000 de raportări introduse  în sistem de către 400.000 de angajatori care folosesc această aplicație. Prin intermediul acestei aplicații, angajatorul are posibilitatea de a transmite online registrul de evidență a salariaților și de a gestiona în timp real toate modificările care survin, precum și de a verifica în permanență care este situația contractelor de muncă.
Teamnet are 15 ani de experienta în domeniul IT, iar aceast registrul s-a dovedit a fi extrem de util pentru toți utilizatorii.
Bogdan Padiu, CEO-ul copaniei Teamnet este de părere că:  “Prin dezvoltarea specialiștilor IT și trecerea de la exportul de resurse umane la cel de inteligență procesată sub forma unor soluții și produse competitive, România poate deveni un hub de export IT”. Ca drept dovadă stă și acest revisal online, special creat pentru a facilita munca angajatorului și de a crea o pârghie între angajator, angajat și ITM prin raportări corecte, la timp, fără cozi interminabile, erori sau alte neplăceri menite să pună în încurcătură angajatorul și să afecteze vechimea în câmpul muncii a angajatului.

Avantaje și beneficii program:


  • interfață prietenoasă cu utilizatorul și aplicaţii desktop personalizate menite să faciliteze raportarea resurselor umane
  • portal electronic pentru raportare web (format XML)
  • analiza și rapoarte pentru: planificare şi evaluare, factori de risc, informații privind contractele de muncă la nivel național
  • Instrument de raportare pentru inspectorii de muncă şi factorii decidenţi din administraţia publică menit să îmbunătățească activitatea de raportare către Autorităţile Statului pentru angajatori.
  • siguranța datelor din cadrul sistemului informatic
  • reducerea costurilor cu personalul din cadrul Inspecţiei Muncii
  • eliminarea completă a documentelor pe format de hârtiei, a birocrației și a cozilor interminabile
  • îmbunătățirea controlului privind evidența contractelor de muncă

De

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.