Nu-ţi fie ruşine să apelezi la psiholog!

Când vine vorba de psiholog, încă mai sunt persoane care au reţineri. Nu ştiu de ce. Dacă treci printr-un moment mai greu şi nu reuşeşti să îl depăşeşti indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, atunci e clar că ai nevoie de ajutor de specialitate.

Când ai nevoie de ajutorul unui psiholog?

Sunt pasaje din viaţa noastră, când lucrurile nu sunt chiar atât de roz, când suntem nevoiţi să trecem prin anumite situaţii deloc plăcute. În funcţie de caracterul nostru şi de stările emoţionale, putem să cădem uşor pradă depresiei. Este suficient un mic stimul care să ne activeze starea şi de aici un întreg lanţ de neplăceri emoţionale care ne provoacă multă suferinţă. Stările se manifestă diferit. Câteodată devenim apatici şi nervoşi. Câteodată simţim o permanenţă stare de anxietate, avem atacuri de panică şi căutăm să ne izolăm, crezând că astfel ne vom vindeca. Nimic mai fals. O spun din experienţă.

Primul episod în care am avut nevoie de ajutor a fost în trimestrul al doilea de sarcină. Culmea, toată lumea mă lua în râs. Nu înţelegeau ce e cu mine. Totul a pornit de la o banală răceală. Au apărut nişte complicaţii respiratorii care nu-mi permiteau să mă odihnesc deloc în timpul nopţii. Nici măcar să stau întinsă, atât de cumplit era. Simţeam efectiv că mă sufoc. A fost destul de greu, pentru că într-o primă fază nu am primit un tratament corespunzător care să mă ajute să îmi revin. Asta a fost cauza care a activat toate aceste stări. Chiar dacă medicul care îmi monitoriza sarcina îmi spunea că totul este în regulă eu mă temeam să nu pierd sarcina. Însă eram luată de fiecare dată în râs. Chiar şi în momentul în care am întrebat dacă pot apela la un psiholog am fost luată în râs. Simţeam cum tratamentul primit nu mă ajuta deloc, iar în joc era viaţa copilului meu.

Devenisem foarte sensibilă, plângeam fără motiv.  Din cauza faptului că nu puteam dormi, corpul meu intrase într-un fel de „sevraj”. Eram ca un zombie! Lipsa somnului mi-a afectat şi mai mult starea emoţională. Intrasem într-o uşoară depresie, aveam atacuri de panică şi mă temeam că voi pierde sarcina sau voi muri. Mai rău era că răceala nu trecea, iar eu ajunsesem să nu mai pot nici măcar mânca sau bea apă. Am mers la urgenţe la maternitatea de stat şi am fost trimisă acasă. Că nu am nimic! Acela a fost momentul în care m-am decis să mă mut la o maternitate privată. Acolo am găsit în primul rând înţelegere. Nu mai eram privită ca „o nebună”. Chiar şi un zâmbet şi o încurajare mă făceau să mă simt mai bine. În sfârşit cuiva îi păsa. Pe lângă înţelegere am primit şi un tratament adecvat.

Nu lăsa problemele nerezolvate!

În paralel m-a ajutat foarte mult soţul meu şi faptul că m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Mă rugam zilnic şi căutam liniştea la biserică. M-am agăţat de ceva şi am reuşit să ies la mal, chiar dacă a fost greu. Se spune că avem capacitatea de a fi  cei mai buni psihologi pentru noi înşine, însă nu reuşim de fiecare dată să facem faţă situaţiei.

A fost un episod traumatizant pentru mine. Chiar şi acum mă înfior când mă gândesc la acele clipe. Regret totuşi că nu am ales să cer şi sprijinul unui psiholog în acele clipe. Poate m-ar fi ajutat să depăşesc mai uşor acele stări. Este greu de descris în cuvinte ce simţeam. Doar cine trece printr-un atac de panică poate înţelege. Nu credeam cât poate fi de cumplit. Dacă cineva mi-ar fi spus, poate că nu aş fi crezut.

Copii au nevoie de psiholog?

Mersul la psiholog este necesar pentru copii, mai ales dacă în viaţa lor au intervenit anumite evenimente, iar brusc observaţi schimbări de comportament. Principalii factori care determină vizita la un specialist sunt: divorţul părinţilor, un deces, schimbarea domiciliului, decepţia, o agresiune fizică sau trauma provocată de o anumită tragedie la care acesta e martor ocular.

Încă mai sunt părinţi care se tem să-şi ducă micuţul la un psiholog te teama societăţii. „Ce o să zică vecina”, ” Ce vor spune colegii?”… Cui îi pasă? Dacă cel mic observi că nu mai comunică la fel cum o făcea înainte, e trist, nervos şi apatic, înseamnă că i s-a întâmplat ceva. Dacă nu vrea să îţi spună, nu îl forţa. E posibil să se ruşineze şi să se închidă şi mai mult în el, sau să recurgă la gesturi extreme, cum ar fi fuga de acasă. Ca să eviţi o astfel de situaţie, trebuie să apelezi de urgenţă la un psiholog de copii.

Nu trebuie să laşi problemele să se amplifice. Psihologul va şti cum să îi vorbească şi cum să îl determine să comunice, să spună ce anume i-a provocat acea stare pentru a şti cum să îl ajute să depăşească trauma. Oricât de iubitor eşti tu ca părinte, de multe ori nu ştii cum să reacţionezi în anumite situaţii la stările copilului. Iar dacă vei lăsa aceste probleme în ideea că „se vor rezolva de la sine” rişti să îi pui în pericol viitorul. Astfel cel mic îşi va pierde încrederea în sine sau în cei din jur, va dezvolta tulburări de personalitate, va deveni anxios, iar toate aceste efecte se vor vedea atât acasă, cât şi la scoală. Mai mult, aceste efecte îl vor urmări toată viaţa, pentru că traumele din copilărie rămân adânc scrijelite în mintea oricui.

Dacă mergi la psiholog nu înseamnă că eşti nebun. Ar trebui dărâmat acest mit. Din contră, eşti o persoană cerebrală, conştientă de faptul că dacă îţi doreşti un corp sănătos, trebuie să ai şi o minte sănătoasă. Starea psihică degradată, afectează întregul organism.