Alcoolul nu e făcut pentru ca să te bea el pe tine ci pentru ca tu să îl bei pe el

4

Consumul de alcool pentru unii reprezintă un simplu viciu. Pentru alţii un mod de viaţă. Iar pentru alţii reprezintă o replică la evenimentele care le ghidează viaţa. Însă din punctul meu de vedere consumul de alcool este o responsabilitate socială. În acest caz nu există „nu pot”… există doar „nu vreau”, iar alegerea ne aparţine.

De ce bem?


Bem când suntem fericiţi, bem când suntem trişti sau când ne întâlnim prietenii. Bem la nunţi, botezuri şi înmormântări. Iubim atât de mult ideea de a consuma alcool încât de multe ori depăşim pragul… acea linie fină dintre real în ireal. Şi atunci ne transformăm fără să ne dăm seama. Ne arătăm cealaltă faţă întunecată. Ies la iveală toate frustrările ferecate cu lacătul neputinţei. Uneori decenim clovni, altădată monştri odioşi.

Unii ar spune că alcoolul scoate la realitate adevărul. Eu aş întreba care adevăr? Poate doar adevărul pe care doar tu îl percepi… Suntem oameni, fiecare cu plăcerile şi slăbiciunile lui. Şi fiecare percepem diferit anumite aspecte, în funcţie de educaţia primită, de caracter sau de trăirile pe care le  avem în momentul respectiv.

Consumul de alcool responsabil – o forţă a masculinităţii


Consumul de alcool responsabil face diferenţa dintre un bărbat adevărat şi unul iresponsabil, care cade cu uşurinţă pradă plăcerilor fără a se gândi la consecinţe. Dacă ştii că după ce ai băut nu te mai poţi controla, atunci renunţă. Nu poţi consuma o sticlă de whisky, să-ţi loveşti femeia, iar a doua zi să te porţi de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat chiar dacă aproape ai desfigurat-o. Nu asta te face bărbat! Asta te face un monstru! Nu poţi „gusta” nici măcar o picătură de alcool dacă ştii că ai venit la petrecere cu maşina. Nu numai din cauza Codului Rutier ci şi din bun simţ. Alcoolul diminuează simţurile, iar cea mai mică greşeală a ta se poate transforma într-o tragedie. În plus, consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. În primul rând crează dependenţă, apoi îţi poate afecta ficatul sau chiar te poate băga în depresie.

În schimb, consumul responsabil de alcool este o forţă. Este o modalitate de a demonstra esenţa masculinităţii. De a şti când şi unde să te opreşti fără să te laşi pradă viciului. Un pahar de Whisky precum acesta de aici de calitate poate face diferenţa între un bărbat adevărat şi unul slab.

Femeile şi consumul excesiv de alcool – un tablou sinistru


În minte îmi vin imaginile de pe diferite site-uri cu femei bete întinse pe asfalt în Marea Britanie. Un tablou sinistru care pare ireal. Niciodată nu mi-am putut imagina cum poate bea cineva atât de mult încât să nu  se poată ţine pe picioare… să îşi piardă toate simţurile.

O femeie spre deosebire de un bărbat are o responsabilitate în plus. În primul rând nu ar trebui să guste sub nicio o formă  alcool în timpul sarcinii.  Este mai mult decât o iresponsabilitate… este un atentat la viaţa nou formată în pântec. Şi cine i-ar face rău propriului copil? În plus, o femeie beată, poate pica mai uşor pradă unor persoane rău voitoare. Bineînţeles, la fel ca în cazul bărbaţilor o femeie nu ar trebui să se urce la volan după ce a băut. Din aceleaşi motive…

Sunt femeie şi consum alcool doar la ocazii speciale. Nu consum orice tip de alcool şi nici nu îmi place să o fac prea des. Ştiu când şi unde să mă opresc şi nu îmi place să mă las pradă penibilului. Însă mă întristez când văd femei care îşi pierd controlul păşind pe un „teren minat” care picătură cu picătură le distruge viaţa.

Consumul de alcool nu ne face mai puternici, ci mai vulnerabili, iar o persoană vulnerabilă este doar o marionetă în mâinile destinului. Indiferent de situaţie trebuie să conştientizăm faptul că  alcoolul nu e făcut pentru ca să ne bea el pe noi ci pentru ca noi să îl bem pe el. Pentru asta trebuie să fim majori dar şi suficient de maturi în gândire pentru a şti când e timpul să spunem STOP fără a ne lăsa influenţaţi de anturaj sau circumstanţe! 

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Nu pot sa consum alcool, am alt viciu. Cateodata mi-e ciuda ca doar trebuie sa imi ud buzele in pahar ca sa fac fata vreunei situatii, dar cum beau o gura de ceva, ma apuca o durere de maini si o moleseaala…. :)) Nici nu imi aduc aminte daca am baut vreodata whisky. In ultimii 10 ani, sigur nu am baut. Poate prind gustul acum la batranete

  2. Consumul de alcool este un viciu, o patima pe care tot mai multa lume o imbratiseaza. Se poate trata? Cu siguranta, dar trebuie multa dorinta din partea celor care au luat aceasta cale.

  3. imi aduci aminte de poza aia de pe Facebook despre fetele care nu ma gatesc ca mama, ci beau ca tata. Nimic mai urat decat o femeie beata. Nu ca barbatii ar da mai bine cand sunt in stare de ebrietate, dar femeile sunt de-a dreptul dizgratioase. Nu zice nimeni sa nu consumi alcool, dar nu cat sa te imbibi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here