Magazinul Web Pandortex – magazinul online al familiei tale

7

Shopping-ul online a devenit treptat o necesitate şi nu un moft. De multe ori dorim să cumpărăm anumite produse şi constatăm că am pierdut o zi întreagă colindând magazinele şi tot nu găsim ce căutăm. Ba mai mult, suntem obosiţi şi chiar nervoşi.

În urmă cu ceva timp căutam inele din acelea din inox pentru a da formă piureului, orezului sau altor preparate de cofetărie. Am găsit abia după jumătate de an din întâmplare…

Acum aveam neapărat nevoie de un cântar din acela care are capacitatea de a cântări gramaje mici şi cu erori foarte mici pentru a măsura cantitatea de plantele necesară la realizarea protofilului pentru albine. Unul profesional, folosit în industria farmaceutică de exemplu costă enorm. Însă mă interesa unul mic şi eficient. Am început atunci să caut cântare pentru bijuterii, deoarece şi în acest domeniu se cere exactitate.

Astfel am ajuns pe site-ul Pandortex.ro. În sfârşit găsisem ce căutam. Mai mult decât atât, la un preţ foarte bun! Este absolut minunat să găsesc tot ce am nevoie într-un singur loc!

Ce găsiţi în acest magazin online

Magazinul Web Pandortex pune la dispoziţia cumpărătorilor, o gamă variată de produse pentru mai multe tipuri de activităţi sau categorii de vârstă.

Astfel pe site găsiţi: ustensile pentru casă şi grădină, ustensile pentru bucătărie sau baie, obiecte decorative pentru design interior, obiecte de birotică, accesorii pentru câini, obiecte pentru activităţi în aer liber (cum ar fi accesoriile de bicicletă, unelte de pescuit), unelte, jucării, genţi, produse cosmetice şi pentru îngrijire personală sau chiar produse vestimentare.

Site-ul este complex, bine realizat şi foarte uşor de parcurs. Meniul variat de produse mă încântă, deoarece pot face cumpărături  atât pentru mine cât şi pentru cei dragi.

Ce am cumpărat de pe acest site

După cum vă spuneam, primul produs adăugat în coş a fost acest cântar digital pentru bijuterii. Nu o să cântăresc bijuterii cu el ci gramajele plantelor pe care le folosesc la prepararea protofilului. Dacă nu ştiaţi, soţul meu este şi apicultor, iar dragostea lui pentru albine i-a dat numele blogului meu. Cântarul este mic, elegant şi perfect pentru nevoile noastre. Nu avem de măsurat cantităţi mari de plante deoarece avem puţine familii de albine.

Caracteristicile acestuia sunt:

  • Dimensiune: 65 mm × 115 mm × 18 mm
  • Gamă de măsurare și precizie: 100 g cu 0,01 precizie
  • Unități: g, oz, gn, ct, tl, dwt, ozt
  • Închidere automată (60 secunde)
  • Funcționează cu 2 baterii AAA (nu este inclusă)
  • Funcție TARA
  • Cu ecran vizibil LCD
  • Greutate maxima admisă: 500 gr

Datorită faptului că eroarea este infimă, de doar 0,01 grame la 100 de grame, acest cântar ne va ajuta să respectăm aproape cu stricteţe reţeta de protofil, un stimulent foarte important pentru albine atât primăvara cât şi toamna.

Dacă tot am luat cântar pentru măsurarea ingredientelor pentru protofil, am ales şi un cântar electronic pentru bagaje sau pentru pescari. Masa maximă este de 40 kg. De mult timp intenţionam să luăm unul nou, dar am mers pe premiza că nu am nevoie de el în acel moment. Nu suntem pescari, aşa că nu pentru prins peşte ci eventual, cumpărat peşte o să îl folosim. În plus avem nevoie de el şi pentru a cântări diverse produse vrac cum ar fi cartofii, ceapa, cătina, afine, zahăr etc. În acest mod verificăm şi cinstea vânzătorului, dar ne bucurăm şi de utilitatea lui în gospodărie.

Caracteristici:

  • Cântar Electronic de mână cu afisaj LCD.
  • Capacitate maxima: 40 kg
  • Precizie : 20g
  • Posibilitate schimbare unitate de măsura.
  • Trei butoane: ON/OFF, UNIT, TARE (funcție de eliminare a greutății recipientului).
  • Funcționează cu două baterii R3 (AAA) (care nu sunt incluse în pachetu).
  • Cârligul de care se agață obiectele se pliază pe spatele cântarului pentru a-l transporta mai ușor

Pentru că erau ieftine şi aveam nevoie de unele noi, am ales o spatulă şi 2 linguri din lemn de dimensiuni diferite.  În această categorie găsiţi mai multe produse din care să alegeţi. Lingura cea lungă, am luat-o special pentru a amesteca zilnic în protofil.

Pentru că îmi plac cuţitele de bucătărie cu înveliş ceramic deoarece arată bine, sunt mai rezistente dar şi foarte practice, am ales şi un cuţit foarte frumos cu mâner din plastic cauciucat mov cu alb şi imprimeu cu trandafir pe lama ceramică. Taie foarte bine, este extrem de practic şi poate fi folosit atât pentru a tăia pâinea, un fruct, pentru a întinde untul pe pâine sau pentru a curăţa cartofii.

Pe lângă produsele comandate, am primit şi un cadou format din 3 produse foarte utile.

  • un termometru tip magnet cu model cartonat pentru frigider
  • un set de figurine cu bandă dubluadezivă pentru a personaliza dulapul, lambriul, frigiderul sau orice doresc eu
  • un set de 3 cuţite ideale pentru feliat în special pâinea.

Sunt foarte mulţumită de produsele comandate aşa că nu ezitaţi să vizitaţi site-ul şi să plasaţi o comandă în cazul în care găsiţi produsele dorite.

7 COMENTARII

  1. imi plac de nu mai pot magazinele astea micuta, cu preturi bune si multe aritcole pentru casa. Am intrat si eu azi pe site-ul lor si am gasit cateva chestii care imi plac maxim, mai ales un polonic in forma de lebada pe care il vazusem pe un site chinezesc si de care ma indragostisem.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.