Ce aparat dentar să alegi?

4

Aparatul dentar este un dispozitiv utilizat în tratamentul ortodontic ce permite îndreptarea dinţilor crescuţi într-o poziţie incorectă sau care s-au  deplasat din diferite motive cum ar fi neînlocuirea unui dinte pierdut, un dinte crescut în plus care îi înghesuie pe ceilalţi sau în cazul copiilor mici, obiceiul de a suge degetul mare.

În ultimul timp am observat că există din ce în ce mai multe persoane care sunt nevoite să poarte un aparat dentar, indiferent de vârstă. În primă fază ne vine în minte faptul că acesta poate fi inestetic şi incomod, însă aceste prejudecăţi ar trebui să nu mai existe. Tehnologia a evoluta atât de mult încât poţi beneficia de un aparat performant care să îndrepte dinţii şi să îi poziţioneze corect dar în acelaşi timp să nu fie vizibil şi deranjant.

Aparatele dentare sunt recomandate doar de medicul ortodont în situaţii precum: dinţi strâmbi, dinţi înghesuiţi, spaţii între dinţi, probleme dento-maxilare, scrâşnitul din dinţi, lipsa unui dinte pe arcadă sau a unui dinte în plus. Un tratament ortondontic corect realizat se va realiza doar cu un aparat dentar performant care va presa delicat dinţii până în momentul în care aceştia vor ajunge în poziţia corectă.

Toate aceste probleme afectează pacientul nu numai prin faptul că de multe ori este nevoit să suporte dureri sau un disconfort la nivelul mandibulei, dar şi din punct de vedere psihic. O dantură cu probleme nu arată tocmai bine, iar acest aspect determină persoana afectată să zâmbească mai rar, să se izoleze şi să îşi piardă încrederea în propriile forţe.

Sursa foto: http://citydent.ro
Sursa foto: http://citydent.ro

Ce aparat dentar să alegi


În funcţie de problemele ortodontice pe care le ai, medicul îţi va recomanda un aparat fix sau unul mobil. Cele mai populare aparate dentare sunt realizate din metal. Mai mult ca sigur ai văzut şi tu un astfel de aparat la cineva cunoscut. Însă aceste aparate sunt considerate de unele persoane inestetice. Din fericire, există şi aparate dentare realizate din ceramică, iar elasticele şi metalele pot fi colorate, incolore sau de culoarea dinţilor. Un aparat dentar poate fi chiar cool, aşa că dacă ai nevoie, poartă-l cu încredere!

  • Aparatul dentar Invisalign – este un aparat net superior celor clasice metalice atât ca aspect cât şi ca biotoleranţă. Este un tratament modern fără bracketsuri, metal, sârme sau alte componente. Invisalign este singurul tratament  ortodontic de acest gen. Medicul stomatolog recomandă acest aparat dentar numai în cazul corectării unor anomalii uşoare, în special în cazul copiilor cu dinţişorii uşor deplasaţi faţă de poziţia normală.
  • O altă variantă este alegerea unui aparat dentar safir. Acesta se aplică pe partea din faţă a dinţilor şi este foarte apreciat datorită faptului că este incolor şi nu se vede. Acest model este o alegere bună atât  pentru aparate dentare fixe metalice cât şi pentru cele ceramice. În plus este şi foarte uşor de purtat.
  • Aparatul dentar lingual, invizibil Ingognito – este un aparat dentar modern, confecţionat din aur şi care poate fi fixat pe partea interioară a dinţilor pentru a nu fi văzut. Datorită materialului din care este confecţionat şi a interacţiunii acestuia cu organismul, riscul de apariţie a cariilor este semnificativ redusă. În plus riscul de apariţie a unor alergii este complet eliminat. Analizarea computerizată a mulajului danturii se face în singurul laborator de acest gen din lume, situat în Germania, iar realizarea lui durează zece zile. Aparatul va fi montat doar de către o persoană acreditată.

 

Cat costa un aparat dentar şi la ce clinică să apelezi


Lista de preţuri este influenţată de complexitatea problemelor ortodontice. De multe ori purtarea unui aparat dentar nu este suficientă, iar medicul dentist este nevoit să efectueze şi alte tratamente.

Dacă ai dinţii poziţionaţi greşit, îţi e ruşine cu dantura ta şi eviţi să zâmbeşti atunci cu siguranţă poţi căuta un aparat dentar la Citydent – o clinică stomatologică de elită. Lasă-te pe mâna profesioniştilor şi nu vei regreta!

4 COMENTARII

  1. Bine ca a devenit si o moda, cu ocazia asta nu mai au retineri in a-si corecta dantura. Vad si multe vedete care poarta din ce in ce mai mult. Nici nu se compara cu cele existente in anii anteriori, cand trebuia sa stai cu gura plina de sarme si alte cele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here