De ce au oamenii tendinţa de a nu respecta regulile?

12

no-rules

Fie că vrem, fie că nu vrem, trebuie să recunoaştem că omul nu prea iubeşte regulile. Încă de când ne naştem, fără să ştim trăim după reguli. Apoi când începem să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru, ne lovim de reguli: „Nu ai voie, pentru că…” Nerespectarea lor atrage după sine de fiecare dată consecinţe. Unele din ele sunt chiar fatale.

Mulţi dintre noi auzim des în jurul nostru sintagma: „Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”. Amuzaţi punem în practică, apoi ne pare rău că nu am fost mai atenţi şi am greşit.

Primele reguli le învăţăm în familie. „Nu ai voie să te joci cu cuţitul, pentru că o să te tai”, „Nu ai voie să umbli la aragaz pentru că o să te frigi”, „Nu ai voie să bagi degetele în priză pentru că o să te curentezi”. Undeva în subconştientul nostru acceptăm şi respectăm aceste reguli pentru a evita pericolul.

Doar că de cele mai multe ori, fie din neatenţie, fie din nevoia de a atrage atenţia asupra noastră încălcăm regulile. Sau de cele mai multe ori din nesimţire!

Nerespectarea regulilor de bun simţ


Aceste reguli sunt primele pe care le încălcăm. Probabil şi voi aţi văzut cum mulţi concetăţeni au prostul obicei de a arunca gunoiul pe stradă, unde  nimereşte. Mulţi aruncă pe stradă, chiar dacă la doi paşi există un coş de gunoi. Alţii aruncă din comoditate invocând ca scuză lipsa unei pubele. Din punctul meu de vedere e o scuză penibilă. Dacă ai mers o porţiune de drum cu un bidon plin cu suc, nu cred că mori dacă porţi după tine bidonul gol încă o porţiune de drum până la primul coş de gunoi. Cel mai trist este că atât în păduri cât şi în albiile râurilor se găsesc munţi de gunoaie aruncate de persoane care nu au nimic în comun cu bunul simţ.

Alt obicei care mă deranjează este scuipatul seminţelor în parc sau pe plajă. Pur şi simplu, în jurul băncilor sunt covoare de coji de seminţe şi chiştoace de ţigări de îţi e scârbă şi să te apropii. De multe ori mă gândesc la faptul că porcii sunt mai curaţi decât aceşti indivizi mizerabili!

Alţi nesimţiţi consideră că lor li se cuvine orice. De obicei pe ăţtia îi întâlnim oriunde este o coadă. Îi recunoaştem prin tupeul incredibil de a se băga în faţă. Acum depinde de ceilalţi oameni dacă tolerează lipsa de respect sau nu!

Nerespectarea legii


Mulţi invocă necunoaşterea legii o scuză. Din fericire nu este acceptată, iar cel care nu a respectat legea trebuie să plătească pentru prejudiciile aduse altei persoane sau societăţii. Din păcate la noi în ţară legile sunt prea blânde şi sunt aplicate în general doar împotriva celor care nu se pot apăra, după principiul „mortul e de vină”! Câteodată îmi doresc să se introducă pedeapsa cu moartea, dar dacă e prea crud, măcar închisoare pe viaţă şi muncă silnică. Nu e normal ca un criminal să fie ţinut de pomană pe bani publici în puşcărie, iar cheltuielile cu „cazarea” lui să fie mai mari decât un salariu minim pe economie.

Nerespectarea regulilor de circulaţie


Este adevărat că multe din accidente sunt cauzate de şoferi teribilişti, neatenţi, vitezomani sau prea obosiţi. Dar multe accidente sunt cauzate chiar de pietoni care traversează fără să se asigure cu ochii beliţi în ecranul telefonului şi pe unde nimeresc. Chiar dacă traversează pe o trecere de pietoni, e un act de suicid să te arunci pe trecere fără să te uiţi. Observ cu tristeţe că mai disciplinaţi sunt câinii decât pietonii. Ăia aşteaptă cuminţi în faţa trecerii până când observă că nu mai trece nicio maşină. Dar omul, fiinţa inteligentă şi superioară, se aruncă pe trecere, iar şoferul trebuie să oprească în scurt că altfel îl paşte un dosar penal.

Mă revolt de fiecare dată când aud că doar şoferii sunt amendaţi, iar pietonii niciodată. Mă înfurii când se deschide un dosar penal pe numele unui şofer nevinovat când noaptea, pe o stradă neiluminată loveşte din plin un beţiv care i se aruncă în faţă împins de aburii alcoolului. Şi mă înfurii când în astfel de accidente stupide sunt mereu implicaţi oameni disciplinaţi în trafic, fără abateri la activ. Pe altă parte mă înfurii când beizadelele cu bolizi de lux fac praf multe vieţi, iar mai apoi scapă cu o suspendare şi se bucură în continuare de maşinile scumpe conducându-le în continuare iresponsabil. Unele persoane nu ar trebui să aibă dreptul de a deţine permis de conducere!

Nerespectarea regulilor sociale


Nerespectarea lor duce de cele mai multe ori la excluderea din grupul din care persoana face parte. Faptul că cineva se crede „mai cu moţ” generează conflicte în comunitate, iar persoanele care respectă regulile se simt nedreptăţite.

Este valabil şi pentru reţelele de socializare.

Nerespectarea regulilor mă amuză cel mai mult în cazul concursurilor organizate pe Facebook. Vad la fiecare concurs câte o persoană care se plânge „că ea nu câştige niciodată” dar nici nu face nimic în acest sens. Cu ale cuvinte, nu respectă regulamentul, deci îşi iroseşte singură şansa. Păi cum să câştigi dacă nu joci?

Îmi aduce aminte de bancul cu Bulă:

“Bulă, credincios mare, nu înţelegea de ce nu câştiga la loto fiindcă în fiecare zi se ruga la Dumnezeu aşa:
– Dă Doamne să câştig la loto! Dă Doamne să câştig la loto!
Tot rugându-se însă fără rezultat, într-o bună zi, disperat, îl întrebă pe Dumnezeu:
– Ce să fac Doamne să câştig la loto?
Atunci din ceruri Domnul îi răspunse:
– Joaca, Bulă, joacă!”

Este adevărat că norocul e foarte important, dar dacă tu îi dai cu piciorul şansei de a câştiga ceva doar pentru că nu reuşeşti să respecţi un regulament, atunci cine e vinovat?

În concluzie, indiferent de situaţie omul evită să respectă regulile. Apoi când este nevoit să suporte consecinţele caută fel de fel de scuze.

DISTRIBUIȚI

12 COMENTARII

  1. Poate strănepoții vor avea ocazia sa aspire la o civilizație în rândul oamenilor. Încă suntem la mijlocul drumului. Suntem copii unor parinti crescuți în comunism. În lipsuri și deficiente de comunicare. Sunt în punctul în care am de-a face cu părinți cu aceleași valori de demult și părinți deschiși nou. Deschiși la nevoile copilului.

    Așa au văzut, așa au făcut!

    • Este un raspuns plauzibil. Ciudat este ca parintii nostri au trait dupa niste reguli pe care erau nevoiti sa le respecte. E greu sa schimbi mentalitati, dar unele lucruri elementare ar trebui respectate. Sau am eu asteptari prea mari?

      • Nu prea cred! Este celebru cazul unei greve din Franţa,în sectorul feroviar, unde s-a ales ca modalitate de exprimare respectarea în totalitate a regulamentelor. Rezultatul? Blocarea la nivel naţional a transportului feroviar şi repercursiuni serioase pe cele alternative.

        • Extremele nu sunt bune. Dar daca vorbim de regulile de circulatie, nerespectarea lor duce la masacrul de pe sosele. Apoi alta problema care poate pare minora este aruncatul gunoaielor. Este trist sa vezi munti de gunoaie peste tot!

  2. La ultima varianta, aia cu respectatul regulilor, sa stii ca tu esti de vina! De ce ai pus atatea reguli ca sa fortezi oamenii sa piarda timp citindu-le? Reteta fericirii este cea cu laic, sher si partikip. Fara alte complicatii. Ai primit ce ai cautat :))

  3. legat de bun simt, in perioada asta mersul cu transportul in comum e jale. Oamenii tusesc si stranuta fara sa puna mana la gura. WTF? Mi se face scarba… nu au pic de bun simt…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here