ganga_mayi_ki_jai_by_yogeshvara-d5rn5o3

Ganga (Gange) reprezintă fluviul sacru al Indiei, dar şi zeiţa ocrotitoare a fluviului.

Fluviul (în sanscrită, gen feminin) Ganga era fiica lui Himavan (zeul munţilor Himalaya) care cursese iniţial prin cer până când regele Sagara din Ayodhya, vrând să facă ashvamedha, i-a dat după ritual deplină libertate animalului ales – calul. Acesta era supravegheat numai de Anshuman, nepotul regelui, dar în ziua sacrificiului, calul a fost răpit de zeul Indra. Regele trimite în căutarea calului pe cei 60.000 fii ai săi. Negăsindu-l, ei vor să-l caute în Infern şi încep să sape pământul înaintând spre nord-est şi dau astfel de cal, care e însoţit de înţeleptul Kanila. Învinuit pe nedrept de furt, înţeleptul îi preface pe toţi în scrum cu văpaia mâniei sale. Anshuman află de soarta fiilor regali de la pasărea Garuda. Evenimentul a perturbat starea cosmică a fluviului, iar după mai mulţi ani, când Bhagiratha, nepotul lui Anshuman, a ajuns pe tron, lăsând regatul în grija miniştrilor săi, şi-a consacrat viaţa ascezei, ca să o aducă pe Ganga pe Pământ. Abia după o mie de ani Brahma s-a îndurat să accepte rugăciunile şi să determine fluviul să cadă din cer şi astfel să învie cu apele lui pe toţi fiii arşi ai regelui Sagara, să dea naştere oceanului şi să fertilizeze subsolul ţării.

După  triplul său traseu: celest, terestru şi subteran, fluviul mai e numit Tripathaga (Cea care curge pe trei căi), iar în memoria regelui care s-a străduit să-l aducă pe pământ, Ganga are epitetul Bhagirathi (Fiica lui Bhagiratha).

Gangasagara (gurile fluviului, locul lui de vărsare în ocean) este în India, unul din locurile sacre cele mai venerate, care atrage numeroşi pelerini, apa fluviului fiind considerată miraculoasă şi purificatoare.

Hinduşii au dezvoltat un adevărat cult în jurul acestui fluviu. La răsărit vin să o venereze pe zeiţa Ganga şi se scaldă în apele ei. Cel mai ciudat ritual este acela legat de arderea cadavrelor şi aruncarea rămăşiţelor în Gange. Prin acest ritual, hinduşii consideră că sufletul persoanei decedate a fost eliberat. O dată la 6 ani, hinduşii sărbătoresc Festivalul Ganga Mahotsav, prin dans şi voie bună!

Fluviul Gange izvorăşte din Munţii Himalaya (Ghetarul Gangotri) şi se varsă în Golful Bengal, formând o deltă şi păduri mangrove, protejate de Patrimoniul Mondial UNESCO.


Sursa: Dictionar de mitologie generala, Editura Albatros, 1983  

 

De

2 comentarii la „Colţul mitologic – Ganga/Gange”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.