Un eveniment „surpriză”!

1
O dată cu trecerea timpului necruţător, realizez cât de scurtă este viaţa şi cât de mult contează să ne trăim clipa şi să ne bucurăm de fiecare moment. Iată că inevitabilul s-a propdus, iar eu m-am întors la locul de muncă cu inima frântă că puiul meu a crescut, iar eu am terminat concediul de maternitate. M-am obişnuit să-mi fie alături 24/24, iar acum mi-e tare greu. Ştiu că şi lui îi este, dar orice pui trebuie să înveţe să „zboare” la un moment dat. Face parte din ciclul vieţii.
Aşadar, am revenit la job (cu forţe proaspete cică), dar cum credeţi că am fost primită
fix în prima zi? Cu o nouă sarcină de serviciu! Nici nu am intrat bine pe uşă că am fost lovită de următoarele cuvinte: „Bine ai venit, uite ce avem URGENT de făcut…” în timp ce pe biroul meu se instalase comod un dosar verde, gros cam de două degete.
Colaboratorii noştri din Japonia tocmai şi-au anunţat vizita în România şi doresc să ne
întâlnească pentru a ne cunoaşte personal, pentru a definitiva proiectul aflat încă în desfăşurare şi pentru a încheia noi contracte avantajoase pentru ambele părţi. De ce nu? Colaborăm de mai bine de zece ani!
Chiar nu mă aşteptam să-mi încep astfel activitatea! Ce surpiză…
Cum să-i primim? Doar nu la sediul firmei printre mormanele de hârtii şi să îi servim cu pizza şi Cola. Era clar că va trebui să organizăm un eveniment la un hotel din Bucureşti, şi asta într-un timp foarte scurt. Totul ar trebui să fie impecabil, dar de ce m-au ales tocmai pe mine??? Mari emoţii m-au cuprins, aproape că intrasem în panică!
Mi-am făcut imediat o cafea strong, am tras aer în piept, mi-am pornit computerul şi am început să răsfoiesc dosarul. Hai că nu e chiar aşa de greu!
Ce am de făcut?
În primul rând am aflat detalii despre data şi ora sosirii delegaţiei la aeroport pentru
a îi întâmpina aşa cum se cuvine. Doar nu îi lăsam pradă rechinilor de taximetrişti să îi jupoaie de toţi yenii din dotare. Trebuia să închiriez un autocar pentru acest transfer.
Apoi a trebuit să caut un hotel în care să existe o sală de conferinţe pentru ca acest eveniment de afaceri să fie unul reuşit şi să fac imediat rezervare pentru că locurile bune sunt mereu luate! Am ales fără să stau prea mult pe gânduri Hotelul Golden Tulip Times datorită amplasamentului său dar şi a multiplelor facilităţi oferite.
De ce credeţi că am ales acest hotel?
Pe lângă amplasamentul central, mi-a atras atenţia sala mare de conferinţe din incinta acestui hotel, mai ales că are o privelişte splendidă spre Casa Parlamentului, spaţiul este generos, iar lumina naturală are un impact vizual de excepţie. Japonezilor le place lumina, doar provin din „ţara soarelui răsare”! Sala este dotată cu aer condiţionat şi un set complet de echipamente specifice moderne! În plus, personalulul special calificat are grijă să facă din fiecare eveniment  un real succes.
Pentru a lăsa o bună impresie voi avea grijă ca pe lângă facilităţile business din cadrul hotelului, să aibă parte şi de câteva clipe de relaxare. Astfel oaspeţii noştri vor avea parte de tot confortul şi vor îmbina utilul cu plăcutul, iar această călătorie de afaceri să o perceapă ca pe o mini-vacanţă în Micul Paris. Doresc să îi surprind şi cu un mic tur al Bucureştiului. Pentru relaxare îi voi invita în cafeneaua aflată la parter, iar în una din seri vor avea parte de o petrecere tematică în Clubul Panoramic SkyLine. În cadrul restaurantului aflat la mezantin îi vom impresiona cu diferite preparate culinare din bucătăria românească şi internaţională. Cu siguranţă delicatesele autohtone o
să le fie pe plac!


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring  2016 – Proba 11!
Surse foto: www.goldentuliptimes.com/ro

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.