Închin acest pocal cu vin,
În sfântă zi de pace!
Pentru cei care deţin,
De mii de ani încoace
Secretul vieţii oferit…
Din inima… mistere…
Vechimea lui a dăruit,
Acestora putere!
Elixir iubit şi sfânt…
Pe mesele regeşti a stat!
Pe aripi frânte azi de vânt,
Sorbit neîncetat…
L-au savurat nesăţios,
Alături de cei dragi.
Ca dintr-un fluviu preţios
S-au înfruptat în ceruri magi.
L-au pus apoi la loc de cinste
Şi l-au păstrat un veac
Înlăturând clipele triste,
Fiind un simplu leac.
A întreţinut cu patimă,
Iubiri pasionale.
A ajuns la inimă,
În puncte cardinale.
A dăinuit ca în poveşti,
De mii şi mii de ani
Iubit de oastele cereşti
Azi îl găsim on-line!
Dragii mei, vinul de cele mai multe ori este comparat cu o poezie. O poezie săpată cu trudă, udată cu lacrimi, culeasă cu atenţie, zdrobită cu patimă, păstrată cu grijă şi dăruită cu iubire.
O iubire ce dăinuie zeci, chiar şi sute de ani.
O iubire veche ce nu o poţi uita. Aroma şi savoarea ei te învăluie întru-un miraj din care nu mai doreşti să scapi. Te ţine captiv într-o pivniţă rece şi întunecată ca un răvaş ce aşteaptă să fie descoperit. Şi îţi place!
Suntem în luna iubirii, luna în care dăruim clipe preţioase. Fie că sărbătorim iubirea în stil american sau sărbătorim iubirea româneşte, un pahar de vin este nelipsit de la mesele îndrăgostiţilor!
Se ştie că un vin bun cu cât este mai vechi, cu atât este mai savuros aşa că un strop de romantism poate fi dat de acest elixir magic.
Soarta mi-a hărăzit să văd lumina zilei în luna iubirii, iar ziua mea de naştere este prilej de dublă sărbătoare. Avem gusturi fine şi ne place să ne răsfăţăm papilele gustative cu
cele mai apreciate vinuri de colecţie din podgoria MINIS – MADERAT! Clipe ce greu le vom uita…
cele mai apreciate vinuri de colecţie din podgoria MINIS – MADERAT! Clipe ce greu le vom uita…

Cum ar fi să savurezi un vin vechi din perioada celui de-al doilea război mondial? O sticlă care poartă sub dop istoria unei ţări greu încercate, o sticlă care a fost martoră la multe transformări geografice şi politice…
Sau cum ar fi să împarţi cu cei dragi un vin care a îmbătrânit o dată cu tine. Un cadou inedit care mi-ar face plăcere să îl primesc (Hello… Domnul soţ? Sper că citeşti acest articol!!!), dar să îl şi dăruiesc…
Un vin care se identică mereu cu mine… senzual şi plin de viaţă…
Un vin în care vreau să îmi scald simţurile şi trăirile!
Un vin bun, care nu are termen de valabilitate şi pe măsură ce se învecheşte e şi mai preţios.
Un vin din 1987… 29 de ani de mistere…
Un vin bun, care nu are termen de valabilitate şi pe măsură ce se învecheşte e şi mai preţios.
Un vin din 1987… 29 de ani de mistere…
Un vin vechi… ca mine! Adio lui, la mulţi ani mie!
Nu sunt mare consumatoare de vin dar stiu si eu sa fac diferenta intre vin bun si unul luat de la magazinul din colt. Mai ales cand vreau sa fac cadou o sticla de vin, nu ma pot face de ras cu unul ieftin si prost. Superbe versurile@
Adevarul este ca o sticla de vin de calitate este un cadou ideal mai ales pentru barbati. O femeie poate oferi cadou o sticla de vin la fel cum un barbat ofera un buchet de flori. Acestea nu se demodeaza niciodata. Si cum se spune… vinul e bun pentru femei cand il beau barbatii, o sticla de vin va fi mereu apreciata! Multumesc pentru apreciere!
super versurile si sunt complet de acord, vinul este un cadou perfect
Multumesc!
draga mea,m-ai dat gata si doresc sa ma servesti si pe mine cu o gurita de vin!:*
Cu mare drag, multumesc!
Un vin bun este binevenit oricand, e si un bun prieten la necaz si bucurie.
Mai bine la bucurie, necazurile sa stea departe de noi!
tare mult mi-au placut versurile, consumatoare de vin nu sunt dar este bine sa stim diferenta dintre un vin bun si unul mai putin bun.
Multumesc mult! Putin, rar dar macar sa fie de calitate!
S-a consemnat. Dar vinul meu unde e?
Uite-l si pe al tau!
http://www.vinuri-pe-net.ro/vinuri-de-colectie/vinuri-1978-1979/merlot-an-recolta-1978
Un Merlot, exact ce-ti place!
Pana acum nu ma atingeam de vin dar este indicat ca la masa sa servesti un pahar. Nu am avut ocazia sa servesc un vin vechi dar mi-ar lace sa incerc
Din batrani se spune ca e indicat cate un pahar de vin la fiecare masa, de aceea poate avem si renume de iubitori de licori bahice. Acum nu stiu ce sa zic, de multe ori sanatatea si meseria nu ne permit consumul zilnic, in schimb la ocazii speciale cand situatia ne permite ar fi pacat sa nu ciocnim un paharel. Important este sa fie natural si de calitate!
Ce frumos, eu nu beau vin dar cu asemenea versuri cred ca as bea un pahar, pupici,
Multumesc pentru apreciere, pupici!
Felicitari, poezia este foarte frumoasa, la fel si articolul despre vin. Mi-as dori si eu o sticla de vin special pentru sotul meu!
Si eu mi-as dori unul pentru sotul meu. Gasim dupa anul nasterii. Cum il stiu eu pe al meu l-ar pastra ca ii place mai mult sa colectioneze decat sa bea si l-ar desface la o ocazie speciala, ceva mai mult decat o aniversare obisnuita…
Frumoasa poezie
Multumesc!
Si mie imi place un pahar de vin bun din cand in cand si il prefer pe cel vechi, de colectie, pentru ocazii speciale.
Un pahar de vin bun e chiar indicat. Superbe versuri!
foarte frumos si adevarate cuvinte