Anul trecut de ziua mea soţul a renunţat la clasicele buchete de flori care se ofileau în 3-4 zile şi mi-a cumpărat o minunată orhidee Phalenopsis. În toamnă, de ziua onomastică mi-a mai dăruit încă una, iar acum o aştept pe a treia. Cele două pe care le am sunt înflorite şi îşi aşteaptă nerăbdătoare surata….
Orhideea Phalenopsis este o plantă perenă, monocotiledonată, care aparţine clasei Orchidaceae, capabilă să absoarbă din apa mediului în care se află substanţele necesare supravietuirii. Drept dovadă stau rădăcinile ei, care nu se găsesc în totalitate în pământ ci şi în afara recipientului în care creşte…
Orhideea este una din cele mai iubite plante din România, un element ambiental de înaltă clasă. Deşi îngrijirea ei nu presupune mari eforturi, aceasta are nevoie de anumite condiţii pentru a înflori şi a nu se usca, iar întreţinerea ei presupune costuri foarte mici.
Dacă intenţionaţi să cumpăraţi o orhidee sau aţi primit una în dar, aceste sfaturi cu siguranţă vă vor fi utile!
Lumina
Orhideea are nevoie de cât mai multă lumină, aşa că aveţi grijă ca aceasta să nu îi
lipsească. Cel mai indicat este să fie aşezată cât mai aproape de fereastră, pentru ca aceasta să se bucure din plin de razele soarelui! În perioada verii trebuie să o protejaţi aşezând-o pe un suport la o distanţă de aproximativ 20-30 cm de fereastră deoarece razele puternice ale soarelui o pot arde! Indicat ar fi ca fereastra să fie orientată către nord sau sud, ca să nu fie afectată de căldura directă a soarelui.
lipsească. Cel mai indicat este să fie aşezată cât mai aproape de fereastră, pentru ca aceasta să se bucure din plin de razele soarelui! În perioada verii trebuie să o protejaţi aşezând-o pe un suport la o distanţă de aproximativ 20-30 cm de fereastră deoarece razele puternice ale soarelui o pot arde! Indicat ar fi ca fereastra să fie orientată către nord sau sud, ca să nu fie afectată de căldura directă a soarelui.
Mare iubitoare de lumină, orhideea vă va da de înţeles dacă nu îi place locaţia. Nu va înflori, iar funzele se vor îngălbeni şi vor cădea.
Temperatura
Orhideea este o plantă exotică, de aceea are nevoie să se adapteze cu clima din locuinţă. Temperatura din cameră trebuie să fie mai scăzută în timpul nopţii decât ziua, de aceea pervazul este cel mai indicat loc. Dacă locuiţi la bloc şi aveţi balcon închis, cu atât mai bine pentru ea! Temperaturile nocturne de 13-14 grade favorizează procesul de înflorire.
Locul în care o ţineţi trebuie să fie mereu aerisit, în schimb să nu fie curent deoarece curentul poate afecta tija sensibilă dar nici aproape de surse directe de căldură (deasupra caloriferului) deoarece se usucă foarte repede!
Umiditatea
Pentru a crea un mediu plăcut pentru orhihee, recomandat este să folosiţi un pulverizator pentru a umidifica mediul în care stă. Se va stropi cu apă de la distanţă atât în jurul ghiveciului cât şi uşor pe frunze şi floare cu apă de ploaie sau de la robinet.
Udarea
Deşi avem tendinţa de a uda plantele cu cât mai multă apă, pentru ordidee ce e mult strică! Prea multă apă face ca rădăcinile acesteia să putrezească, iar planta va muri. Bineînţeles ca frecvenţa udării depinde foarte mult şi de locul în care aceasta este aşezată sau temperatura din cameră. Cu cât este mai cald cu atât are nevoie de mai multă apă.
Indicat ar fi ca orhideea să fie udată atunci când
rădăcinile devin alb sidefii. În principiu acesta se udă cam o dată pe săptămână vara şi cam la 10 zile iarna. De reţinut că orhideea nu are nevoie de apă multă. Puteţi verifica şi atingând pământul din ghiveci. Dacă acesta este încă umed, nu vă grăbiţi cu udatul.
rădăcinile devin alb sidefii. În principiu acesta se udă cam o dată pe săptămână vara şi cam la 10 zile iarna. De reţinut că orhideea nu are nevoie de apă multă. Puteţi verifica şi atingând pământul din ghiveci. Dacă acesta este încă umed, nu vă grăbiţi cu udatul.
Nu udaţi niciodată orhideea în centrul plantei! O puteţi uda fie la marginea ghiveciului, fie puteţi pune puţină apă în tăviţa în care este ţinut ghiveciul. Îşi va trage ea câtă are nevoie.
Nu este indicat să folosiţi apă de la robinet deoarece clorul o poate afecta. Cel mai
indicat este să folosiţi apă de ploaie sau apă plată. Dacă folosiţi totuşi apă de la robinet, indicat ar fi ca această să fie lăsată în cană cîteva ore.
indicat este să folosiţi apă de ploaie sau apă plată. Dacă folosiţi totuşi apă de la robinet, indicat ar fi ca această să fie lăsată în cană cîteva ore.
Horticultorii recomandă ca orhideea să fie udată dimineaţa. Procedura lor pare ceva mai complicată, dar dacă această metodă este benefică plantei, ar merita încercată. Aceştia ne recomandă să luăm ghiveciul în mână şi dacă este uşor şă băgăm orhideea câteva minute într-un vas cu apă. Când nu mai ies bule la suprafaţă, o scoatem şi o lasăm să se scurgă de apă înainte de a o pune la loc şi să nu lăsăm apa să stagneze la baza plantei în interiorul ghiveciului.
Ce e drept eu ud orhideea doar în tăviţă şi i-a mers excelent. Tăviţa fiind mică, planta îsi trage toată apa şi într-adevăr nu rămâne apă la baza acesteia.
Ghiveciul
Deoarece orhideea este o plantă epifită (se dezvoltă deasupra solului, respectiv în scoaeţele copacilor), rădăcinile ei au nevoie de multă lumină pentru ca planta să se poată dezvolta şi să poată supravieţui. De aceea aceasta se plantează într-un ghiveci transparent şi foarte bine aerisit.
De reţinut este faptul că atât frunzele, cât şi rădăcinile orhideei sunt capabile să facă fotosinteză, de aceea este foarte important ca acesta să fie transparent!
Tăierea tijei
După ce toate florile au căzut se lasă planta să se odihnească câteva zile înainte de a tăia tija. De la baza tijei se numără două – trei noduri şi se taie cu un cuţit deasupra nodului. După aproximativ două – trei săptămâni va creşte o tijă nouă. De obicei a doua înflorire apare mai târziu. Se taie mai întâi rădăcinile uscate şi apoi se pune într-un ghiveci puţin mai mare, cu scoarţă specială şi tasează bine planta.
Transplantarea
Ghiveciul se schimbă o dată cam la doi ani în perioada în care planta nu are flori. Un indiciu ar fi rădăcinile. Când acestea ies din ghiveci, trebuie să îl schimbaţi. Un alt indiciu este dat de frunze. Dacă acestea se îngălbenesc şi se usucă, insemnă că planta are nevoie de ajutor.
Dacă doriţi să îi schimbat ghiveciul, acesta trebuie să fie puţin mai mare, de o dimensiune apropiată de cel original, să fie transparent şi bine aerisit. Puteţi folosi pentru efect şi un ghiveci împletit din nuiele deoarece acesta împiedică reţinerea apei, iar spaţiul dintre împletituri permite pătrunderea luminii. În plus este aerisit ceea ce favoizează dezvoltarea armonioasă a plantei. Este indicat să aşezaţi pe fundul ghiveciului un strat de drenaj format din bile de argilă sau pietriş.
Curăţarea
Trebuie să vă asiguraţi că planta nu are paraziţi. Indicat ar fi să curăţaţi frunzele din când în când de praf deoarece acesta împiedică planta să se dezvolte normal şi să se bucure din plin de soare.
Tratamentul
Dacă pe florile şi frunzele plantei observaţi pete, înseamnă că îi este frig, deci trebuie mutată într-un loc mai cald.
Pentru a feri orhideea de risc de infecţie, puteţi pulveriza planta cu o soluţie de apă şi scorţişoară, care este un dezinfectant excelent!
Fertilizarea
Această operaţiune se execută în special în lunile septembrie şi octombrie. Fertilizantele se găsesc la flacoane speciale pentru orhidee în florării şi magazinele de bricolaj.
Stimularea creşterii rădăcinilor
Pentru a stimula înmulţirea la orhidee trebuie să urmaţi câţiva paşi. Achiziţionaţi muşchi de turbă (sphagnum) din magazinele de profil. Acesştia îi înmuiaţi în apă şi formaţi din ei o minge mică. Înfăşuraţi muşchiul la baza lăstarului încolţit cu un fir uşor elastic, care să nu strângă prea tare planta. (puteţi folosi un fir de la un ciorap vechi).
Înfăşuraţi muşchiul zilnic cu o peliculă, pe care o veţi scoate zilnic pentru aproximativ o oră. Muşchiul se pulverizează zilnic cu apă. După aproximativ 9 – 11 zile, din acest lăstar se vor apărea rădăcini.
Lăstarul se va replanta după ce acesta va avea mai mult de 3 – 4 rădăcini.
Înmulţirea
La orhideele care au înflorit, după ce le-a căzut toate florile, se taie tulpina, lăsând 1 cm de la rădăcină. Din tulpina tăiată se fac butaşi cu lungimea de aproximativ 10-12 cm.
Se plantează butaşii într-un ghiveci special alungit care este găurit la fund. Se presară puţin nisip la baza ghiveciului, se umple cu muşchi udaţi cu apă, apoi se plantează butaşii
Distanţa dintre butaşii plantaţi trebuie să fie de minim 3 cm.
Se acoperă ghiveciul cu o peliculă care trebuie scoasă de două ori pe zi, timp de 20 – 25 minute pentru a umezi puţin solul. În încăpere trebuie să existe o diferenţă de 4°C pet imp de noapte faţă de temperature din timpul zilei.
După aproximativ 4 luni butaşii pot fi replantaţi în ghivece individuale.
După 5 – 7 zile solul trebuie fertilizat, dar mai înainte de asta, trebuie să udaţi florile. Puneţi apoi ghiveciul cu flori într-un recipient cu îngrăşăminte diluate în apă.
Ghiveciul se lasă în această apă pentru aproximativ 40 minute.
O altă metodă de înmulţire puteţi vedea în filmuleţele de mai jos!
Sper că articolul vă este de folos… vă urez spor la treabă!
Super documentat articolul. Si eu am o orhidee si momentan ii merge bine.
Vrei sa faci colectie ??? Ca sa stiu ce am de facut!
multumesc mult de sfaturi,imi plac mult orhideele!
multumesc mult draga mea de indicatii,o sa imi fie de mare folos!
Ce frumoase sunt. Un articol foarte util desi nu detin nicio orhidee deocamdata dar …. cine stie…
Un manunchi imens de informatii foarte utile,intr-un singur articol!
Am avut si s-a uscat. Habar nu am avut cum sa o ingrijesc
Imi plac bonsaii si au aceeasi soarta
Ceva nu fac bine, dar nu stiu nici eu ce anume gresesc
Sunt niste flori superbe care merita toata atentia.
Multumim de sfaturi.
Buna seara! Va rog mult sa ma ajutati! Unora din orhideele mele au inceput sa le putrezeasca radacinile, dar ele au floare si bobocei, sunt foarte frumoase. Cum as putea sa le salvez?
Atunci cand radacinile sunt putrede, trebuie schimbat ghiveciul, pamantul pentru orhidee si bineinteles indepartarea radacinilor putrede si dezinfectarea zonei cu un fungicid (se poate face o pasta de scortisoara cu ulei de masline). Aceasta procedura nu se face atat timp cat planta este inflorita.
Buna ziua eu am cumparat o orchidee dar nu stiu ce sa fac sa schimb ghiveciul si pamantul radacinile sunt la suprafata dar este inflorita se poate face
Daca este inflorita, nu trebuie schimbat ghiveciul. Este normal sa mai fie din radacini la suprafata.
buna eu am 2 orhidee le tin pe pervaz la fereastra unde am lumina putin soare de ceva vreme frunzele au inceput sa se ingalbneasca una dintr ele scoate si o substnta foarte lipicioasa plantele au flori nu stiu ce le pot face nu le am de foarte mult timp te rog sa imi scri un mesaj pe fecebook te rog poate ai un sfat si pot salva plantele te rog mult multumesc
Rozi Iasi !Orhideele mele sunt verzi frunze mari ,dar nu infloresc. Nici nu au aparut 5ijrle. Ce sa fac sa infloreasca.uu toate conditiile. Lumina ,sunt f. atenta cu ele sa nu pun apa prea multa,le-am pus si ingrasamant,au frunze mari,de culoare verde inchis, dar……,nici un semn de inflorire!
Foarte interesant !