Cine nu are bunici „sa-si cumpere”!

0
Imi aduc aminte cu nostalgie cand din banutii stransi cu greu mi-am luat primul meu telefon. Un Nokia 3310. Erau printre cele mai bune. In acea perioada compaiile de telefonie mobila Dialog si Connex nu ofereau prea multe facilitati. Vorbeam pe “credite” si tineam de fiecare cent ca sa-mi ajunga pana luna urmatoare, pentru ca imi era greu sa-mi incarc prea des cartela. Anii au trecut, Dialog a devenit Orange, iar Connex a devenit Vodafone.
Pe piata a aparut concurenta… Zapp si Cosmote. Daca nu ma insel Cosmote a fost prima companie de telefonie care  a trecut de la dolar la euro.
In vacanta de vara am mers la bunici. Mama a apreciat efortul meu si a mai cumparat un telefon pentru bunica. Erau departe, bunicul era bolnav, iar telefonul mobil era foarte util. Ne era mai usor sa tinem legatura cu ei. Cum spuneam, minute nu aveam, iar costurile pentru buzunarul meu erau destul de mari. Nu imi permiteam sa vorbesc cu orele. Vorbeam cu ei putin in fiecare zi. Si ii simteam ca se legau de vocile noastre… simteau nevoia sa vorbim mai mult. Erau fericiti cand ne auzeam.Fericirea lor chiar nu se putea descrie in  cuvinte. Nu ne vedeam, dar ne auzeam, iar pentru ei facea mult. Doreau sa vorbim mai mult, dar de fiecare data intrerupeam convorbirea. Acum bunicul meu nu mai este. Timpul nu il mai pot da inapoi. Acesta este unul din regrete, ca nu il mai aud la telefon, ca nu il mai vad cand ma duc acolo. Acum am minute multe, dar o parte din ele nu mai am cu cine sa le vorbesc. Bucuria mea este ca mamaie inca mai traieste. Vorbim zilnic, cel putin o ora. Nici nu va imaginati cat este de fericita. Imi povesteste in detaliu despre tot ce se intampla prin ograda. Acum e fericita cand stie ca nu e singura. Chiar daca suntem departe, telefonul ne-a apropiat foarte mult.
Ceilalti bunici locuiesc intr-o zona foarte frumoasa, inconjurata de  padure. Acolo semnal am doar pe Cosmote si foarte slabut pe Orange. Dar macar la ei exista telefonia fixa, asa ca-mi este foarte usor sa comunic zilnic si cu ei. Am suficiente minute din Cosmote in Romtelecom. Sunt norocoasa ca inca mai traiesc. Bunicul la cei 91 de ani ai sai inca mai da cu coasa prin curte si se catara in cires. A fost prizonier in Siberia, a ramas cu multe amintiri atat placute cat neplacute si mereu imi povesteste cate ceva… sunt povesti pe care le-am auzit si de 100 de ori dar imi face placere sa le aud de fiecare data, deoarece la un moment dat stiu ca nu o sa mai am ocazia sa le aud. Am invatat sa am rabdare cu bunicii, ca si ei au avut cu mine. Recunosc ca doar cu ei am rabdare, nu si cu alte persoane.  Cum se spune… „cine nu are batrani, sa-si cumpere!”

 

Vorbesc zilnic si cu ei. Ii respect si ii iubesc enorm. Ma bucur de clipele cat inca mai traiesc si ma rog la Bunul Dumnezeu sa-i tina cat mai mult in viata. Sunt fericita ca inca ii am pe amandoi. Nu vreau ca atunci cand nu vor mai fi sa regret la fel ca in cazul celuilalt bunic faptul ca nu am avut posibilitatea de a comunica suficient de mult cu ei.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.