Trebuie stabilit de la început că asigurarea RCA este obligatorie. Însă de câțiva ani există opțiunea de a achiziționa o asigurare RCA cu decontare directă, valoarea aceste opțiuni fiind mai mare decât a unei polițe simple și diferă de la un asigurator la altul.

Ce este polița RCA
RCA este o asigurare obligatorie și este necesară pentru toți proprietarii de vehicule. Aceasta acoperă prejudiciile cauzate de vehiculul asigurat altor persoane sau proprietăți. Cu alte cuvinte, dacă ești vinovat de un accident, asigurarea RCA te protejează financiar în cazul în care provoci daune altor persoane sau proprietăți, însă nu poți repara mașina proprie. Ba mai mult, la următoarea poliță ești bun de plată, deoarece crește acel risc de ”bonus malus”, iar următoarea asigurare va fi mai scumpă.
Ce este o poliță RCA cu decontare directă
Așa cum știm cu toții, există riscuri în caz de accident de a nu îți recupera în totalitate dauna sau reparația să dureze foarte mult, iar procedura să fie anevoioasă. În România deja avem două companii de asigurări care au intrat în faliment așa că dacă ai avut ghinionul să ai mașina lovită de proprietarul unei mașini care are o poliță încheiată la o companie cu probleme financiare, este important să ai o poliță RCA cu decontare directă. Poți astfel încheia o amiabilă online și să îți repari mașina pe propria asigurare. În acest caz asiguratorul tău va recupera prejudiciul de la asiguratorul persoanei vinovate de provocarea accidentului, iar asta te scutește pe tine de timp pierdut și nervi.
Trebuie precizat faptul că decontarea directă este opțională la închierea unei polițe RCA, însă polița RCA simplă este în continuare obligatorie! Astfel, dacă ești un șofer cu o bună conduită în trafic, pentru un plus de siguranță financiară merită încheierea unei polițe RCA cu decontare directă.
La ce este importantă polița CASCO
RCA cu decontare directă nu acoperă însă daunele provocate vehiculului propriu în caz de un accident în care te faci vinovat. Prin urmare, în situația în care ai provocat de un accident, va trebui să repari mașina pe propria cheltuială sau să ai încheiată o poliță opțională CASCO AUTO! Aceasta are rolul de a acoperi daunele provocate de tine. Astfel victima accidentului provocat de tine își repară mașina pe asigurarea ta RCA, iar tu îți repari mașina cu ajutorul poliței CASCO.
Asigurarea CASCO este o asigurare facultativă și suplimentară care oferă protecție financiară pentru daunele suferite de vehiculul asigurat, indiferent de cine este vinovat pentru accident. Trebuie menționat faptul că dacă închei o poliță CASCO trebuie să ai obligatoriu și o poliță RCA valabilă.
Polița CASCO acoperă daunele cauzate de accidente auto, furt, incendiu, vandalism și alte evenimente neprevăzute cum ar fi distrugeri cauzate de fenomene meteorologice.
De reținut!
Diferența majoră între asigurarea CASCO și RCA este că asigurarea CASCO protejează mașina ta, în timp ce asigurarea RCA protejează proprietatea altora!