Arta machiajului mi-a părut mereu fascinantă însă nu am reușit niciodată să realizez un machiaj perfect. Mi-a plăcut de fiecare dată machiajul cât mai discret, natural, care să pună în valoare trăsăturile fine și să ascundă micile imperfecțiuni. Urmăresc cu interes paginile makeup artiștilor din România și îmi place să privesc tutorialele realizate de aceștia, astfel încât să realizez și eu cât mai bine un machiaj. Nu îmi iese de fiecare dată, așa că mă demachiez și o iau de la capăt. Nu pot spune că stau prea bine la capitolul îndemânare însă perseverez și încerc să cumpăr mereu produse de calitate care să mă ajute în realizarea machiajului dar și să îmi protejeze tenul. Așa că aleg cu mare atenție fondul de ten și pudra.
Când vine vorba de machiaj, mi-am dorit mereu să am sprâncene perfecte. De fiecare dată când le pensam singură iar mai apoi le aranjam îmi părea fie că este una mai sus și una mai jos, fie una mai groasă decât cealaltă fie strâmbe. Niciodată parcă nu era suficient și de fiecare dată eram nemulțumită de rezultat. Însă treptat am început să prind îndemânare, însă nu sunt încă la nivelul la care să mă pot mândri. Însă nici să îmi fie rușine nu. Folosesc de fiecare dată o perie sprâncene, pe care o consider foarte utilă și discret un creion sprâncene.
Pentru ochi folosesc un creion contur și un rimmel cu proprietăți de alungire și curbare. nu îmi pun niciodată gene false. Îmi pare că îmi încarcă prea mult ochiul. Iar fard pentru ochi folosesc doar la evenimente. în viața de zi cu zi mă limitez doar la creion și mascara.
Machiajul buzelor este în schimb punctul meu forte. Din fericire natura m-a înzestrat cu buze suficient de mari cât să stârnesc invidii, cărnoase și bine proporționate. Așa că de multe ori nici nu am nevoie de un ruj pentru a completa machiajul. Un gloss discret sau un balsam de buze ar fi suficient.
Chiar dacă anumite tipuri de machiaj îmi par fascinante, prefer să îmi aplic de fiecare dată machiajul cât mai natural. Chiar și atunci când vine vorba de un eveniment deosebit. Consider că acest tip de machiaj nu se va demoda vreodată, iar dacă aș încerca să experimentez un make up mai îndrăzneț, m-aș simți cu adevărat penibil.