Cele mai grave boli cu transmitere sexuală

0

Oare câte copile vor mai rămâne prematur însărcinate? Oare câți copii se vor îmbolnăvi de boli cu transmitere sexuală (BTS)? Oare când o să înțelegem că educația sexuală trebuie să fie predată în școli, iar până atunci trebuie să fie discutată în familie. Educația sexuală nu înseamnă a învăța copilul cum se face sex, după cum cred multe ”minți luminate”. Stați fără grijă, știu ei mai bine la un click distanță!

Educația sexuală înseamnă cum să se protejeze de sarcini nedorite, de BTS sau când ar fi momentul pentru ca un băiat sau o fată să își înceapă viața sexuală. pentru că NU! Nimeni nu o să îi spună unei copile de 12 ani care a început să se maturizeze că este OK să facă sex chiar și protejat! Sub nici o formă! Corpul nu este pregătit încă pentru asta, chiar dacă a venit menstruația. Și nici din punct de vedere psihologic nu putem vorbi de o maturitate.

Așa că educația sexuală este o necesitate, asta în condițiile în care există atât de multe metode contraceptive, dar din păcate atât de multe copile cu copii. Nu numai atât. Fetele mai ales trebuie să învețe când să spună NU și că va avea toată viața înainte pentru a se bucura de bărbatul iubit atunci când corpul ei va ajunge pe deplin la maturitate.

Din păcate sexul neprotejat nu poate duce doar la sarcini nedorite care de cele mai multe ori duc la consecințe grave cum ar fi: nașteri premature și cu malformații, avorturi spontane și distrugerea definitivă a aparatului reproducător.

Sexul neprotejat atrage după sine și diferite boli cu transmitere sexuală. Și nu sunt deloc puține, însă în acest articol le voi enumera pe cele mai grave:

Sida (HIV) 

Sida este oboală incurabilă, fără tratament și una dintre cele mai grave boli cu transmitere sexuală. Aceasta este cauzată de virusul HIV, care odată instaurat în organism slăbeşte sistemul imunitar până îl face incapabil să mai lupte cu bolile. Modalitatea prin care ajunge în organismul uman este prin transfuzii de sânge infectat, folosirea acelor infectate sau printr-o rană deschisă, sex neprotejat, ori în cazul mamelor infectate prin alăptare. Virusul HIV nu prezintă în primă fază simptome şi este necesar un test sanguin pentru a fi depistat, iar până la declanșarea bolii SIDA, pot trece câțiva ani. Primele simptome ale SIDA: infecţii cu ciuperci parazitare, pierdere bruscă în greutate, transpiraţie nocturnă excesivă.

Hepatita B

Hepatita B este o boala inflamatorie a ficatului, cauzată de virusul cu același nume. Acesta se transmite prin contact sexual sau prin transfuzie de sânge. Aceasta de cele mai multe ori nu se manifestă clinic, iar dacă nu se fac analize care să depisteze existența virusului, primele simptome vor apărea mult mai târziu când boala se agravează. Existența virusului hepatic în organism nu determină simptome la nivel de organe genitale. Cele mai frecvente simptome atunci când apar sunt: oboseala cronică, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate, icterul. Fiind o infecție a ficatului, aceasta poate fi tratată. Tratamentul diferă în funcţie de stadiul bolii. Netratată la timp aceasta determină hepatita cronică sau ciroză hepatică, boli grave care cauzează decesul. Pentru a preveni virusul hepatic B, există un vaccin.

Infecția HPV (Human Papilloma Virus)

Virusul HPV se transmite prin contact genital direct la nivelul pielii, așa că prezervativul nu reprezintă un factor de protecție în ceea ce privește contactarea virusului. Infecția cu HPV nu cauzează în primă fază probleme de sănătate grave, mai ales dacă ai un sistem imunitar puternic.  Există peste 100 de varietăți ale virusului HPV. Unele pot cauza apariția negilor în special în zona genitală, dar și la nivelul pielii și a verucilor, în timp ce altele pot provoca diferite tipuri de cancer de col uterin. Negii pot fi eliminați prin proceduri chirurgicale (cauterizare, laser), sau înlăturați cu substanțe chimice, însă pot să reapară.

Sifilisul

Sifilisul este o infecţie foarte gravă, produsă de o spirocheta Treponema Pallidum, care afectează întreg organismul şi care poate duce la deces dacă nu este tratată. Sifilisul este o boală extrem contagioasă și care se transmite prin contact sexual sau pe cale transplancentară (de la mamă la făt). Simptomele diferă în funcţie de stadiul bolii. În primul stadiu, apar răni în zona genitală. În al doilea stadiu apar erupţii cutanate pe tot corpul. În ultimul stadiu (cel avansat), sifilisul poate cauza probleme cardiovasculare şi poate afecta sistemul nervos. Dacă este descoperită în stare incipientă, sifilisul poate fi tratat cu penicilină.

DISTRIBUIȚI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.