Controlul oftalmologic se face încă de când copilul s-a născut, la examinarea generală în maternitate. Apoi este recomandat să fie efectuat periodic sau atunci când părintele observă un aspect neobișnuit. De exemplu atunci când colorează, dacă observați că cel mic stă prea aproape de foaie, iar când încercați să îi corectați poziția el revine la ca inițială, atunci va trebui să vă gândiți că un control oftalmologic este necesar.

Însă anumite dereglări oftalmologice nu pot fi observate ci pot fi determinate doar în urma unui control oftalmologic așa că este important să mergi cu copilul ca control de specialitate începând de la 6 luni, un an, iar mai apoi din doi în doi ani până la adolescență, chiar dacă tu nu observi nereguli, deoarece pot să apară modificări care nu pot fi sesizate cu ochiul liber. Așa că în ceea ce privește tot ce înseamnă oftalmologie copii, nu trebuie să fie omis și trebuie să fie tratat cu o maximă seriozitate.

Ce afecțiuni pot să apară la copii și la ce trebuie să fii atent!

Există multe semne care pot să apară la copii, semne care pot fi observate chiar și de părinți. Printre acestea enumerăm:

  • se apropie mult de foaie sau ține capul întors într-o parte atunci când colorează sau scrie, când privește la TV, sau la alte obiecte,
  • acuză vedere dublă sau se plânge că nu vede anumite obiecte,
  • se împiedică ori se lovește des de obiectele din jur,
  • prezintă inflamație  la nivelul pleoapelor,
  • clipește foarte des,
  • se plânge în permanență de dureri de cap, este extrem de nervos și agitat și nu se poate concentra,
  • ochi roșii la copii, afecțiune care poate fi cauzată de conjunctivită (fiind și cea mai frecventă cauză de înroșire a ochilor), keratoconjunctivita, corp străin conjunctival sau cornean, ochi roșu uscat, uveita (afecțiune severă care se manifestă prin inflamarea stratului mijlociu al ochiului, însoțită de scăderea vederii și durere, și care netratată, poate duce la sechele permanente cum ar fi scăderea vederii sau creșterea tensiunii intraoculare, glaucomul (formele severe de glaucom netratate pot duce la pierderea ireversibila a vederii. Depistarea afecțiunii necesită tratament de urgență. Acesta poate depistat dacă copilul prezintă episoade de greață, cefalee, durere intensă oculară),
  • observați fotofobie (sensibilitate la lumină),
  • opacifiere (aspect mat) la nivelul corneei ,
  • identificați pete negre pe pupilă sau de forme și culori diferite, noduli Lisch (care pot fi identificați la un control de specialitate sau pot fi văzuți și cu ochiul liber, acești noduli pot fi un simptom pentru neurofibromatoză, o afecțiune genetică gravă),
  • are secreții oculare sau lăcrimare abundentă,
  • duce des mâna la ochi, se freacă și acuză mâncărimi,
  • observați asimetrii oculare sau dimensiuni anormale ale ochiului,
  • prezintă mișcări anormale ale ochilor: îi apropie, pare că nu vede, prezintă mișcări oscilatorii, strabism (ochi care fug – un semn care necesită un control de urgență care poate fi un simptom a unei alte afecțiuni neurologice).

Este foarte important ca indiferent de situație orice anormalitate să fie identificată din stare incipientă, așa că un control regulat la medicul oftalmolog este foarte important. Nu trebuie să așteptăm până când observăm nereguli și să ne panicăm, ci să depistăm din timp eventualele probleme deoarece de cele mai multe ori sunt mult mai ușor de tratat.

Multă sănătate la piticii voștri!

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.