Animalele de companie devin membrii în familiile adoptive cu drepturi depline. Mai mult decât atât, dacă sunt adoptați de mici, ajung să deprindă obiceiurile din familie și se adaptează ușor noului mediu.
Practic programul lor este influenat de programul familiei. Am avut și pisică și cățel. Iar cât noi eram la locul de muncă, pietenii noștri dormeau câte era ziua de lungă. Eram însă așteptați cu multă dragoste.
Pisoiul l-am adoptat de când era pui. Era foarte cuminte, curat și iubitor. Nu se urca pe masă, nu împrăștia nisipul din litieră și obișnuia să bea apă direct de la chiuveta de la baie. A fost o perioadă în care robinetul nu se strângea bine, iar până l-am schimbat, pisoiul i-a găsit utilitate. Îl obișnuisem de mic cu plimbările și cu cea mai bună mâncare pentru pisici. Îl luam cu noi aprope peste tot. Obișnuia să stea pe bordul la mașină în dreptul aeristoarelor, mai ales în timpul iernii când dădeam drumul la căldură. A murit de bătrânețe după 12 ani.
Apoi a venit Mickey, cățelul. Era cât pe ce să fie abandonat, iar noi aprope că l-am luat din stradă. Tare mult ne-a iubit acest cățel. I-a trebuit câteva zile să se adapteze cu noul mediu. Plângea după noi când plecam la muncă, însă cu timpul s-a obișnuit. Ne simțea când veneam acasă. Cunoștea turația motorului, iar bucuria lui era nemărginită când ne vedea.
Nu era obișnuit să mănânce mâncare pentru câini. Găseam hrana întreagă în tăviță. Am realizat apoi că el de fapt ne aștepta pe noi. Apă însă consuma.
Când ne așezam la masă, chiar dacă avea mâncărica lui în castronel, cerșea. Avea un stil haios de a cerși. Era ca un strănut. 🙂 Primea de fiecare dată câte ceva bunuț, iar apoi se retrăgea la castronelul lui și mânca tot. Îi plăcea mai mult hrana umedă decât și cea uscată. Însă în timpul zilei preferam să îi las mancare uscata caini, deoarece dacă îi lăsam umedă nu o mânca de fiecare dată și trebuia să o arunc. Pentru cum am mai spus, ne aștepta. Chiar dacă știam că nu mănâncă, nu mă înduram să nu îi las nimic.
Nu suporta lesa, iar cu greu l-am obișnuit în ham. Era un câine docil și extrem de inteligent. Înțelegea tot ce îi spuneam.
Ne-a fost alături timp de 13 ani. Acum nu mai avem niciun animăluț de companie. Avem un program mult prea încărcat, iar un animăluț nu are nevoie doar de hrană și apă ci și de timp petrecut împreună. Chiar dacă de iubire are parte, timpul abia după ce ne vom pensiona îl putem oferi din plin.