Parchetul este cea mai mare suprafață de culoare din casă, cu toate acestea, foarte puţini îl iau în calcul atunci când îşi aleg mobila şi își decorează camera. În realitate, totul ar trebui să fie ales și organizat în funcţie de culoarea, stilul și textura parchetului. Dacă de ultimele două detalii mai putem trece cu vederea, culoarea podelei de lemn ne obligă să respectăm câteva principii de amenajare de interior.
Cele mai „populare” greşeli care se fac în amenajarea casei pe interior sunt legate de combinările nereuşite între parchet, mobilă şi alte decoraţiuni. Deseori ne grăbim să cumpărăm și să instalăm ușile și parchetul și ulterior ne sucim mințile ca să găsim mobila care s-ar combina măcar pe 1-2 criterii cu acestea.
Trebuie de înțeles că pardoseala poate avea culori diferite, de la gri, bej, maro, până la verde crud. Ceea ce recomandă experții este să mergem pe contraste. Spre exemplu, dacă la un mobilier colorat sunt potriviţi pereţi şi parchet deschis la culoare, atunci la parchet roşcat, închis, sunt potrivite culori calde, de pământ, niciodată un albastru sau o altă nuanță puternică, țipătoare. De asemenea, dacă parchetul este din lemn masiv, păstrând nuanţele naturale, acesta s-ar potrivi cu un mobilier kaki, inclusiv canapele din material textil, care dau un aer mai natural, confortabil şi elegant. O culoare de parchet ce imită bambusul poate fi combinată cu un mobilier în stil asiatic, cu o canapea joasă din material textil, cu ornamente din lemn sau hârtie, care dau un aer oriental.
Pentru o obține amenajare rustică vom alege o pardoseală din lemn masiv (cireş, stejar, nuc), iar covorul poate lua forma unor imitaţii de piele de animal. Dacă locuiești la curte şi vrei o căsuţă desprinsă din natură, cu un cadru ambiental proaspăt, probabil vei opta un parchet verde crud, care să imite iarba, pe care îl poţi combina cu mobilier deschis şi decoraţiuni în nuanţe puternice de portocaliu, roşu. Ușile vor fi alese în dependență de specificul camerei, cu precădere vor domina nuanțele de lemn natural, eventual accesorizate cu mânere vintage (metal, lemn sau ceramică).
Cât privește utilizarea culorilor metalice, e bine de știut că acestea conferă încăperii o notă luxoasă, originalitate și strălucire, indiferent de stilul de design interior ales pentru amenajare, acestea îmbinându-se ușor cu aproape orice culoare, finisaj sau material. Potrivite atât pentru pereți, cât și pentru mobilier, uși și decorațiuni, culorile metalice își pot face loc în orice încăpere din casă, pornind de la bucătărie, living, dormitor și până la baie și birou.
Pentru a avea o locuință amenajată în corespundere cu cerințele estetice, dar și pentru a-ți bucura privirea cu un mediu de trai armonios, trebuie să nu te grăbești și să gândeşti în perspectivă. Nu încerca să combini tot felul de corpuri de mobilier şi decoraţiuni „la modă” sau care ți-au căzut cu tronc, dar nu au nicio legătură cu stilul casei. Pentru că alegerile „la ochi” de cele mai multe ori dezamăgesc la scurt timp.
Greu, greu. Eu as apela la un arhitect, dar nu prea imi permit sa-l platesc