Prima comandă Faberlic! Un brand de care te poți îndrăgosti!

8

faberlic produse

Chiar dacă produsele Faberlic au intrat de ceva timp pe piața din România, eu abia acum am aflat despre acest brand. Faberlic este un brand rusesc foarte apreciat în țara de origine mai ales pentru produsele pe bază de oxigen care nu au concurență nici pe piața din Rusia, nici în alte țări.

Faptul că sunt produse rusești a contat destul de mult pentru mine. Spun asta deoarece în primăvara acestui an am fost prezentă la un târg cu produse din Republica Moldova, Ucraina și Rusia și m-am îndrăgostit de produsele lor. De aceea când am auzit despre Faberlic, am decis să testez câteva produse și să împărtășesc și cu voi experiența mea cu brandul.

Industria cosmetică din Rusia chiar merită o atenție deosebită și pe piața din România. Chiar dacă apreciez foarte mult brandurile românești, asta nu înseamnă că nu ar trebui să le acord o atenție deosebită și produselor de import, mai ales când acestea vin cu ceva nou, proaspăt. Ceva ce nu găsesc la noi pe piață! Iar cosmetice oxigen doar Faberlic vă va oferi! Vestea bună este că Faberlic România anul acesta a revenit în forță pe piața cosmetică, așa că o să tot auzim de acest brand!

Ce fel de produse poți comanda de la Faberlic?

Faberlic oferă produse cosmetice, parfumuri, produse pentru sănătate și nutriție, produse de îngrijire a locuinței, dar și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Am făcut de la Faberlic comanda de câteva produse despre care vă voi vorbi pe scurt.

Produse bărbătești

 

Faberlic Celsius produse pentru barbierit

Am luat în primul rând pentru soț un set pentru bărbierit format din balsam după ras (75 ml) și gel transparent pentru bărbierit (100 ml) din gama Celsius, dar și o spumă pentru un bărbierit confortabil (200 ml) din aceeași gamă. Nu întâmplător am ales aceste produse. În trecut a avut o experiență plăcută cu un alt produs rusesc așa că am vrut să îi fac o surpriză. Se pare că am reușit. Soțul meu este încântat de produsele din această gamă. Gelul pentru ras poate fi folosit și pentru spălat tenul după bărbierit. Efectul este de răcorire și prospețime.

Produse pentru întreaga familie

faberlic gel de dus

Cum nu pot plasa o comandă fără să iau măcar un gel de duș, am comandat un gel de duș de 300 ml cu parfum de cocos și note de Hibiscus. Mirosul oriental mă trimite direct cu gândul la o plajă însorită din îndepărtatul Bali, mângâiată de briza caldă, la umbra unui cocotier sorbind apă fresh dintr-o nucă de cocos.

faberlic buretel de corp din bambus

Și pentru că tocmai îmi doream un burețel nou pentru baie, am comandat un burețel scrub din bambus. Chiar e plăcut de folosit. Îndepărtează ușor pielea moartă și contribuie la îmbunătățirea circulației sanguine. În partea din spate, burețelul este prevăzut cu un elastic pentru o fixare mai ușoară de mână. După utilizare, pielea se simte fină și revigorată. Poate înlocui cu succes un scrub de corp, așa că îl recomand.

Produse cosmetice

Faberlic ruj

O plăcută impresie mi-a făcut însă rujul comandat. L-am luat mai mult din curiozitate și din nevoia de a avea și un ruj ceva mai cuminte. Rujul este mat, dar conține mici particole care sclipesc. Este ușor de aplicat, cremos, foarte rezistent, efect wow instant, putere mare de acoperire, nu usucă și nu strânge pielea buzelor. Rujul ales de mine, fiind o nuanță apropiată de culoare ușor de adaptat oricărui tip de ten, poate fi combinată și cu alte nuanțe de ruj sau cu un gloss.

Cadou la comandă am mai primit două mostre de ruj, unul de parfum și o mostră de detergent lichid concentrat pentru rufe colorate.

Mostrele de ruj sunt cremoase și au putere mare de acoperire dar nu sunt din acelea rezistente la transfer. Însă arată senzual pe buze și pot fi aplicate de cate ori e nevoie. Mostra de parfum este de la „Bouquet de Nuit” și nu știu cum se face, dar m-a nimerit cu aroma. Este un parfum floral cu note principale de iasomie și tuberoză. V-am spus de nenumeroase ori cât de mult ador tuberoza. Deci nu e o surpriză faptul că ador acest parfum. Nu este printre cele mai persistente parfumuri, însă ținând cont că nu e un produs de lux 4-5 ore mi se pare destul de rezonabil. Depinde însă și de ph-ul pielii. Produsul chiar merită!

Produse pentru casă

Faberlic detergent rufe

Detergentul lichid este ok. Spală bine. Am folosit întreg flaconul (mostra de 50 ml) la un singur ciclu de spălare fără balsam. Am folosit cam mult deoarece doza recomandată pentru un ciclu de spălare la o mașină cu o capacitate de 5 kg este de 30 ml. Dar obișnuită cu detergentul lichid obișnuit pe care îl folosesc de obicei, am vărsat fără să stau pe gânduri tot flaconul în sertăraș. Jumătate era suficient însă. Miros subtil, plăcut, curăță bine, face spumă și merită încercat pe termen lung. În catalog găsiți detergentul în varianta de 500 ml la un preț fără reducere de 40 lei.

Sugestii

Nu toate produsele au etichetă în limba română. Însă în catalog prezetarea este în română, așa că nu se pune problema să nu știți ce ați comandat.

Cum poți plasa o comandă Faberlic?

Întreaga gamă de produse se regăsesc în acest catalog Faberlic! Prezentul catalog este numărul 14/2017 valabil în perioada 18.09 – 01.10. În limba română este însă al cincilea catalog apărut. O campanie durează undeva la 3 săptămâni așa că mai mult ca sigur dacă nu ai decis să plasezi o comandă acum, în următorul o să găsești oferte cel puțin la fel de tentante. Produsele cosmetice Faberlic beneficiază de diverse reduceri la toate categoriile.

În plus, dacă dorești să devii client privilegiat, poți lua în calcul posibilitatea de inscriere Faberlic! Astfel, după ce contul ți-a fost validat, beneficiezi de reducere de 20% față de prețul din catalog dacă plasezi o comandă de minim 80 lei.

Comanda se face doar pe site-ul oficial după activarea contului. Plata comenzii poate fi făcută cu cardul sau ramburs. La total se mai adaugă taxa de coletare care reprezintă 2,5% din valoarea coletului. Coletul se expediază doar prin curier rapid. Taxa de livrare  este de 12 lei indiferent de valoare sau greutatea coletului.

Vrei ceva mai mult? Cum devii consultant Faberlic?

Faberlic este o afacere MLM (Multi Level Marketing) cu beneficii de ambele părți. Dacă vrei să fii reprezentant și să încasezi comisioane din vânzarea de produse Faberlic, va trebui să fii persoană juridică. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează această afacere, urmărește acest filmuleț:

 

8 COMENTARII

  1. Recomand produsele acestei firme. Am cumparat si eu produse Faberlic in urma cu cativa ani. Ma bucur ca a revenit in Romania aceasta firma. Este important ca au produse proprii, realizate in laboratoarele proprii. Nu sunt precupeti in online. Chiar sunt producatori si au mai multe brevete in zona cosmeticelor online. Exista si

  2. Nu am cumparat niciodata produsele lor. O singura data am citit despre ei, dar apoi nu am mai gasit site-ul si am uitat, sincer, de unde auzisem.
    Voi studia si eu oferta pentru ca sunt curioasa ce as putea testa de la ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here