Ce purtăm în această toamnă

6

În fiecare sezon simțim nevoia de o schimbare vestimentară. Chiar dacă pentru mine la modă e mereu ce îmi place și ce mi se potrivește, nu pot să ignor totuși tendințele toamnei.

Nu mi-a plăcut niciodată să fac comparații între mine și modelele care defilează pe catwalk. Asta pentru că nu am nici pe departe un corp perfect. Știu că nu sunt singura. Degeaba îmi place mie un outfit dacă nu mi se potrivește deloc. Nu defilez pe podium și nu am nevoie să strălucesc. Trebuie doar să mă simt bine în ținuta aleasă, să îmi placă în primul rând mie, apoi celor din jur. Că experți în modă sunt pe toate drumurile, așa că gusturile nu se discută… Așadar… Ce cumpărăm?

Alege ceva practic care nu se demodează niciodată dar și ceva în trend.

Culoare

Culorile arămii ale toamnei sunt mereu în trend. La fel și negrul, care este o alegere potrivită indiferent de sezon sau ocazie. Dacă dorești însă un strop de nonconformism, atunci trebuie să știi că anul acesta se poartă articolele vestimentare țesute cu fir argintiu, albastrul electric, verde, vișiniu dar și articolele vestimentare din categoria animal print!

Croială

În ceea ce privește croiala, toamna acesta se poartă ținutele lejere, confortabile, care te fac să te simți mai relaxată și sigură pe tine. Piesele vestimentare asimetrice sunt în continuare printre preferatele celor care dau startul în modă.

Materiale

Denimul a revenit în forță, iar toamna lui 2017 promite o revoluție a acestui material. Fie că te îmbraci în denim din cap până în picioare sau alegi o piesă reprezentativă, cu siguranță poți spune că respecți codul impus anul acesta. Articolele vestimentare din piele însă rămân în vârful clasamentului. Foarte apreciate sunt mixurile din piele și voal, piele și stofă.

Combinații

Poți combina o cămașă din denim cu o fustă din stofă până la genunchi de culoare muștar și pantofi stiletto nude. Sau îți poți pune în valoare ținuta cu niște pantaloni de dama mulați, o tunică albă cu dantelă și pantofi argintii. De efect sunt și salopetele  cu voloane sau foarte decoltate. O salopetă lungă de un albastru electric cu siguranță te va ajuta să nu treci neobservată.

Pentru zilele friguroase alege una din aceste jachete de toamna! Anul acesta se poartă jachetele scurte din denim, cardiganele tricotate, cojocelele din blăniță, paltoanele din lână și vâscoză brodate și jachetele scurte din piele. Indiferent de ocazie, ai de unde alege astfel încât plimbările din zilele răcoroase să fie mult mai plăcute.

Nu uitați însă ca atunci când doriți lucruri nou în garderobă, să țineți cont dacă acestea se potrivesc cu statura, forma corpului, vârsta, culoarea pielii. În același timp ar trebui să vă gândiți și la ce aveți deja în dulap în cazul în care nu aveți un buget suficient de mare pentru a vă cumpăra mai multe ținute.

Chiar dacă nu îți înnoiești întreaga garderobă, e musai să adaugi în garderobă câteva piese vestimentare cu care să faci senzație! Spor la cumpărături!

6 COMENTARII

  1. si eu sunt adepta pantalonilor, deci chiar m-am bucurat de recomandarile tale. La jachete eu le prefer pe cele putin mai lungi care sa imi acopere fundul. Stiu ca nu il fac mai mic, dar mai ascund din el.

  2. Cand ai atatea variante eu as merge pe o combinatie care sa fie pe gustul meu si sa-mi tina de cald. Imi place foarte mult sa port un palton in sezonul rece asa ca pentru mine aceasta este piesa de rezistenta 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here