Vine vremea când trebuie să facem curat în arhiva personală și să aruncăm anumite hârtii care nu mai sunt folositoare sau de actualitate. În ultimii ani am observat că s-a mizat destul de mult pe facturile online, iar acest aspect din punctul meu de vedere reprezintă un mare avantaj în primul rând datorită faptului că mai salvăm de la moarte câțiva copaci, dar și datorită faptului că primim factura mereu la timp. Un alt avantaj este reprezentat de spațiul de depozitare. Chiar dacă e o simplă hârtie, lună de lună facturile se adună iar teancul se mărește. Online e mult mai simplu. Am primit factura, am descărcat-o într-un folder, iar mai apoi am făcut plata ghiciți cum? Tot online.
Însă nu toți furnizorii de servicii procedează așa. În plus, mai sunt și facturi vechi de pe vremea lui „Pazvante Chiorul” pe care le păstrezi, chiar dacă știi că sunt plătite, tocmai pentru că ți-e teamă să le arunci pur și simplu la gunoi ca nu care cumva datele tale să ajungă pe mâini greșite.
Alte documente care ocupă spațiu inutil în sertar sau dulap sunt contracte expirate pentru anumite servicii sau facturi de achizitie pentru anumite aparate care au ieșit de mult timp din garanție. Unele produse poate că nici nu le mai ai, în schimb factura o păstrezi cu grijă. Aici fac referire la telefoane mobile sau alte gadgeturi mici.
Să mai aduc în discuție copiile de pe cartea de identitate care au expirat? Poate că acest document nu îi este de prea mult folos cuiva, dar de ce să ajungă datele personale în mâini neautorizate, mai ales că CNP-ul e mereu același.
Soluția eficientă și ecologică pentru a scăpa de toate aceste documente fără riscul ca datele tale personale să ajungă pe mâini străine este utilizarea unui distrugător de documente precum unul din cele de aici! Prețurile pornesc de la 65 lei și cresc în funcție de volumul de documente ce trebuiesc distruse, cât de des trebuie să utilizezi aparatul și mai ales ce tipuri de date trebuie să distrugi. Pentru consumatorii casnici este util unul micuț și ieftin.
Pentru persoanele juridice însă, recomandat este un distrugător de documente cu o capacitate mai mare de coli, dar care poate distruge și datele aflate pe CD-uri sau DVD-uri. Acestea din urmă nu pot fi nici șterse nici rupte manual, pentru că există riscul să apară mici accidente.
Hârtia provenită din distrugerea documentelor recomandat este să fie dusă la un centru de reciclare.
Când vine vorba de birou, foarte util este și un trimmer sau o ghilotină pentru hârtie. Aici găsiți mai multe modele ideale pentru orice birou complet utilat. La ce îți este de folos? Dacă ai de făcut un afiș, sau ai de tăiat hârtie la o anumită dimensiune, un astfel de aparat este absolut necesar în birou. O să vin în ajutor cu o idee. Dacă doriți să scutiți niște bani, vă puteți face singuri cărțile de vizită. Sunt destule programe gratuite care fac asta și nici nu vă trebuie prea multă pricepere. După ce ați realizat modelul, îl multiplicați și așezați în pagină, apoi îl imprimați pe un carton ceva mai gros la o imprimantă color. Pe o coală format standard A4 încap 10 sau 12 cărți de vizită, depinde și cât de mari doriți să fie dimensiunile unei bucăți. De aici lucrurile sunt destul de simple. Le puteți tăia folosind ghilotina manuală și astfel veți economisi o parte din bani.
Eu chiar as cumpara unul! Am descoperit recent ca un vecin e asa …plictisit, nebun etc….incat cauta prin gunoaie ca sa vada ce aruncam Si nu e sarac! Are pensie ultra buna, pare normal…la suprafata! cred ca il mananca curiozitatea!
acasa nu sunt multe documente vitale, dar mie nu imi place sa arunc facturi sau plicuri cu adresa pe ele sau date de genul asta. De aceea ne-am cumparat un distugator de documente. Cred ca pe cel mai ieftin l-am luat, dar eu ma declar multumita.
Pentru acasa nu cred ca se merita dar la serviciu da.