Site-ul tău are nevoie de optimizare? Iată ce trebuie să faci pentru ca acesta să ajungă în topul căutărilor pe Google!

2

Mulţi au impresia că dacă şi-au deschis un magazin online, sau şi-au cumpărat un domeniu pentru blog l-au prins pe Dumnezeu de picior. Că imediat după ce şi-au făcut apariţia în online, or să curgă comenzile şi colaborările mai ceva decât apa de la robinet. După ce văd că lucrurile nu stau deloc aşa, apare dezamăgirea. În spatele unui site bine pus la punct se află ore întregi de muncă. În unele cazuri, dacă nu există o investiţie, putem spune că în spatele unui site bine indexat şi cu un conţinut de calitate se află chiar ani de muncă. Însă pentru ca site-ul să ţină pasul în permanenţă cu standardele virtuale, acesta trebuie să fie foarte bine optimizat, indiferent de vechimea sa. Pentru asta este necesar să apelăm la specialişti care oferă servicii seo de calitate.

Scopul fiecărui site este ca acesta să apară în topul rezultatelor atunci când cineva caută o informaţie, un produs sau un serviciu. Lupta însă e acerbă, mai ales că există foarte multe firme care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual. Cum au ajuns la succes? Reţeta e simplă! În primul rând au oferit conţinut de calitate. Însă conţinutul pentru a fi corect şi rapid indexat de motoarele de căutare (în special Google), dar în acelaşi timp şi propulsat în topul rezultatelor când cineva caută după anumite cuvinte cheie o informaţie disponibilă pe site, trebuie să treacă prin anumite filtre. Este adevărat că există anumite plug-in-uri care pot oferi o uşoară îmbunătăţire în acest sens, însă, dacă doreşti o campanie de promovare SEO profesională, ai nevoie de cunoştinţe solide atât tehnice cât şi de business, cunoştinţe pe care doar un profesionist în domeniu le poate oferi.

Şi între noi fie vorba. Din experienţă pot spune că este foarte greu să te ocupi şi de partea tehnică, dar şi de conţinut. Când te întinzi prea mult rişti să te rupi… cu alte cuvinte, decât sa faci mult şi prost, mai bine puţin şi bine. Tehnologia evoluează, iar o persoană care posedă cunoştinţe minime în domeniu va ţine greu pasul cu modificările aflate într-o continua mişcare.

Un site bine optimizat SEO şi cu un conţinut de calitate va fi mult mai rapid accesat, iar informaţia oferită va ajunge mai uşor la inimile persoanelor interesate. Cum cel mai important şi accesat motor de căutare este Google, trebuie să ne îndreptăm atenţia cât mai mult în această direcţie. Ţinta este prima pagină, dacă se poate chiar prima poziţie. Însă pentru asta ai nevoie de experienţă, mulţi ani de muncă şi determinare. Dar un site care a ajuns la acest nivel are o valoare inestimabilă, aşa că dacă doreşti să renunţi la afacere şi să-ţi vinzi şi site-ul, atunci acesta are o valoare financiară considerabilă, pentru că nu e aşa simplu să ajungi la performanţa de a ocupa un loc fruntaş pe prima pagină. Bineînţeles, dacă doreşti să îl păstrezi, locul ocupat în top îţi va aduce numeroase beneficii şi comenzi. Însă nu trebuie să uităm de concurenţă.

Pentru a ne păstra locul trebuie să fim cei mai buni, atât prin conţinut, cât şi prin optimizare permanentă. Procesul SEO este extrem de complex şi foarte important pentru orice afacere care activează în domeniul online.

Cât de importantă este optimizarea SEO pentru site-ul tău


  • este un punct de plecare esenţial pentru oricine doreşte să aibă o afacere online.
  • contribuie în mod deosebit la sporirea notorietăţii site-ului, ajutându-l să apară în topul căutărilor.
  • ţine pasul cu toate schimbările din domeniul online, făcând faţă atât cerinţelor cât şi concurenţei.
  • ajută la îmbunătăţirea informaţiilor privind comportamentul consumatorului.
  • contribuie la îmbunătăţirea experienţei de cumpărare a clienţilor.
  • are un rol important în ceea ce priveşte structurarea eficientă a site-ului pe categorii.
  • contribuie la creşterea gradului de fidelizare al clientilor faţă de brand.

Etape SEO esenţiale


Stabilirea unui target

Bineînţeles că în orice domeniu, trebuie să ne stabilim o ţintă. După stabilirea acesteia putem demara o campanie de marketing potrivită nişei în care activăm care să implice creşterea vizibilităţii site-ului, implicit şi creşterea vânzărilor. Pentru asta este nevoie de o campanie de promovare bine gândită şi un conţinut de calitate, astfel încât să existe un număr cât mai mare de cuvinte indexate, cuvinte care să te propulseze către top.

Structurarea corectă a site-ului

Structurarea unui site este esenţială. Este precum o casă pe care o clădeşti, gândindu-te din timp unde va fi poziţionată fiecare cameră, astfel încât să îţi fie cât mai uşor să-ţi desfăşori activitatea. Un site bine gândit şi corect structurat va contribui la succesul afacerii online. În primul rând, clientul va reuşi să parcurgă cu uşurinţă fiecare categorie şi să acceseze strict informaţia dorită. Dacă vorbim de un magazin, acesta trebuie să aibă comenzi cât mai simple, paşi puţini de urmat şi neapărat să se adreseze în limba vorbită de publicul ţintă.

Trebuie să menţionez că la acest capitol un joc foarte important îl are şi viteza de încărcare a site-ului. De aceea mare atenţie pe ce server vă ţineţi site-ul şi ce spaţiu aveţi disponibil. Un site care se va încărca greu, va determina clienţii să îl ocolească şi să se îndrepte către concurenţă. Viteza însă nu este influenţată doar de host ci şi de alţi factori interni care determină ca încărcarea paginilor să se realizeze cu dificultate. Apelând la serviciile unui profesionist, acesta va reuşi să optimizeze site-ul astfel încât paginile să se încarce foarte uşor.

Optimizare offpage

Aceasta etapă presupune obţinerea în mod natural  de cât mai multe link-uri externe de calitate. Acestea vor contribui la creşterea autorităţii site-ului şi îl vor propulsa în topul căutărilor. Există mai multe modalităţi prin care puteţi obţine backlinkuri de calitate: content marketing, native advertising, link building, guest blog posting, comunicate de presă. Dacă spre exemplu aveţi un magazin online, în primul rând puteţi crea o secţiune gen blog unde să postaţi regulat anumite articole despre produsele pe care le promovaţi cu link-uri interne aferente fiecărui produs în parte. Bineînţeles că puteţi realiza periodic câte un comunicat de presă pe care să îl postaţi pe site-urile cu impact media, sau să demaraţi o campanie prin care să vă promovaţi afacerea pe bloguri.
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. eu ma apucasem de studiat partea de seo si mi-a trecut. O sa scriu ca si pana acum, fara reguli de genul asta, si faca sfantul Google ce o vrea ca eu altfel nu ma pricep la optimizari si alte cele.

  2. Eu nu ma descurc cu teoria, iar in ce priveste practica…..merg mai mult pe instinct.
    Uneori gresesc, alteori nu.
    Sper sa fie cat mai putine greseli, dar oricum stiu ca nu totul tine de mine pentru ca regulile se schimba in permanenta si nu exista o formula optima de castig.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.