M-am gândit mult dacă să public sau nu acest articol. Nu m-am decis dacă ar trebui să dau naştere unui noi rubrici pe blog, dar povestea aceasta de viaţă mi-a plăcut, aşa că am decis să o public!

„Stătea în faţa mea purtând  acel aer misterios pe care îl avea şi în prima zi în care ne-am cunoscut la balul de absolvire. Avea privirea rece, de gheaţă! Tăcerea s-a aşternut în încăperea goală. Nu ştiam ce să ne mai spunem… după 10 ani! 10 ani lungi în care nu am mai ştiut nimic unul de altul.

Tăceam în continuare. Însă ne înţelegeam din priviri. Liniştea devenea din ce în ce mai apăsătoare. Buzele noastre parcă erau pecetluite, însă gândurile ne purtau pe alte tărâmuri, unde eram doar noi. Le puteam citi de parcă erau tipărite pe o carte deschisă a sufletului.

În toţi aceşti ani m-am gândit de multe ori la el. Nu era genul de persoană pe care o poţi uita aşa uşor. Mă gândeam la ce o să îi spun când îl voi întâlni şi la felul în care voi reacţiona. Se pare însă că soarta m-a luat pe nepregătite. Acum e aici, în faţa mea… iar eu nu pot schiţa niciun gest şi nu pot scoate niciun cuvânt. În mintea mea e un cocktail de gânduri şi sentimente care mai au puţin şi explodează. Nu ştiu cât de bine se vede ce simt din exterior, dar în interiorul meu s-a pornit o adevărată furtună. E un zbucium mut pe care nu îl pot descrie!

După o tăcere lungă în care doar gândurile noastre şi-au vorbit, după acea privire pătrunzătoare care m-a făcut să mă cutremur din toate încheieturile, el a făcut primul pas.

– Avem multe să ne spunem.

Avea aceeaşi voce caldă şi sexy care îmi spunea poveşti nemuritoare şi-mi alina nopţile reci. Aveam multe de spus, e adevărat. Dar acum parcă nimic nu mai conta! E prea târziu. De dragul vremurilor trecute…

– Mergem la aceeaşi cafenea?

Ca o ironie a sorţii, aceeaşi cafenea era peste drum… neschimbată. De parcă timpul a stat şi pentru ea în loc. De parcă aştepta să ne vadă povestea…

Mereu a fost un bărbat şarmant, cu un aer misterios, un zâmbet zglobiu şi o privire pătrunzătoare. Era tandru, dar în acelaşi timp sălbatic şi plin de pasiune. Era mereu atent la detalii şi mă făcea să mă simt de fiecare dată specială. Era o persoană rafinată, sofisticată, cu o eleganţă aparte şi purta doar costume de calitate. Nu avea o constituţie obişnuită, aşa că opta mereu pentru costume la comanda, iar alegerile lui fine mă fascinau. Era un bărbat stilat şi se pare că la fel a rămas şi acum. Nu s-a schimbat deloc…

Este şi acum aceeaşi persoană puternică, cuceritoare şi plină de şarm, care poate da cu uşurinţă clasă oricărui bărbat, atât prin stilul vestimentar cât şi prin caracter.

Cafeneaua ne aştepta să ne asculte tainele. Şi ne-a ascultat până când a obosit şi a dorit să-şi închidă porţile. Până şi cerul a început a plânge… dacă erau lacrimi de tristeţe sau bucurie nu l-am întrebat. Dar lacrimile lui băteau în ferestrele reci acompanind acordurile fine de vioară.

Sunt 10 ani irosiţi fără rost… 10 ani de când s-a produs o ruptură între noi, iar fiecare şi-a găsit o altă cale în viaţă. 10 ani în care orgoliile au fost mai presus decât dragostea. 10 ani în care ne-am construit fiecare câte o carieră de succes, dar nu şi o familie. Iar acum soarta ne-a adus din nou împreună. Mai maturi, mai responsabili, dar la fel de plini de viaţă.

Se spune că relaţiile dintre oameni sunt făcute în ceruri. Că fiecare îşi are jumătatea. Trebuie doar să o caute, iar atunci când o găseşte să o păstreze. Pentru că dacă o lasă să plece, există riscul să nu o mai găsească. Însă sunt şi oameni norocoşi, iar eu se pare că fac parte din această categorie. Parcă nimic din ce a fost nu mai contează. Trecutul ne-a împovărat cu multe. Amândoi am greşit… eram tineri, fără experienţă şi mânaţi doar de sentimente, nu şi de raţionament. Aveam toată viaţa înainte şi nu am ştiut ce să facem. Însă acum ştim şi din fericire nu e prea târziu. Avem şi acum toata viaţa înainte. Ne putem construi propriul Univers în care să privim către acelaşi orizont.”

Cu drag G.G., Bucureşti!

Mulţumesc G.G. pentru această scrisoare emoţionantă. Sper că şi vouă v-a plăcut povestea ei.

De

2 comentarii la „Scrisoare de la o cititoare: „Era un bărbat şarmant…””
  1. Gresesc cumva sau imaginea magazinului e chiar Andrei de la „Alb-Negru”. In cazul asta, asa mi-l imaginez pe eroul din poveste fiindca si lui ii vin costumele „ca turnate”.

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.