Suntem în Ajun de Crăciun, iar zăpada încă se lasă aşteptată. Însă bucuria sosirii celei mai aşteptate zile din an înlătură orice regret legat de lipsa omătului.

Nu ştiu de ce, dar an de an Crăciunul reuşeşte să mă emoţioneze profund. Realizez că această Sărbătoare nu stă doar în tolba plina a Moşului, nici în bradul frumos împodobit şi nici în bucatele alese de pe masă.

Această Sărbătoare este despre Naşterea Mântuitorului. Şi cum putem sărbători altfel decât în familie?

În copilărie îmi aduc aminte şi acum clipele magice în care îmi luam bocceluţa şi cutreieram satul în lung şi în lat, cântând pe la casele oamenilor colinde alese. Erau ierni cu omătul mai mare decât mine, însă bucuria de a vesti Naşterea Domnului era mai mare. Nu colindam pentru a primi ceva, colindam de dragul tradiţiei. Plecam fie în grup cu mai mulţi copii, fie însoţită de bunicul care se întorcea acasă mai vesel decât mine. Traista îmi era plină de nuci, mere, colaci sau diverse bunătăţi pregătite cu mare migală de suflete calde ce azi nu mai sunt printre noi.

Pas cu pas, vers cu vers, casă după casă, vestea sosirii Crăciunului se făcea auzită. Pe uliţe răsunau clinchete de clopoţei şi vocile cristaline ale copiilor. Cum să uit acele clipe?

Din păcate timpul necruţător şi-a pus amprenta şi asupra mea. Anii au trecut, iar colindele copilăriei au rămas doar în amintirile mele. Însă an de an, spectacolele organizate cu ocazia Crăciunului îmi reînviau în suflet acele clipe pline de emoţie… Tânjeam să fiu din nou copil!

Astăzi am şansa să retrăiesc acele clipe, să redevin din nou copil şi să mă bucur de magia Crăciunului. Totul se datorează micuţului meu care mi-a luminat viaţa şi mi-a călăuzit paşii spre liniştea sufletească.

Joi 22 decembrie 2016, am avut ocazia să îmi hrănesc sufletul participând la spectacolul organizat de Centrul Judeţean de Cultură Prahova cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova. Spectacolul, aflat la prima ediţie a purtat numele de „Festivalul Datinilor de Crăciun şi Anul Nou” la care au participat grupuri de colindători din mai multe localităţi din Prahova precum:

  • Buciumașii din Adunați
  • Flori de Garofiță din Măneciu
  • Poienița și Mugurelul din Drajna
  • Băsmăluța din Măgurele
  • Izvorașul din Izvoarele
  • Ciobănașul din Starchiojd
  • Rapsozii Prahovei din județul Prahova
  • Trăsnitorii din Valea Călugărească
  • Clasa de canto muzică populară a Casei de Cultură din Plopeni
  • Chindia al Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești
  • Ciucurașii Prahovei, Centrul Județean de Cultură Prahova

Alaiul de colindători a pornit din faţa Palatului Culturii din Ploieşti şi s-a oprit în faţa Palatului Administrativ, intrarea principală, unde au fost colindaţi reprezentanţii judeţului. Spectacolul a continuat mai apoi în Sala Europa din Palatul Administrativ, unde intrarea a fost liberă!

Colindele au reuşit să anime atmosfera, soarele ne-a zâmbit prietenos, iar copiii au dezgheţat cu puritatea lor fiecare inimă prezentă la eveniment, ţesând cu fire magice punţi către suflete.

Nu pot decât să mulţumesc organizatorilor acestui eveniment pentru minunatul spectacol oferit. Felicitări şi tuturor participanţilor care s-au străduit şi au reuşit să ne încălzească inimile.  Mă bucur că există oameni care încearcă să păstreze vii tradiţiile străbunilor într-o societate modernă şi în continuă expansiune. Chiar dacă tindem spre dezvoltare nu ar trebui să ne uităm valorile şi tradiţiile care detaşat ne propulsează în topul celor mai frumoase ţări din lume! Sper ca pe viitor să îşi prezinte intenţia de a participa grupuri de colindători din fiecare localitate din judeţ.

Mai jos o să vă pezint câteva fotografii de la eveniment!

Horia a adormit!

În încheiere, doresc să vă urez tuturor un Crăciun binecuvântat, multă sănătate, fericire şi linişte sufletească! Vă îmbrăţişez călduros!

 

De

8 comentarii la „În Ajun de Crăciun vă urez Sărbători magice şi un Crăciun Fericit!”
  1. Asa este! Cel mai mult imi pare rau dupa colinde si alte traditii care au facut din copilaria noastra una de neuitat! Anul asta am avut parte de foarte multe momente magice alaturi de Mos Craciun, de colinde cantate la gura sobei, asa ca m-am reintors in copilarie alaturi de baietelul meu Dragos. La multi ani!

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.