Călcatul rufelor pentru marea majoritate a oamenilor este o adevărată corvoadă. Cunosc puţine persoane care spun că această activitate este una plăcută. Pe mine personal nu prea mă încântă, dar nici nu mă pot plânge, deoarece deţin un fier de călcat cu abur eficient. Nu pot ieşi pe stradă fără o haină perfect netezită, fără cute sau alte imperfecţiuni. Pur şi simplu ţin la imaginea mea, de aceea respect cu sfinţenie această etichetă.
Calcatul rufelor este o activitate la fel de importantă ca spălatul deoarece după uscare, o haină călcată nu numai că va arăta perfect, dar va fi şi igienizată. Aburul va distruge toate bacteriile prezente pe suprafaţa ţesăturii, bacterii care pot provoca diverse alergii în cazul persoanelor cu piele sensibilă. Din acest motiv călcatul rufelor, inclusiv al lenjeriilor de pat este absolut necesar.
Nu am acordat dintotdeauna importanţă acestei activităţi. Am început să fiu mult mai atentă de când am devenit mămică. De atunci, orice lenjerie sau orice alt obiect vestimentar cu un material ce permite călcarea, trece obligatoriu pe sub jetul de abur şi talpa fierului de călcat.
Dar pentru ca fierul de călcat să fie eficient, iar tu să obţii rezultatele mult dorite fără prea mult efort, trebuie să ţii cont de 4 criterii esenţiale:
1. Importanţa jetului de abur
La vechiul meu fier de călcat, foloseam o pompiţă pentru a stropi uşor ţesătura ca să calc mai uşor, sau călcam rufele când acestea erau puţin jilave. Poate din acest motiv am prins o oarecare antipatie faţă de această muncă. În plus, anumite tipuri de materiale îmi dădeau mari bătăi de cap. Pur şi simplu nu se lăsau netezite, iar cutele apăreau din senin fix când credeam că treaba este făcută. Tehnologia din ziua de azi permite netezirea materialelor, indiferent de natura acestora, rapid şi fără efort cu ajutorul jetului de abur.
În funcţie de preţ, puteţi opta pentru un fier de călcat cu un jet continuu începând de la 20 grame pe minut. Un fier de călcat foarte eficient precum unul de aici, are un debit de abur de aproximativ 40-50 de grame pe minut, iar pe talpă sunt distribuite uniform un număr cât mai mare de orificii prin care aburul să iasă. Important este ca aceste găuri să existe inclusiv în vârful fierului pentru a călca fără probleme şi zonele greu accesibile ale bluzelor sau cămăşilor.
2. Talpa – un criteriu determinant
Talpa este un criteriu important când vine vorba de alegerea fierului de călcat. Aceasta intră direct în contact cu suprafaţa ţesăturii, din acest motiv suprafaţa ei trebuie să asigure o bună alunecare, să nu se lipească şi să nu lase cute. Talpa fierului de călcat este realizată din aluminiu deoarece este un metal conducător de căldură foarte eficient. Diferenţă stă însă în materialul în care este învelită această talpă.
- Talpa cu teflon – este mult mai sensibilă deoarece se poate zgâria uşor, în schimb materialul nu se lipeşte deloc de material
- Talpa ceramică – este foarte rezistentă la zgârieturi, alunecă uşor pe ţesătură şi este uşor de curăţat
- Talpa SteamGlide oferă o foarte bună alunecare şi permite o distribuţie echilibrată a aburului datorită distribuirii orificiilor prin care aburul iese. În plus este şi foarte uşor de curăţat.
- T-ionicGlide – este cea mai performantă talpă întâlnită la un fier de călcat marca Philips. Aceasta oferă un standard de alunecare superior şi rezistent la zgârieturi. Această tehnologie oferă o distribuire uniformă a aburului şi elimină cu uşurinţă orice cută.
3. Puterea fierului de călcat
Puterea fierului de călcat reprezintă durata în care temperatura la care talpa ajunge la valoarea optimă pentru ca fierul de călcat să poată fi utilizat. Valoarea acestei puteri este dată de numărul de waţi. Un fier de călcat eficient şi puternic se va încălzi în doar câteva secunde, ceea ce te va face să economiseşti foarte mult timp. Pe piaţă există fel de fel de modele cu o putere care variază între 1800W şi 3000W. Un fier de călcat cu un număr de waţi mai mare se încălzeşte mult mai repede decât unul cu o putere mai mică. Exact ca în cazul maşinilor. Un automobil cu un motor mai puternic va porni mai rapid de la semafor decât unul cu un motor de o putere mai slabă.
4. Funcţiile fierului de călcat
- Sistem automat de oprire. De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă grăbiţi atât de tare la plecare încât nu mai ştiţi dacă aţi scos sau nu din priză fierul de călcat? Ei bine un fier de călcat cu o astfel de funcţie nu vă va întoarce din drum de frică să să nu daţi foc casei! 😛 Sistemul se va opri automat după două minute de nefuncţionare.
- Sistem de călcare automată a textilelor fără reglaje suplimentare pentru fiecare material în parte. Indiferent dacă vrei să calci un tricou din bumbac, o bluză satinată, pantalonii de blugi sau de in, o astfel de funcţie va îndepărta cu succes orice cută fără ca tu să măreşti debitul de abur sau temperatura.
- Opţiunea de a putea folosi fierul de călcat şi pe verticală. Un jet puternic de abur de până la 210 g oferă această posibilitate. Astfel poţi netezi mai uşor o cută de pe sacou direct de pe umeraş, sau poţi călca fără mari bătăi de cap draperiile şi perdelele direct de la fereastră.
- Debit de abur continuu: fluxul de abur continuu de până la 50 g/min oferă cantitatea ideală de abur pentru a îndepărta cu succes toate cutele.
- Sistem anticalcar: oferă posibilitatea de a utiliza fără griji apă direct de la robinet.
- Sistem de fixare pe masa de călcat: face procesul de călcare al rufelor mult mai uşor de efectuat.
Voi ce tipuri de fier de călcat folosiţi?
eu am avut pana acum doar fiare ieftine, recunosc. n-am investit in ceva de calitate. dar dupa ce ne mutam, am in plan un fier cu talpa din ceramica, deja am ochit cateva modele
Multumim pentru sfaturi! Chiar ma gandeam sa-i cumpar mamei un fier de calcat nou. 😀
Am un fier cu 1000 de functii, dar nu stiu sa il folosesc. 😀 Oricum, planuiesc sa imi iau unul vertical de la Philips. Astept sa il mai reducă. xoxo
Sunt un mare anti-talent la calcat, poate din cauza ca nu am stiut sa aleg un fier de calcat potrivit
Pentru mine este foarte important si daca are functia de a calca vertical.
Eu chiar sunt in cautarea unui fier de calcat bun, la ultimull m-am lacomit ca era la reducere si mi-am luat teapa.Mi-a fost invatarura de minte .
Mai bine dau un ban si iau ceva bun.
Multumim pentru articol, este foarte util.
Fierul de calcat este pe lista mea de wish de ceva vreme, insa nu am reusit sa il iau inca. Actualul fier l-am primit cadou la nunta, deci este deja antic si nu are prea multe functii. Mi-as dori unul cu functie verticala.
http://www.dianaantesofi.ro
Interesant articol, foarte util.
Ce bine că sunt bărbat! 😀
In prezent folosesc statia cu aburi de la Tefal. Este ideala pentru orice gospodina
Eu am un fier de calcat cu aburi Philips cumparat de sotul meu si o statie Philips. Statia o folosesc cand am volum mare de calcat, in rest tot fierul de calcat e baza.
Am unul si se incadreaza in multe din aceste cerinte. Ai mare dreptate.
Am un fier de calcat antic, dar nu l-as da pe unul nou. Poate daca -mi face cineva vreun cadou… 😀
Am unul de la Tefal, l-am cumparat de la o prietena, de atunci am descoperit placerea de a calca.
zilele acesta mi s-a stricat fierul si e tare rau fara el, pentru ca atunci cand vreau sa ies in oras nu am cu ce imi calca o haina…dar trebuie neaparat sa-mi achizitionez unul iar acest articol imi e de mare ajutor
la mine, daca nu are calcare pe verticala, nici nu il cumpar. Mereu am nevoie sa retusez anumite haine sau sa netezesc pe fuga cate ceva si nu imi este mai usor cu functia asta.
Eu am un fier de calcat cu aburi Tefal cu care ma impac foarte bine.
Eu m-am intors de curand la cel vechi fiindca fi-meu (care nu lasa pe nimeni sa-i calce camasile mai ales sau alte haine) i s-a lasat la al meu si cum sa rezit? Mai ales ca a invocat nu stiu ce pe la fir ca ar cam curenta. Speculant, stie ca nu rezist la asa ceva, moare mamita de grija copilului. 😀
Eu vreau o statie de calcat, sa pot calca si pe verticala, si pe orizontala :d
As avea si eu nevoie de un fier de calcat mai performant. Al meu e depasit saracu.
Foarte utile sfaturile. Am nevoie de un fier de călcat nou 🙂