A început deja sezonul compoturilor, dulceţurilor şi altor bunătăţi ce vrem să le conservăm pentru iarnă, iar pentru asta, pe lângă fructe avem nevoie şi de … borcane!
Nu cred că e prea plăcut să scoţi pe masă dulceaţă de zmeură, iar pe etichetă să îţi facă gingaş cu ochiul doi mititei, iar sub ei să scrie “muştar clasic”… 😉
Eu una sunt adepta principiului: “nimic nu se pierde, totul se transformă”, aşa că încerc să economisesc resursele reciclând borcanele folosite. Până la urmă, de ce ar trebui să cumpăr unele noi, când debaraua e plină de borcane goale pe care nu m-am îndurat să le arunc? Să revin la subiect…
Te-ai întrebat vreodată cum îndepărtezi eticheta de pe borcane sau sticle?
Dacă în unele cazuri, aceasta se îndepărtează foarte uşor, doar dacă borcanul este ţinut la înmuiat în apă călduţă, în alte cazuri misiunea pare a fi imposibilă.
Am păţit-o şi eu de nenumărate ori. Hârtia se curăţă, dar în urmă rămâne lipiciul, care nu doreşte să se îndepărteze sub nici o formă. 😛
Ce e de făcut?
Metoda 1 – cea mai uşoară
Lasă la înmuiat borcanul în puţină apă călduţă, apoi încearcă să îndepărtezi eticheta prinzând de unul din colţuri. Ţine borcanul sub jetul de apă caldă. Dacă aceasta nu se îndepărtează perfect, poţi folosi un bureţel de sârmă sau muchia unui cuţit. 😉
Metoda 2 – în cazul în care rămân urme de adeziv ce se intind şi nu vor să dispară
Într-o oală mare aşează un prosop pe fund. Acesta are rolul de a împiedica sticla să crape. Introdu borcanele în oală, apoi umple cu apă. Ai grijă ca apa să intre şi în burcane pentru ca acestea să se scufunde. Adaugă puţin detergent de vase, apoi porneşte focul. În momentul în care apa dă în clocot, poţi opri focul şi acoperi vasul. După aproximativ 30 minute poţi scoate borcanele unul câte unul din apă. Ai grijă că încă frig. Foloseşte un făcăleţ, scoate borcanul şi ţine-l de margine cu o cârpă dacă nu suporţi temperatura. Apoi îndepărtează lipiciul buclucaş cu ajutorul părţii abrasive a bureţelului sau cu un buretel de sârmă. Pentru ca lipiciul să se cureţe mai uşor, foloseşte puţin CIF pe partea ce trebuie curăţată. 😛
Metoda 3 – metoda unsuroasă
Unge cleiul de pe etichetă cu ulei obişnuit, până ce acesta se îmbibă bine, apoi lasă-l să acţioneze câteva minute. Îndepărtează lipiciul cu un burete abraziv şi mult detergent de vase. 😀
Metoda 4 – amestecul minune
Amestecă o linguriţă de praf de copt cu puţin ulei, apoi unge zona ce doreşti să o cureţi. Lasă să acţioneze 30 minute, apoi freacă cu un burete abraziv şi puţin praf de curăţat (TIX) sau cu CIF. Clăteşte bine cu apă caldă. 😉
Primele două metode sunt cele mai simple. Le recomand mai ales dacă s-a strâns un volum mare de borcane cu etichetă, ce trebuiesc curăţate.
Foarte utile sfaturile!
Nici mie nu imi place sa scrie mazare pe borcan si sa fie un compot de visine acolo .:)) Mereu ma amuz cand vad ceva asemenator. Utile sfaturile! xoxo
Eu de obicei le spal cu sapun si apa calda, iar daca opun rezistenta le frec cu cutitul. 🙂
Interesante metode de curatare a borcanelor. Pe unele le stiam, pe altele nu. Oricum, nu ma ocup eu de misiunea asta, ii revine mamei ca si prepararea dulceturilor. Din partea mea….. renunt.
mama sa le dau cu ulei? pai dup-aia stau sa le frec si de eticheta si sa le si degresez o ora :)) Nu mai bine cumpar bocane de banii pe care ii dau pe ulei, detergent si apa calda? Am uitat sa mentionez ca sunt lenesa!
Cumparatul e cea mai usoara solutie. 😛 Eu doar la cele cu eticheta incapatanata am dat cu putin ulei pe adezivul acela ramas, am lasat sa actioneze, apoi am curatat cu buretelul de sarma si CIF si a iesit perfect. Se curata bine apoi cu apa calda si raman perfect curate. Mai ieftin e cu apa oparita, dar se pot crapa daca nu sunt manevrate cu atentie! 😀 Prea multa munca… si eu sunt cam comoda, dar imi place sa reciclez! 😉
Foarte utile sfaturi. Vara trecuta cautam si eu metode si nu gaseam.
De unele sfaturi stiam (le aplicam), dar de altele nici nu am auzit, nici nu m-as fi gandit sa le incerc 🙂
Multumesc de sfaturi, pe unele le stiiam pe alele, nu.
De ultimele 2 metode nu aveam habar, sunt complet inedite. Am sa le incerc, pentru ca eu nu arunc niciodata borcanele. Chiar daca nu le folosesc eu, le duc la tara si acolo sigur le umple cineva cu gem, zacusca sau amestecuri minune pentru ciorba.
Primele doua le folosesc si eu de ultimile doua nici nu stiam.
Prima metoda o folosesc si eu.
Toate metodele sunt bune, dar primele doua le folosesc.
Cel mai simplu si eficient mod de a îndepărta etichetele de pe diverse recipiente, este utilizarea foehn-ului. Se insistă 2-3 minute cu aerul cald asupra etichetei, care se va desprinde foarte usor împreună cu adezivul, astfel încât pe recipient nu va rămâne niciunfel de urmă de etichetă sau adeziv! 🙂
Multumesc pentru pont. De acesta nu stiam. Il voi folosi cu siguranta.
cel mai bine se curata cu WD 40
pulverizezi si il lasi 30 min. si il stergi cu un burete
Salut,
Eu reciclez sticle de vin si am gasit o formula pe un blog din UK, tot cu 2 ingrediente:
– detergent de vaselichid (ei recomandau Fairy);
– bicarbonat de sodiu (baking Soda).
Astfel:
1. Se inmuia cu putina apa suprafata cu lipici.
2. Se intindea detergentul de vase peste tot adezivul, cu degetul.
3. Se lasa 10-15 min. Dar se face si pasul 4 simultan cu 3 (imediat dupa ce ai intins detergentul aplici praful peste).
4. Se aplica bicarbonatul de sodiu. AENTIE: sa fie de Sodiu nu de Amoniu sau Praf de copt, reactia de la acestea este cu degajare de gaze…
5. Se freaca cu un burete abraziv.
6. Se clateste cu apa calduta.
Rezultatul e SUPER!
Sau mai exista metoda bunicii, apa fiarta cu soda caustica si manusi de protectie… extrem de toxic, dar eficient 100%.
Succes!
Dragos
Si eu reciclez sticle de vin. 🙂
Pentru productia proprie. Stau mai bine in beci in sticla. 😀
Am luat un dopuitor si astfel ambalez tot vinul. 😀
Multumesc frumos.
Ce fel de Dopuitor ai luat: cel cu stativ sau cel cu 4 parghii.
Mie personal mi se pare mai OK cel cu stativ.
Cu stativ. Cum ajung unde il am depozitat, ii fac o poza si o trimit pe mail.