Jurnal de călătorie: Mangalia

Îmi era dor de mare. Aproape că trecuse vara, iar soţul meu nu reuşise să-şi ia concediu. Nici anul trecut nu am fost. 2014 a fost un an special deoarece a venit pe lume Horia, aşa că am avut alte priorităţi.

Îmi doream nespus de mult să-mi duc băieţelul pe litoral şi să aibă parte de prima lui vacanţă la mare. Primul contact cu valurile şi apa sărată, prima mângâiere a brizei calde…

Şi cum vremea se anunţa a fi minunată, asta după o săptămână de coşmar pentru turişti cu ploi şi temperaturi scăzute, ne-am propus să nu mai amânăm vacanţa. Ca să nu prindem aglomeraţia din week-end ne-am hotărât să plecăm în perioada 27 – 30 august, ulterior 31 august!

Niciodată nu îmi rezerv din timp bilete. Nu ştiu dacă aş ieşi mai ieftin, tot ce ştiu este că mi-aş asuma un risc foarte mare. Şi aici nu mă refer neapărat la posibilele „ţepe”, ci la faptul că pot apărea alţi factori externi care să-mi strice planul de vacanţă, cum ar fi: condiţiile meteo, o schimbare în programul soţului, starea de sănătate sau cine ştie ce alte probleme neprevăzute.

Aşa că de fiecare dată am mers „la plesneală”, gândindu-mă că e imposibil să nu găsesc un loc de cazare. Dacă nu-mi convine la hotel sau locuri in bungalow nu mai găsesc, sunt mulţi localnici dispuşi să ne primească şi care îşi scutură cheile încrezători că cineva va opri la fiecare intrare în staţiune. Până la urmă, vara este singura perioadă în care şi-ar mai
putea rotunji veniturile.

Dar anul acesta, deoarece Horia este foarte mic, am ales să nu mai risc, aşa că am căutat cazare pe site-urile de specialitate.

Înainte să căutăm, ne-am întrebat: anul acesta unde mergem?

Nu mai doream la Năvodari, iar Mamaia cu toată agitaţia ei ieşea total din discuţie! Anul acesta vrem să căutăm altceva, ceva care să ne ofere în acelaşi timp şi linişte şi divertisment. Ce e drept, amândoi căutam mai mult linişte, aşa că la unison am strigat: Hai la Mangalia!

Mangalia… este din punctul meu de vedere „Perla din sudul litoralului românesc”. Municipiul Mangalia este o staţiune încărcată de istorie.

Când eram mică urmăream cu drag la televizor festivalul Callatis şi mă gândeam cât de frumos poate fi acolo. Cu toate astea, de fiecare dată când mergeam la mare alegeam alte staţiuni.

Drum bun călătorului!

Din Ploieşti am plecat la 6:00 dimineaţa şi am ajuns la 10:00. Am avut parte de un drum bun, liber şi fără peripeţii. Ce aş avea totuşi de reproşat celor de la CNADNR ar fi faptul că indicatoarele sunt destul de prost amplasate. În rest, spre deosebire de alte judeţe Constanţa stă destul de bine la capitolul infrastructură!

Cazare: Vila Evim

După cum vă spuneam mai sus, am început să căutăm un loc plăcut şi aproape de plajă, dar la un preţ rezonabil unde să ne cazăm.

Mi-a atras atenţia Vila Evim aşa că am sunat să întreb dacă se mai găsesc camere libere. Din fericire aveau o cameră la parter. Doamna de la celălalt capăt al firului era foarte amabilă, chiar a început să ne dea câteva sfaturi şi recomandări. Am rugat-o să ne rezerve camera, spunându-i că vom ajunge acolo joi, 27 august şi a rămas să o sunăm când ajungem în Mangalia pentru a ne îndruma la destinaţie.

O dată ajunşi în Mangalia, vila am găsit-o destul de uşor. Am rămas plăcut surprinsă de faptul că este aşezată foarte aproape de faleză (aproximativ 200 m), iar în apropiere aveam un Profi şi ceva mai încolo Lidl!

Am ajuns mult mai devreme, aşa că am rugat-o pe doamna Feizula să ne arate totuşi camera. Am văzut şi mi-a plăcut mult! Ne-a permis să ne schimbăm pentru a putea pleca la plajă până când camera va fi pregătită pentru noi. Horia s-a împrietenit din prima clipă cu gazda noastră!

Camera noastră avea baia imediat pe hol, dar aveam doar noi acces la ea. Celelalte camere, care erau ocupate, aveau baie proprie. Singura mică problemă a fost faptul că nu aveam frigider în cameră spre deosebire de restul camerelor. Trebuia să ţinem undeva lăpticul lui Horia şi berica lui tati! Dar această problemă s-a rezolvat, deoarece am primit un raft în frigiderul doamnei. Sincer. Îmi era cam ruşine să umblu într-un frigider străin, dar vorba aceea „cu ruşinea mori de foame”. Poate pe viitor vor achiziţiona un mic frigider şi pentru acea cameră!

Vila este foarte curată. La fel şi curtea, aşa că Horia s-a simţit în largul lui plimbându-se pe alee. Bolta de vie ţinea în permanenţă umbră, iar florile şi micuţa livadă încântau privirea!

Afară aveam la dispoziţie şi un mic foişor în care puteam găti, face un grătar sau lua masa. Îl foloseam dimineaţa pentru micul dejun şi cafea, în rest luam masa în oraş.

După cum vă spuneam, Horia s-a împrietenit foarte repede cu gazda noastră. Doamna Feizula iubeşte copiii, iar copiii simt asta. Aşa că Horia a ţinut un discurs pe limba lui şi a primit în dar câteva smochine extraordinar de dulci şi gustoase!

Ce m-a impresionat foarte mult a fost respectul pe care gazdele îl au faţă de turişti. Ne-au rugat să respectăm un anumit program de linişte, care din punctul meu de vedere este foarte corect şi de bun simţ.

Sincer, chiar m-am relaxat şi am dormit bine!

Aşa că recomand din toată inima această locaţie, persoanelor liniştite, familiilor cu copii şi celor cu bun simţ!

Vila totuşi nu o recomand persoanelor puse numai pe scandaluri şi distracţie, cu muzică la maxim, strigăte şi alt tip de comportament care ar putea deranja pe ceilalţi. Până la urmă, dacă vreau să merg într-un concediu, o fac pentru a mă relaxa, nu pentru a fi nevoită să asist fără voie şi pe banii mei la un spectacol de prost gust! Aşa că cei care nu sunt capabili să-i respecte pe cei din jur, pot merge liniştiţi în altă parte ca să se manifeste în voie. Cei care iubesc contactul cu reţelele de socializare sau nu pot sta departe de lumea virtuală au parte de wi-fi gratuit! Dacă doriţi şi alte fotografii puteţi accesa pagina Facebook Vila Evim! Camerele sunt superbe!

Restaurante

Nu voi vorbi despre toate localurile în care am luat masa, unde ba se strâmbau când am cerut bonul fiscal, ba căutau să umfle preţul. Nici nu ştiu dacă aveau un anumit „nume” cunoscut şi care ar merita recomandat.

Mi-a atras atenţia doar două despre care voi scrie câteva rânduri.

Plimbându-ne pe faleză, ne-a atras atenţia Terasa Amicii. Ca locaţie e superb, meniurile şi preţurile sunt ok. Este genul de restaurant „împinge tava”. Am luat o ciorbiţă de pui pentru Horia foarte gustoasă. Iar noi aveam pofta de pizza. Sincer, nu a fost cea mai bună alegere. Nu mi-a plăcut deloc pizza de la ei, aşa că nu am mai mers acolo. Dar nu neapărat din cauza pizzei, pur şi simplu am ales un local mai apropiat de locul de cazare. Personalul nota 10! Organizare excelentă, cu afişaj când e gata preparatul!

Că tot era în drumul nostru mi-a plăcut mult Restaurant Lebăda! Nota 10 ospătarilor dar şi bucătarilor! Ospătarii au fost prompţi, dar chiar dacă am aşteptat ceva mai multişor de când am comandat şi până a venit mâncarea (poate ni s-a părut din cauza foamei) rezultatul a fost încântător. Sincer nici nu am mai apucat să fac poze la meniu pentru prezentare, că arăta şi mirosea atât de bine, încât de fiecare dată omiteam acest pas!

Obiective turistice

De vizitat, nu am vizitat mare lucru din oraş. Horia este încă mic, o să îi prezint mai detaliat ţara când va mai creşte. Acum sincer nu doream decât ca razele calde ale soarelui să ne mângâie trupurile, iar briza mării să ne relaxeze. Nu doream decât să ascultăm marea!

Ştiu că sunt câteva obiective din Mangalia sau din apropiere care ar merita vizitate cum ar fi: Cetatea Callatis, Muzeul de Arheologie Callatis, Lacul Mangalia, Peştera Limanu, Peștera Movile, Portul turistic, Mormântul creștin cu psalmi, Herghelia Mangalia, Rezervația Naturală Hagieni, Edificiul Bizantin, Mormântul cu papyrus, Biserica Sf. Mina, Moscheea Esmahan Sultan, dar le-am lăsat pentru data viitoare.

Am fost puţin prin oraş şi în apropierea portului unde am admirat pe lângă ambarcaţiuni şi un grup de lebede foarte prietenoase cu turiştii!

Oraşul mi-a lăsat o impresie plăcută. Plaja curată (nu ştiu dacă e meritul hotelurilor din zonă sau al administraţiei locale), în schimb pe spaţiul dintre faleză şi stabilopozi foarte multe gunoaie, ca peste tot prin ţară de altfel! Ce e drept, coşurile de gunoi de pe faleză erau aproape inexistente, dar aici intervine şi bunul simţ al omului. Dacă şi-a cumpărat o sticlă de suc, cum a mers cu ea plină o parte din drum, mai putea merge cu ea şi după ce a golit-o până la primul coş de gunoi, dar mai avem mult până să ne civilizăm!

Faleza nu arată rău, dar ar mai trebui lucrat la ea! Ruşinică, domnule primar. Este un loc superb şi ar trebui să investiţi mai mult în el, nu să îl lăsaţi ca pe vremea lui Răposatu`!

În schimb la capitolul „iluminat public” nu am nimic de reproşat. Cel puţin pe unde am mers eu, nu au fost probleme.

Probleme importante nu au existat nici în rândul turiştilor. În general erau familii cu mulţi copii, liniştite şi cu bun simţ. Poate din acest motiv, nu am întâlnit cât am stat acolo nici un om al legii patrulând pe faleză sau plimbându-se prin oraş. Mă întrebam dacă nu aveţi pentru că oamenii sunt liniştiţi, sau au alt program şi nu ştiu eu!

Totuşi ar fi bine să-şi mai facă apariţia câte unul şi pe faleză, preventiv, chiar dacă nu este nevoie. Cred că ar îmbina utilul cu plăcutul. Ar avea parte de o plimbare relaxantă în timp ce şi-ar îndeplini sarcinile de serviciu, iar turiştii s-ar simţi mult mai în siguranţă. Nu vreau să se interpreteze că în Mangalia nu m-am simţit în siguranţă, departe de mine aceste gânduri, doar că mai multă implicare din partea autorităţilor nu ar strica şi poate că în acest fel turiştii sau localnicii vor fi mai puţini tentaţi să lase mizerie în urma lor.

Bălăceală non-stop şi relaxare cât cuprinde!

Am prins vreme bună. Nu era nici caniculă (în jur de 28 grade Celsius), nici aglomeraţie, nici vânt şi valuri mari).

Apa, foarte caldă şi curată l-a făcut pe Horia să nu mai iasă din ea. Îi plăcea atât de mult încât mă trăgea mereu de mânuţă să îl duc la bălăceală.

I-am luat şi un colac special, dar tot în mâinile noastre se simţea mai confortabil. Bătea apa cu pălmuţele şi striga bucuros. Şi-a făcut şi câţiva prieteni(e)! Deja micul meu cavaler era un adevărat cuceritor în rândul micuţelor domnişoare! A dormit bine, a mâncat, s-a jucat şi s-a distrat! Aproape că a uitat şi de durerea de dinţişori care îl supărase în ultimele zile. Nici nu am avut nevoie să îi dau ceva pentru calmarea durerii, a uitat de toate grijile lui de copilaş mic!

Iar cei mari care nu ştiu să înoate pot folosi colacul sau salteaua, fără a se aventura în larg! Chiar dacă acel colac e destinat copiilor între 3 şi 6 ani, copilul din mine s-a bucurat enorm de el!

Romantism la ceas de seară!

În fiecare seară admiram marea de pe faleză. Am prins şi lună plină, iar peisajul era mirific.

Horia când exersa paşii pe faleză, când adormea ca un îngeraş în cărucior.

Am avut parte şi de câteva momente haioase.

Stând şi ascultând marea într-o seară ma blochează o întrebare de baraj: „Cum e posibil ca luna să răsară şi la mare şi la Bucureşti în acelaşi timp? ” O întrebare inocentă adresată de un copilaş dulce. Ce m-a blocat nu a fost întrebarea în sine ci faptul că nu va mai trece mult până când şi noi vom fi bombardaţi cu astfel de întrebări „capcană”!

Un alt moment hazliu a fost acela în care un bătrânel simpatic îşi antrena căţelul să aducă jucăria din apă. Labradorul, nerăbdător se supunea dând din coadă. Cei doi mai erau însoţiţi de un căţel care avea o plăcuţă de gât. În timp ce mă chinuiam să desluşesc ce scrie pe plăcuţă, deoarece „lupa mea, nu bate prea departe”, cineva îmi ghiceşte gândurile şi întreabă: „Stai să văd şi eu cum îl cheamă pe acest căţel”… şi primesc Răspunsul: „Il cheamă CAZARE!” Apoi un ropot de râsete! Scena asta m-a urmărit mult timp. Ba chiar mă făcea să râd de una singură şi prin cameră seara înainte de culcare. Soţul ştia de ce râd, aşa că zâmbea şi el. Căţelul nu părea destul de prietenos, dar soţul meu, mare iubitor de animale, a reuşit totuşi să-l mângâie, chiar dacă amicul său patruped îi rânjea cu subînţeles!

Distracţie în staţiune!

Există şi aici un mic parc de distracţii pentru copii cu carusel, maşinuţe şi alte prostioare. Sau dacă vreţi ceva diferit puteţi închiria de pe faleză fel de fel de vehicule amuzante.