
Fiecare copil este unic, iar pentru oricare dintre noi, acesta înseamnă totul. Începând de la simpla alimentație și până la educație și asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi, creșterea unui copil presupune un efort pe care doar părinții îl pot cuantifica.
Există însă o categorie de copii care au nevoie de o îngrijire specială. Iar pentru aceștia niciun efort nu este prea mare, mai ales când vorbim despre modalitățile de ameliorare a calității vieții. Este vorba despre copiii cu afecțiuni din spectrul autist, pentru care a fost creat Centrul Pas cu Pas Suceava.
Este o categorie de care auzim din ce în ce mai des în ultima perioadă, dar rareori înțelegem despre ce anume este vorba. De multe ori, autismul este confundat cu handicapul de tip locomotor sau cu alte afecțiuni de ordin neuropsihic. De asemenea, acești copii ajung să fie stigmatizați în mediul social, având în vedere tulburările de atenție, dificultățile în a se concentra, a vorbi sau a răspunde la ore la fel ca alți copii de vârsta lor.
Centre speciale de terapie
Având în vedere aceste confuzii, trebuie spus că afecțiunile din spectrul autism nu sunt cauzate nici de lipsa de educație sau de posibilități ale copiilor cu astfel de probleme. Dimpotrivă, copiii cu autism sunt din toate păturile sociale și pentru care părinții lor fac niște eforturi deosebite. În sprijinul acestora vine și Centrul Pas cu Pas Suceava, un loc în care fiecare copil se va simți special, beneficiind de ajutor specializat în tratarea afecțiunilor mai sus amintite.
Terapie individuală și de grup
Fiindcă am amintit de confuziile care se fac în cazul copiilor cu autism, trebuie menționat faptul că mulți părinți identifică târziu problemele ce intervin în dezvoltarea propriilor copii. Aceasta întrucât autismul nu este o afecțiune care să genereze durere precum alte afecțiuni ușor sesizabile la copii.
Prin urmare, până la vârsta de aproximativ doi ani, orice copil care dezvoltă tulburări din spectrul autist putem spune că este la fel cu semenii săi. Afecțiunile sunt cu atât mai greu de depistat, în condițiile în care, până la această vârstă, copiii încă nu știu să vorbească, nu știu să ceară ceva părinților ori să răspundă la întrebările acestora.
Problemele încep să fie vizibile odată cu intrarea în comunitate, mai ales dacă acest lucru are loc la vârste foarte fragede. Este și motivul pentru care a apărut acest centru de terapie pentru autism in Suceava, în care copiii vor avea parte de terapie individuală și de grup, alături de ședințe de logopedie sau kinetoterapie, totul după un program individualizat.
Contact:
Telefon: 0721 861 125
E-mail: contact@centrulpascupas.ro