Munca nu este pedeapsa omului. Este recompensa sa, puterea sa și plăcerea sa. George Sand
Ce frumos ar fi dacă toți am lucra de la birou îmbrăcați la 4 ace, parfumați și mângâiați pe creștet de aerul condiționat din încăpere. Dar dacă toți am face asta, oare cine ar mai sta pe teren să aibă grijă ca noi să ne putem bucura de tot confortul de care avem parte în birou? O să spuneți că mașinăriile. Dar nu orice activitate poate fi intreprinsă cu ajutorul acestora. În plus, chiar și acestea trebuiesc manevrate de cineva. De cine? De acei oameni care trudesc zi de zi, câteodată în condiții extreme pentru ca noi să avem tot ce ne dorim.
Indiferent dacă vorbim de mineri, mecanici auto, insalatori, electricieni sau alți muncitori, aceștia au nevoie de un echipament de protecție și salopete de lucru pentru o bună desfășurare a activității. Salopetele trebuiesc puse la dispoziție de către angajator.
Poate că sunt persoane care încă nu sunt mândre de activitatea prestată, însă munca nu este o rușine, indiferent de natura sa. Munca înnobilează și ne permite să evolăm, numai dacă noi dorim asta. Așa că indiferent dacă purtăm un cosum elegant, o uniformă de pompier sau polițist, un halat de medic sau o simplă salopetă de lucru, toți merităm același respect atât timp cât suntem onești și acordăm importanță și seriozitate activității prestate.
Sunt situații în care activitatea prestată de anumiți oameni nu este tocmai una curată. Așa că o salopetă de lucru va salva hainele acestora și le va proteja de mizerie. În plus, o firmă care se respectă va personaliza salopetele brodând în special logo-ul brandului. Până la urmă și salopeta poate reprezenta cartea de vizită a unui brand. Important este ca și aceasta să fie purtată cu respect.
Nu de multe ori, am văzut în presă sau pe rețelele de socializare fotografii cu muncitori veniți pentru a mai astupa câte o groapă în salopete pe temperaturi de peste 40 de grade la care se mai adaugă și dogoarea emanată de asfaltul încins, care se adăposteau la umbră. Ei bine fix în acel moment se găsea câte un samaritean să îi fotografieze că ar șoma pe banii statului. Greșit! Condițiile de lucru sunt inumane și pentru cei sănătoși tun, ce să mai vorbim de persoane care suferă de anumite afecțiuni. Iar acei oameni nu sunt angajați ai statului ci angajați la diverse firme partenere care fac afaceri cu statul. Iar cei care stau cu adevărat pe banii statului, nu stau pe teren ci ascunși în birouri și mângâiați de aerul condiționat.
Iar dacă tot trebuie să căutăm vinovați pentru lucrările de proastă calitate să știți că îi vom găsi ușor: proiectanții, șefii de șantier și cei care achiziționează materiale de slabă calitate și care se macină rapid. Aceia sunt principalii vinovați! Nu cei scoși pe teren fie că sunt temperaturi de peste 40 de grade, fie că plouă cu găleata sau e un ger de crapă pietrele.
În plus, tot ce e posibil să îi surprinzi fix în pauza de masă, pauză care conform Codului Muncii oricine trebuie să o aibă! Chiar și cei de la birou au pauză de masă, în plus cei care lucrează la computer, conform protecției muncii au dreptul la o pauză de 10 minute la fiecare 2 ore. Dacă și pe tine te-ar fotografia cineva în acest interval și ar împrăștia imagini cu tine pe rețelele de socializare făcându-te leneș și că-ți iei salariul degeaba, tu cum te-ai simți?
Așa că data viitoare gândiți-vă de două ori înainte să aruncați o fotografie pe Facebook și un comentariu răutăcios.
Dacă munca este recompensa atunci de ce se bucură oamenii când sunt pedepsiţi cu concedii? 🙂
Radu, asta e maxima, zau!!!
Radu, „viata e pustiu”. Pare un paradox, dar sunt oameni care au o anumita satisfactie atunci cand realizeaza ceva prin propriile forte.
P.S. cateodata concediul chiar poate fi o pedeapsa! :)))
Nu m-am ferit niciodata de munca. Mi-a placut sa muncesc poate si pentru ca ceea ce fac imi place si am nimerit un colectiv bun, unit si totodata de gasca.
[…] ca oamenii buni din echipa ta să fie de fiecare dată mulțumiți atât de echipă cât și de mediul de lucru. Altfel vor pleca, iar să o iei de la capăt cu alte persoane nu e chiar atât de ușor, iar […]