geanta

Odată cu venirea toamnei mi s-a deschis şi mie apetitul de shopping. În garderobă în momentul de faţă am doar două genţi din piele. Una neagră clasică, iar alta nude de dimensiune medie gen poştaş.

Dacă soarele se încăpăţânează să ne ofere încă  temperaturi de vară, m-am gândit că ar trebui să port şi eu o geantă dintr-o culoare mai veselă, dar care să respecte totuşi nuanţele toamnei. O să îmi aduc aminte de razele soarelui şi în zilele ploioase şi morocănoase.

Ce spun marii designeri sau vedetele despre ce culori se poartă în acest sezon, cu cea mai mare sinceritate pe mine nu mă interesează. Eu consider că pentru mine la modă e un articol vestimentar, de încălţăminte sau un accesoriu care îmi place şi care mi se potriveşte. Eu stabilesc moda pentru mine nu alţii! 😛

Am pus ochii de ceva timp pe o gentuţă din piele galbenă, ideală atât pentru o ieşire în oraş dar şi pentru birou. Am găsit un model simplu şi elegant pe site-ul totuldinpiele.ro! Pe site am găsit foarte multe modele frumoase care mi-au atras atenţia.

Eu sunt o fire care atunci când găseşte ceva care îi place îi e greu să se decidă asupra unui singur produs, aşa că mi-a mai atras atenţia şi o geantă roşie ca focul. O culoare destul de îndrăzneaţă pentru mine, dar îmi plac provocările. Nuanţa este foarte frumoasă, iar modelul este exact pe stilul meu. Nu am mai purtat o geantă roşie de când eram la liceu şi ieşeam cu fetele la un suc… Pe măsură ce m-am maturizat am cam evitat culorile vii, mai ales după ce m-am angajat. Am optat pentru nuanţe ceva mai sobre, dar acum simt nevoia să fac o schimbare!

Este adevărat că îmi plac genţile colorate din nuanţe deschise, dar şi cele florale. Totuşi la birou am avut grijă să respect un anumit cod vestimentar accesorizat corespunzător. Genţi din alte nuanţe am avut doar din imitaţie de piele. Din păcate s-a ales praful de fiecare, aşa că în momentul de faţă nu am diversitate printre genţi. Experienţa neplăcută cu genţile ieftine şi de proastă calitate m-a convins că este mai bine să am puţine genţi, dar de calitate, decât multe şi proaste. Vorba aia: „sunt prea săracă pentru a mă îmbrăca ieftin!”

M-am decis să cumpăr de acum înainte numai genţi din piele deoarece calitatea materialului cu siguranţă nu mă va dezamăgi. O geantă din piele are o durată de viaţă mult mai lungă fără să se deterioreze. În plus arată mult mai bine.

De

4 comentarii la „My wishlist – genţi din piele pentru această toamnă!”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.