Adevărata valoare stă în lucrurile simple!

0

 

De câteva săptămâni îndrăgita actriţă Oala Pellea, fiica regretatului actor Amza Pelea apare într-o reclamă la Cosmote. O reclamă care este imposibil să nu-ţi atragă atenţia. Mesajul transmis de aceasta ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri, să realizăm că în viaţă lucrurile simple au cea mai mare valoare.
Încă de când eram o fetiţă micuţă părinţii şi bunicii m-au învăţat care sunt adevăratele valori. Mai târziu doamna educatoare, domnul învăţător, părintele de la biserica din satul bunicii, profesorii mi-au îndrumat paşii spre formarea mea ca om. Cu timpul am început să mai uit din adevăratele valori, dar împrejurările au avut grijă să-mi împrospăteze memoria.
În primul rând înainte de orice aspect am învăţat să fiu o persoană demnă. Demnitatea este virtutea fiecărui individ. Deşi am auzit de multe ori expresia: „capul tăiat sabia nu-l taie”, nu am putut fi niciodată de acord cu asta. Fiecare individ are un scut ce-l apără de orice sabieScutul îl crează fiecare individ, prin fapte, vorbe, comportament. Scutul
este făurit din valorile individului. Consider că doar persoanele fără demnitate pot susţine acest dicton. Cum putem evolua ca indivizi dacă nu reuşim să ne susţinem pe noi înşine şi îi lăsăm pe alţii să decidă ce e bine pentru noi? Nu suport nedreptatea, minciuna, manipularea, prostia, trufia, trădarea… duşmanii demnităţii! Din păcate e greu în ziua de azi să faci faţă acestor săgeţi otrăvitoare, dar dacă scutul este suficient de stabil, demnitatea rămâne intactă. De aceea eu îi respect pe cei care ştiu să-şi apere demnitatea, valorile, familia, ţara, prin puterea cuvântului şi exemplului.
A fi demn nu înseamnă neapărat a fi mândru. Mulţi confundă aceşti termeni. Mândria este unul din cele şapte păcate capitale ale creştinismului în timp ce, modestia este o virtute. Din păcate toţi avem tendinţa să ne mândrim cu noi, cu faptele noastre, cu realizările noastre. Vrem nu vrem, o facem. Dar dacă ne mândrim cu realizările, de ce nu o facem şi cu eşecurile? Poate că din ruşine, răutate, ignoranţă… De ce nu avem curajul să spunem „DA, AM GREŞIT!””Nu faceţi ce am făcut eu, că nu e bine!”?
Dar cine mai are curaj în ziua de azi? Curaj au şi încă mult în special cei care au putere. Dar cine le dă putere celor care au curaj? Oare nu tot oamenii simplii?
Am învăţat că respectul se câştigă nu se primeşte. Respectul se câştigă uşor şi se pierde la fel de uşor. Nu o să uit niciodată cuvintele: „respectă dacă vrei să fii respectat”. Are logică. De ce ar trebui să primim ceva ce noi nu suntem dispuşi să oferim, deşi avem această capacitate?
Am învăţat să-i respect pe cei din jurul meu, am învăţat să respect natura, animalele. Şi am primit respect, dar nu de la toţi din păcate… „respectă ca să fii respectat” funcţionează doar la cei care înţeleg cu adevărat ce înseamnă respectul. Unele persoane doresc doar să primească şi uită să ofere, deşi „egratis”!
 Cum nu toţi ne-am născut egali putem să fim mai toleranţi, doar aşa reuşim să ne integrăm printre oameni cu diferite caractere. Bineînţeles că toleranţa are limite, dacă se depăşeşte cu mult limita bunului simţ, atunci trebuie să acţionăm, ca demnitatea noastră să nu aibă de suferit.
Am învăţat ce înseamnă responsabilitatea încă de mică. Am făcut parte din generaţia „cu cheia la gât”, mi-am ascultat cât de mult am putut părinţii şi le-am câştigat încrederea. Asfel am fost ferită de pericole. Bineînţeles că a fost o perioadă mult mai liniştită, dar am fost un copil înţelegător, iar micile prostioare pe care le-am făcut nu mi-au pus nici o clipă viaţa sau sănătatea în pericol. Când am început să cresc, am încercat să le fac părinţilor diferite surprize culinare, mai întâi preparate reci, apoi când am avut permisiunea să folosesc aragazul îi delectam cu cartofi prăjiţi şi ouă fierte! Pe măsură ce înaintam în vârstă responsabilităţile mele creşteau.
Responsabilitatea ne urmeză toată viaţa. Lipsa de responsabilitate poate duce la evenimente tragige cu urmări grave, nu numai asupra noasatră ci şi a celor din jurul nostru. Din punctul meu de vedere responsabilitatea este cea mai mare virtute!
Am învăţat ce înseamnă corectitudinea, dar din păcate am fost forţată de multe ori să lupt pentru a avea parte de ea. Viaţa de multe ori nu este corectă, dar noi ar trebui să avem grijă să îndreptăm lucrurile greşite.
Nici sinceritatea nu m-a ajutat prea mult, dar am învăţat ce înseamnă diplomaţia şi am învăţat să spun adevărul într-un mod care să nu jignească, să îl spun la momentul potrivit sau să îl evit atunci când nu este nevoie de el.
Am învăţat ce înseamnă prietenia, loialitatea şi solidaritatea. Am primit ajutor de la cine nu mă aşteptam să primesc şi am fost trădată de cei pe care îi credeam apropiaţi. Nu cred în spiritul de sacrificiu deoarece nu este apreciat niciodată. În ziua de azi bunătatea este confundată cu prostia dacă este dusă la extrem. De aceea trebuie să avem grijă cu cine suntem buni şi generoşi, pentru că profitori sunt peste tot.
Prin oricâte necazuri am trecut, am învăţat să
nu-mi pierd niciodată optimismul. Cred cu tărie în următoarele cuvinte: „fiecare şut în fund e un pas înainte”. Dacă nu am mai primi câte un şut, atunci ne-am plafona, iar scopul nostru în viaţă este să evoluăm pe toate planurile! De aceea sunt o persoană optimistă şi consider că orice se întâmplă cu noi este un efect al acţiunilor noastre şi a celor din jurul nostru şi ştiu că după orice furtună răsare soarele. Dacă am sta doar să ne plângem necazul şi am pune doar răul înainte nici nu ar mai trebui să ieşim din casă. Eu consider că pesimismul atrage energiile negative, de aceea am învăţat să fiu mereu optimistă, să zâmbesc şi să merg mai departe.
Am învăţat ce înseamnă dragostea… aici ar fi multe de spus, deoarece iubirea este de mai multe feluri.
Am avut parte de dragoste părintească, nu am fost un copil chinuit, dar nici nu am avut lumea la piciare. Părinţii şi bunicii au avut grijă să nu-mi lipsească iubirea, grija, atenţia, chiar dacă nu au putut să îmi ofere tot ce îmi doream eu în acea perioadă. Lucrurile s-au învechit şi deteriorat, dar iubirea încă a rămas vie, iar asta e cea mai importantă.
Poate că şi optimismul m-a ajutat şi am găsit mai târziu o persoană minunată care mă înţelege, mă respectă, mă apreciază şi susţine şi mă atenţionează atunci când greşesc. Mi-a devenit soţ şi deşi se pune că dragostea ţine doar 3 ani, eu voi contrazice această teorie, deoarece ne iubim la fel şi după 9 ani de relaţie.
Am învăţat ce înseamnă iubirea necondiţionată de la căţeluşul meu. Chiar dacă îl cert sau îl ignor, el mă aşteaptă cu aceeaşi dragoste şi devotament să vin acasă. Se bucură şi caută să mă înveselească.
Mai am de învăţat ce înseamnă dragostea de mama. Poate în viitorul apropiat voi învăţa şi asta şi tot atunci voi învăţa ce înseamnă şi răbdarea. Recunosc, duc lipsă de răbdare, nu am prins perioada în care se stătea la coadă pentru un litru de ulei, aşa că nu ştiu ce înseamnă. Doar am auzit că atunci când voi avea un copil voi începe să am şi răbdare. Doamne ajută!
Din păcate am uitat ce înseamnă dragostea de ţară. Am fost de multe ori dezamăgită, dar cum speranţa moare ultima, sper că timpul şi oamenii profesionişti şi cinstiţi vor aduce ţara pe calea cea bună. Toţi putem ajuta la asta. Trebuie să fim perseverenţi, să nu ne uităm valorile, să dăm dovadă de empatie şi curaj şi să încercăm să îndreptăm situaţia dificilă în care se află ţara noastră.
Toate astea se învaţă treptat. Trebuie să investim obligatoriu în educaţie, în sănătate, în economie nu numai bani ci şi bun simţ, respect, sinceritate, curaj, generozitate, modestie, corectitudine, bunătate, perseverenţă, responsabilitate, demnitate, profesionalism, spirit de sacrificiu, prietenie, empatie, loialitate, toleranţă, solidaritate, optimism, dragoste, răbdare, bun simţ, înţelegere… adevăratele valori ale unei societăţi.

Multumesc  Cosmote România pentru mesajele puternice pe care le transmiteţi. Pe mine m-aţi convins să mă portez la voi şi i-am convins şi pe alţii să o facă.
Mesajul transmis de stimata doamnă Oana Pellea este foarte puternic. Este imposibil să nu atragă atenţia. Recunosc faptul că nu îmi place să urmăresc reclame, dar acesta mi-a atras atenţia şi m-a captivat la fel de mult ca vechea reclamă cu fluturele. Felicitări echipei!

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here